Național Din Arad Cultură Religie Ultima oră
(FOTO+VIDEO) Moment înălțător închinat Maicii Domnului, în această seară, la Catedrala istorică din Cetatea Aradului
(FOTO+VIDEO) Moment înălțător închinat Maicii Domnului, în această seară, la Catedrala istorică din Cetatea Aradului
13/08/2023 ⋅ 0 comentarii

A fost înălțător Concertul de cântări bisericești închinate Maicii Domnului, susținut de Corul psaltic „Sf. Ioan Damaschin”, în această seară, la Catedrala Veche? Cu siguranță, da. N-o spunem noi, doar noi, cei care, oricum ne numărăm printre cei care mărturisesc adesea că „Damaschinii” au darul de a-L aduce pe Dumnezeu cu noi „la masă”, ci au spus-o chipurile celor care, începând cu ora 19.00, și-au luat un răgaz de griji pentru a se face părtași momentului închinat Maicii noastre, a tuturor, în Catedrala istorică a Cetății Aradului. 

Suntem în Postul Adormirii Maicii Domnului și în Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți) în Patriarhia Română. Așadar, Concertul potrivit, în timpul potrivit. Și cu oamenii potriviți. Oameni care o iubesc pe Maica Domnului, iubesc frumosul și știu face din înălțarea sufletească neprețuit dar. 

În prezența Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Aradului, într-o Catedrală însuflețită de cei care au făcut-o să fie neîncăpătoare, Corul psaltic ”Sf. Ioan Damaschin” a făcut ce știe mai bine: să cânte, transformând concertul într-un adevărat ospăț duhovnicesc prin cele nouă cântări dintre care amintim: Apărătoare Doamnă, Stihira „O, preaslăvită minune” de la praznicul Adormirii Maicii Domnului – glasul I, Axion „Cuvine-se cu adevărat” – glasul al V-lea – variantă locală după Mircea Buta, „Fecioară Maică Maria” – glasul al V-lea – Ieromonahul Grigorie Simonopetritul, „De la margini, o, apostoli” și Prohodul Maicii Domnului. 

Într-un cuvânt așezat, plin de suflet, așa cum ne-a obișnuit, Părintele Protopop Flavius Petcuț a spus în deschiderea Concertului-rugăciune către Maica Domnului un lucru de reflectat și, de ce nu, de asumat în cetate:

„Peste o săptămână o să înceapă Zilele Orașului Arad. Îmi permit să cred, anticipând din acest loc de de istorie și de tradiție bisericească, îndrăznesc să zic că noi anticipăm Zilele orașului Arad și nu venim ca alții la sfârșit și venim la început ca să punem zilele orașului nostru și orașul nostru sub semnul sub care a stat întotdeauna. Semnul ocrotitor al Maicii Domnului. Iar acest lucru este mijlocit de prezența în mijlocul nostru a Coralei psaltice „Sf. Ioan Damaschin” împreună cu Părintele inspector Gabriel Streulea”, a spus Părintele protopop. 

În încheierea înălțătorului Concert-rugăciune, Preasfințitul Părinte Emilian a felicitat și mulțumit Grupului psaltic arădean, care a reușit să transforme Catedrala, în această seară, deopotrivă în Grădina Ghetsimani și Muntele Tabor, coborând Cerul pe pământ. 

„În centrul cântărilor bisericești se află Maica Domnului, Născătoarea de Dumnezeu sau Fecioara Maria. În această seară, Părinții au transformat acest loc în Grădina Ghetsimani, unde nu participăm la înmormântarea Maicii Domnului ci rugând-o să mijlocească înaintea Preasfintei Treimi și îndeosebi înaintea Fiului ei  să reverse darurile Sale peste noi, peste cetate și peste întreaga lume. Au reușit Părinții să ne poarte și să transforme acest loc în Grădina Ghetsimani, dar și în Muntele Tabor, pentru că dacă ne gândim la momentele pe care le trăim, ar trebui să avem fiecare câte o colibă aici și să nu mai plecăm. Să rămânem împreună cu Mântuitorul Hristos, cu Născătoarea de Dumnezeu, cu Sfinții, ca transformarea noastră lăuntrică să facă din cetatea, familia și țara noastră locuri în care dragostea, comuniunea, bunăcuviința, înțelegerea și pacea să dăinuiască permanent. 

Implorăm ajutorul Maicii Domnului, să nu ne părăsească, să ne păzească de războiul lăuntric pentru că ne dorim ca în sufletele noastre să sălășluiască din plin pacea și bucuria Duhului Sfânt, iar acestea pot sălășlui în noi dacă o rugăm pe Maica Domnului, ca Fiul ei să transforme ființa noastră într-o biserică, într-o casă primitoare de străini, într-o casă în care sălășluiește pacea, frumușețea, bucuria și deschiderea către ceilalți. 

Mulțumim Părinților din Grupul psaltic Sf. Ioan Damaschin că în acest post al Adormirii Maicii Domnului au reușit să coboare Cerul pe pământ, să coboare Harul lui Dumnezeu în inimile noastre și măcar pentru câteva clipe am trăit bucuria Harului lui Dumnezeu, în bucuria prezenței Maicii Domnului în mijlocul nostru. Îi felicităm pentru această misiune pe care o săvârșesc în Eparhia Aradului și în Biserica noastră. O misiune necesară, penrtu că prin muzica pe care o interpretează reușesc să unească Cerul cu pământul, reușesc să înalțe sufletele la Dumnezeu”, a spus Preasfinția Sa. 


Următorul concert al Corului care atinge sufletele va avea loc în data de 22 septembrie, la Palatul Cultural din Arad – concert de folclor, alături de Orchestra „Rapsodia” din Arad.

DESPRE CORUL PSALTIC „SF. IOAN DAMASCHIN”

Corul psaltic „Sfântul Ioan Damaschin” s-a înființat în anul 2008 la inițiativa unor elevi seminariști din Arad, din dragoste de Dumnezeu și de cântare bisericească. În componența corului psaltic se găsesc preoți, diaconi, studenți teologi, elevi seminariști și tineri din diferite domenii de activitate.

Repertoriul corului psaltic este format din cântări bisericești bizantine și locale, colinde, cântece patriotice și de folclor.

Corul psaltic „Sfântul Ioan Damaschin” din Arad a cântat la numeroase slujbe bisericești și a susținut concerte în cadrul Arhiepiscopiei Aradului, dar și în alte eparhii: Arhiepiscopia Timișoarei, Arhiepiscopia Alba-Iuliei, Episcopia Caransebeșului, Episcopia Oradiei, Episcopia Maramureșului și Sătmarului, Episcopia Devei și Hunedoarei. De asemenea, a cântat la slujbe bisericești și a susținut concerte în diaspora: Germania, Ungaria, Austria, Cehia, Polonia, Italia.

În anul 2014 Corul psaltic „Sfântul Ioan Damaschin” din Arad a participat la Concursul Național de Muzică bisericească „Tineri, lăudați pe Domnul”, organizat de Patriarhia Română, unde a obținut Premiul al II-lea.

În anul 2021 Corul a participat la Concursul Internațional de Muzică bisericească din Bialystok – Polonia, unde a obținut Premiul al III-lea.

Anul acesta corul va participa la Festivalul-Concurs Internațional din Herceg Novi – Muntenegru.

Începând cu anul 2020 Corul psaltic „Sfântul Ioan Damaschin” își desfășoară activitatea cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscop al Aradului, și prin purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, corul participând, astfel, la activitatea misionară a Arhiepiscopiei Aradului.

Din anul 2018 dirijorul corului psaltic este părintele Gabriel Streulea.


Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.