În data de 4 martie 1990, prima duminică din Postul Mare, actualul Patriarh al României a fost hirotonit arhiereu în Catedrala mitropolitană din Timișoara.
Preafericirea Sa devenea pe atunci Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei cu titulatura de „Lugojanul”. A slujit în această demnitate doar trei luni, fiind ales în data de 7 iunie Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.
Patriarhul Daniel s-a născut în 1951, în satul Dobrești, comuna Bara, județul Timiș, fiind al treilea copil în familia învățătorului Alexie și Stela Ciobotea.
După ce a absolvit studii doctorale de teologie sub coordonarea Părintelui Dumitru Stăniloae la București și apoi sub îndrumarea a doi reputați profesori francezi la Strasbourg, Ilie Ciobotea intra în monahism cu numele Daniel la vârsta de 36 de ani. A îmbrățișat viața monahală în 1987 la Mănăstirea Sihăstria, avându-l ca naș de călugărie pe Părintele Cleopa Ilie.
Ca Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, a avut numeroase inițiative de succes atât pe plan pastoral și administrativ, dar și academic. De notat sunt demersurile de consolidare şi restaurare a Catedralei mitropolitane din Iaşi, fondarea Centrului de Diagnostic şi Tratament Providenţa. În anul 2008, centrul a devenit primul spital al Bisericii cu o structură avizată de Ministerul Sănătății de 102 paturi.
Din septembrie 2007 este Patriarhul României
Construirea Catedralei Mântuirii Neamului, idealul național primit ca mandat de la înaintași, este o realizare de referință pentru Patriarhul Daniel, însă „catedralele” ridicate sub coordonarea Preafericirii Sale sunt mai multe și nu la fel de mediatizate.
Catedrala încununează zeci de alte proiecte de importanță majoră, între care se numără: canonizarea a 33 de români, înființarea a patru noi episcopii în diaspora, investirea a aproape 200 milioane de euro în programe și activități social-filantropice, înființarea Centrului de Presă Basilica ș.a.
Dincolo de contribuția la nivel național, activitatea Patriarhului Daniel s-a făcut remarcată mai ales în contextul Sfântului și Marelui Sinod din Creta unde a susținut principiul sinodalității ca normă canonică la nivel panortodox.
Biserica a cunoscut schimbări menite a păstra nealterat duhul de rugăciune şi în acelaşi timp a îmbunătăţi viaţa tuturor.
Sursa: Basilica
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.