”Ultimele zile din viața Mântuitorului sunt atât de pilduitoare și emoționante, încât pe drept cuvânt s-a spus că fiecare MINUT din acele zile reprezintă pentru omenire mai mult decât SECOLE de istorie și civilizație” 

Cei care ați mai răsfoit articolele publicate pe Glasul Cetății, cu siguranță ați observat că deloc de puține ori am așezat întru începutul celor legate de Săptămâna Patimilor citatul din cartea „Procesul Mântuitorului” scrisă de Grigorie T. Marcu. 

L-am citit și iar cititi și răscitit. Și, Doamne, câte dreptate are! Cât timp ar trebui, oare, a da timpului acestei Săptămâni pentru a-i putea cuprinde profunzimea? Din trista bucurie a Duminicii Floriilor și până în Noaptea Învierii, cum am putea noi, simpli oameni, a-i pătrunde Taina? Pentru că oricât de multe cărți despre dragostea creștină am citi, oricât de mult în oricât de multe proiecte care să o aibă în centrul său ne-am implica, nimic nu ar putea vreodată glăsui mai mult despre dragoste decât Crucea pe care Îl vedem astăzi pe El, pe Dumnezeu, răstignit.

E liniște pe pământ. 

În Arad, astăzi, în Vinerea Mare, a plouat. Și era firesc să fie așa. O împletire nevăzută a sufletelor cu natura, întru Prohodirea Prietenului, Fratelui, Părintelui, Mântuitorului, Dumnezeului nostru răpus din iubire.

Începând cu ora 19.00, Catedrala istorică a Aradului, plinită de un altfel de timp. Unul în care, cu haine cernite, lacrimi în ochi și lumânări în mâini, arădenii au mers ca împreună cu Preasfințitul Părinte Emilian Criașnul și soborul împreună-slujitor să își unească inimile într-un singur glas: cel al Prohodului Domnului. 

„De la moarte la viață și de pe pământ la cer, Hristos – Dumnezeu, ne-a trecut pe noi” , a spus Preasființia Sa, în cuvântul așezat la sufletele tuturor celor care în această seară au ales să Îl prohodească pe Mântuitorul în Catedrala Veche. 

„În Sfânta și Marea Vineri, dimineața, Sfânta Liturghie nu se săvârșește, pentru că Însuși Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum; este timpul postului total („negru”), pentru că Mirele S-a luat de la noi: „Dar vor veni zile când Mirele va fi luat de la ei și atunci vor posti” (cf. Matei 9,15).

Prăznuirea Sâmbetei celei Mari și Sfinte începe cu Denia Prohodului Domnului, care este săvârșită Vineri seara.

Prohodul Domnului este o mărturisire a dumnezeirii Domnului nostru Iisus Hristos, precum și o preamărire a smereniei și iubirii Lui jertfelnice pentru mântuirea omului din păcatul neascultării de Dumnezeu. Învățătura despre aceste acte dumnezeiești sunt exprimate teologic și poetic în Prohodul Domnului. Prohodul este alcătuit din trei stări și se cântă de către cler și credincioși în fața Icoanei (Epitaf) cu punerea în mormânt a trupului Domnului Iisus Hristos.

Cele trei părți ale slujbei ne arată și mai deplin negrăita coborâre a Domnului Hristos, care merge până în cele mai de jos ale iadului, unde se află omul căzut din cauza păcatului. Domnul nostru Iisus Hristos merge de bunăvoie pe drumul suferinței și al Crucii, pe care o umple de putere și dragostea Sa dumnezeiască. 

El face din moarte un câștig și din mormânt „izvorul vieții” și al învierii noastre: „Ca un purtător de viață și mai înfrumusețat decât raiul cu adevărat și decât toată cămara împărătească mai luminat s-a arătat, Hristoase, mormântul Tău, izvorul învierii noastre”.

Din perceperea învățăturii ce se află în slujba Prohodului, din Taina Crucii și a Învierii înțelegem că mântuirea nu este o teorie, o părere, sau o simplă „concepție”, ci este o faptă reală, o lucrare reală împlinită de Fiul lui Dumnezeu pe altarul iubirii jertfelnice. 

Sfânta  Cruce și Mormântul Domnului au devenit temelie pentru toate bisericile – lăcașuri de cult, care au în Sfântul Altar, Sfânta Masă și Sfânta Cruce. Sfânta Cruce și Sfântul Altar sunt mărturii ale iubirii veșnice a lui Dumnezeu față de lume; două căi ale întâlnirii omului cu Dumnezeu, două înfățișări ale iubirii și jertfei dumnezeiești.

Ne minunăm și ne cutremurăm cum, Cel Care este Izvorul vieții este așezat și „cuprins” de un mormânt, încât zicem cu toți credincioșii: „În mormânt, Viață, pus ai fost Hristoase, și cu moartea Ta pe moarte ai pierdut și viață lumii ai izvorât”.

Credem că Hristos Domnul a biruit moartea și păcatul, iar sufletul Lui nu a rămas în iad: „Prin moarte ai prefăcut omorârea, prin îngropare, stricăciunea; că nestricăcios ai făcut trupul pe care l-ai luat, cu dumnezeiască cuviință făcându-l nemuritor; că trupul Tău, Stăpâne, n-a văzut stricăciune; nici sufletul Tău n-a rămas în iad, care este lucru necuvenit” (Denia Prohodului Domnului).

Suntem de multe ori încercați de necazuri, boli, supărări și alte suferințe, dar aflându-ne în fața Sfintei Cruci și a Mormântului dătător de viață, să mulțumim lui Dumnezeu pentru dragostea Sa nemărginită, că „din moarte la viață și de pe pământ la cer Hristos – Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce cântăm, cântare de biruință…”.

Dragostea Domnului Hristos să ne inspire și pe noi în cultivarea virtuților spre slava Preasfintei Treimi, binele familiei și a comunității din care facem parte, și spre mântuirea noastră.”, a spus Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul.

14 aprilie 2023, Vinerea Mare, Prohodul Domnului la Catedrala Veche din Cetatea Aradului, o seară în care, cu fără prea mult efort, am descoperit în jurul Mormântului Mântuitorului, a Ierarhului și a soborului slujitor cei mai frumoși oameni ai cetății. Erau acolo și cântau:

Întreaga făptură
Recunoaşte-n Tine:
Împărat adevărat, pe pământ şi-n cer,
Deşi în mormânt Te-ncui, Hristoase-al meu !