Parohia Aradul-Nou din Arhiepiscopia Aradului a îmbrăcat astăzi, în Duminica Sfintei Cruci, hainele de sărbătoare ale bucuriei duhovnicești de a-l avea în mijlocul credincioșilor pe Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul care, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească. 

Nici n-ar fi putut fi putut fi altfel, judecând după entuziasmul cu care copiii din Parohie, înarmați cu flori, voie bună și zâmbete aveau să îi spună în cor Preasfinției Sale: „Bine ați venit, Preasfințite Părinte în mijlocul nostru!”, după arcul peste timp făcut de Părintele Paroh chiar la întâmpinare, subliniind că tot în Duminica Sfintei Cruci, în urmă cu 86 de ani, pe porțile acestei biserici intra și vrednicul de pomenire Episcop Andrei Magieru, și după felul în care Corul mixt „Sfântul Gheorghe” al Parohiei, condus de domnul Marius Lăscoiu-Martin, profesor de muzică bisericească, avea să dea răspunsurile liturgice. 

Simplu, așezat, răbdător, stăruitor în prezență, discret, chirurgical în limpezimea-i, deschizător al singurei Căi care în capăt descoperă Învierea, Cuvântul Evangheliei vine de peste veacuri și ne reamintește, an de an, Duminică de Duminică, sărbătoare de sărbătoare și chiar cu fiecare răsărit de soare că El este „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14,6). 

Astăzi, în Duminica a 3-a din Postul Paștelui, Duminica Sfintei Cruci, vine și ne spune în chip deosebit așa: „Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8,34).

Un simplu exercițiu de imaginație, printr-un un pas făcut în urma disputelor de tot felul ale vremurilor, ne-ar descoperi, poate, o astfel de imagine: pe de o parte Evanghelia sprijinindu-și Cuvântul de Cruce, iar pe de altă parte noi, cu toate ale noastre, sprijinindu-ne cuvintele, adesea, pe propriile neputințe în a înțelege, a iubi, a jertfi.

Hristos ne-a înțeles, ne-a iubit, S-a jertfit, iar astăzi, ne spune că „de voim” a-L urma nu trebuie decât să ne lepădăm de sine, să ne luăm crucea și să-I urmăm Lui. „Să facem din Crucea vieții drum spre Înviere”, cum adesea ne îndeamnă Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul.

„După ce ne-am adâncit în Sfânta Liturghie, unde am căutat să ne liniștim sufletește și să găsim starea și puterea de a ne înălța mintea și inima spre Dumnezeu și totodată să ne împărtășim cu cuvântul Lui, să ne oprim câteva momente la Sfânta Evanghelie citită astăzi. 

Un fragment din Evanghelia de la Marcu ce redă cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos, cuvinte care au fost rostite în urma unor momente deosebite din viața Sa, din activitatea Sa de împărtășire a Cuvântului lui Dumnezeu și de povățuire a oamenilor pe calea către Dumnezeu. Sunt rostite după ce a înmulțit pâinile și peștii pentru a hrăni mulțimile care Îl urmau și înainte de Schimbarea la Față. Mântuitorul îi anunță pe ucenici și pe ceilalți oameni despre pătimirile Lui, lucru greu de înțeles de cei care Îl ascultau. În urma reacției șovăitoare a lui Petru, Mântuitorul le spune: „Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-și scape viața și-o va pierde, iar cine își va pierde viața sa pentru Mine și pentru Evanghelie, acela și-o va mântui.”. 

Se referă Mântuitorul Iisus Hristos la necesitatea de a ne lăsa în voia lui Dumnezeu și a lepăda egoismul și grija de sine, El fiind primul care a dat exemplu în acest sens căci „S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor”.

Smerenia și lepădarea de starea de slavă nu înseamnă să ne lepădăm de personalitatea noastră ci să avem puterea și capacitatea de a sluji aproapele, renunțând la propriile noastre dorințe, astfel încât nevoile aproapelui să devină o prioritate. 

Mântuitorul nu obligă pe nimeni ci lasă libertatea fiecăruia să aleagă: „să se lepede sine, să își ia crucea și să îi urmeze Lui”. Luarea crucii, în sensul păstrării și grijii față de viață ca dar al lui Dumnezeu. Nu cere să ne lepădăm de ceea ce El ne-a dăruit. Nu ne cere să ne lepădăm de familie, să nu mai mergem la lucru sau să nu avem grijă de responsabilitățile noastre în societate ci să fim în comuniune cu Dumnezeu. Lepădarea de sine și crucea luată înseamnă răbdare, credință, dragoste chiar și atunci când suntem încercați de necazuri, chiar și atunci când oamenii ne întorc spatele, se leapădă de noi și nu ne mai recunosc indiferent de cât de mult bine le-am făcut. Este dorința Mântuitorului ca noi să avem capacitatea de a ne păstra propria persoană în demnitate, în legătură cu Dumnezeu. 

Este necesar să ne aducem aminte că sufletul nostru are nevoie de hrană. Ce poate da omul în chimb pentru sufletul său? Nimic din lumea aceasta. Sufletul omului este mai presus de orice bogăție, tocmai de aceasta este important ca sufletul nostru, conștiința noastră să rămână permanent într-o stare de veghe, de curăție și de credincioșie față de Dumnezeu și într-o relație de dragoste cu oamenii. 

Prin așezarea acestei Duminici a Sfintei Cruci la mijlocul Postului Mare, Biserica ne amintește că drumul către Înviere este destul de anevoios, dar având credință în Dumnezeu și uitându-ne către Crucea Mântuitorului Iisus Hristos înțelegem că nu suntem mai greu încercați decât El. N-am fost și nu suntem niciunul dintre noi în starea Sa de jertfă. Drumul către Înviere este și greu și ușor, însă asumându-ne crucea vieții ne putem mobiliza având gândul că El ne va ajuta pentru a ajunge cu bucurie și izbândă la capătul lui. 

Să ne asumăm crucea vieții ajutându-i și pe ceilalți să o poarte. Să nu fim egoiști ci să ajutăm pe aproapele cu cuvântul, cu gândul, cu faptele, cu rugăciunea. Să ne dea Dumnezeu putere și înțelepciune să parcurgem cum se cuvine această perioadă a postului și să ne gândim că întotdeauna, undeva, cineva are o cruce mai grea de dus. 

Să vă bucurați de viață, de familie, de Biserică, de roadele muncile dumneavoastră, de cuvintele ziditoare pe care le adresați celorlalți, având încredințarea că Dumnezeu ne iubește.”, a spus Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul.

19 martie 2023, Postul Paștelui, Duminica Sfintei Cruci, Parohia Aradul-Nou, Liturghie Arhierească, un părintesc și mereu actual îndemn de a face din crucea vieții drum spre Înviere și o împreună-rugăciune ca Dumnezeu să mântuiască poporul Său, binecuvântând moștenirea Sa și cu Crucea Sa să păzească pe poporul Său. 

Chiar înainte de publicarea acestui articol am primit un mesaj în care ni se spunea „sper că v-ați simțit bine la noi”. Datori suntem a răspunde, dincolo de cele mai sus scrise, măcar prin câteva cuvinte care  au conturat numele acestei zile: liniște, bucurie, zâmbet, așezare, rugăciune, împăcare.