Național Cultură Ultima oră
Regina Maria, ”una cu Armata”. 103 ani de la înființarea trupelor de Vânători de Munte
Regina Maria, ”una cu Armata”. 103 ani de la înființarea trupelor de Vânători de Munte
03/11/2019 ⋅ 0 comentarii

Nu poți vorbi de înființarea trupelor de Vânători de Munte fără a vorbi de Regina Maria, la fel cum nu poți vorbi de Regina Maria fără a vorbi de Vânătorii de Munte.

Regina Maria, ”una cu Armata”

Se discută o intrare triumfală, cu soldații noștri și ai Aliaților, în București. Chiar și eu aș intra în capitală călare, în uniformă, alături de Nando, lucru pe care nici prin gând nu mi-ar fi trecut să îl cer, dar pe care l-a propus chiar regele și care, firește, e de departe cea mai mare cinste care mi s-ar putea face, fiindcă dacă a existat o regină care să fie una cu armata ei, eu am fost aceea!”, nota Regina Maria în Jurnal, în 13 noiembrie 1918. 

Însă, pentru a înțelege ce a însemnat ”una cu armata” trebuie însoțită, chiar și numai prin intermediul Jurnalelor ei (în care, invariabil, vorbește cu o atât de firească și părintească grijă despre ”ostașii mei”, ”armata mea”, ”roșiorii mei”, ”poporul meu”), în tranșee și în spitale. În tranșee, întărindu-i, iar mai apoi în spitale, oblojindu-i. Prezentă până la uitarea de sine și făcând sacrificii atât de pline de dragoste, încât, la un secol distanță, nu poți decât să te întrebi cât de mult ne-a iubit Dumnezeu de ne-a rânduit-o. 

Simbol al luptei pentru unitatea națională și mamă a tuturor, Regina Maria, de la căpătâiul suferințelor lor, scria”O bieții mei ostași tineri! (...)I-am văzut în spasme groaznice, când orice ajutor omenesc le lipsea, i-am văzut țapeni și muți când își sfârșiseră ultima luptă. Am stat lângă paturile chinului lor, rugându-mă tăcut pentru umilele lor vieți fragede. Cele dintâi zâmbete ale lor eu le-am cules, când după zile de tortură, ei se strecurau iarăși pe încetul spre viață. Nici în mormintele lor nu se puteau simți, astfel, uitați. Am îngenunchiat lângă ele, acolo unde ar fi îngenunchiat mamele lor, soțiile, copiii lor, și pe fiecare moviliță pustie am semănat flori de mireasmă, ca și florile ce cresc în jurul caselor ce nu le vor mai vedea...”

2 noiembrie 1916: ”Mircea a murit la 9, cu mâna în mâna mea. Erau șase, acum nu mai sunt decât cinci. Erau trei fete și trei băieți, acum nu mai sunt decât doi băieți și trei fete”, scria tânguitor Regina în cea mai neagră zi a vieții Sale. Dar, chiar și așa, la puțin timp, în prezența până la uitarea de sine pentru Țara pe care o iubea, avea să scrie ”Nu e vreme de doliu în odăi închise, de plângeri leneșe, de odihnă. Propria-mi durere nu trebuie să mă despartă de durerea altora. Ea trebuie să fie un legământ nou între țară și mine. Ea nu poate să mă țină departe de ei în clipa când au mai mare nevoie de mine. Țara mă cheamă, și, cu toată noaptea coborâtă ca un zăbravnic în sufletul meu, trebuie încă o dată să-mi port povara și să merg mai departe”. 

103 ani de la înființarea trupelor de Vânători de Munte

Și-a purtat povara și a mers mai departe, pentru că avea să fie aleasă comandant onorific al Regimentului 4 Roșiori, mai ales că Ordinul nr.294 din 3/16 noiembrie 1916, care punea bazele Vânătorilor de Munte prevedea că în rândul lor ”este nevoie de oameni de elită”. Înființarea Vânătorilor de Munte, armată vitală și de elită în cadrul oștirii române, a fost strâns legată de eșecul campaniei din toamna anului 1916, în care victoria hotărâtoare de pe lanțul carpatin a inamicului se datorase tocmai unor astfel de trupe. Astfel, Marele Cartier General a decis de urgență crearea lor, Școala Militară de Schiori din București transformându-se în Corpul de Vânători de Munte.

Sprijiniți îndeaproape de Regina Maria, Vânătorii de Munte au avut un rol covârșitor în lupta pentru întregirea neamului ”valurile dușmane se opreau pe loc, încremenite de apariția acestor trupe noi, îmbrăcate și echipate altfel decât dușmanii cu care erau obișnuiți până acum, și care atacau cu furie sălbatecă. Vânătorii de Munte treceau ca vârtejul printre rândurile dușmanilor, le împrăștiau și le spulberau fără să le dea măcar timp să se împotrivească”. 

Atacau, spulberau și cântau ceea ce avea să rămână cunoscut drept Imnul Vânătorilor de Munte:  

Frunzuliță, flori mărunte

Mândru-s vânător de munte

Când îmi arunc ochii roată,

Mă-nconjoară țara toată.

Frați-mi sunt `nălțimile

Și surori pădurile,

Când străbat poienile

Mă-nfrățesc cu doinele.

Zi și noapte, iarnă, vară

Îmi veghez frumoasa țară

Pieptul vânătorului

Este scut poporului!

Mână în mână, suflet în suflet și de la inima la inimi și invers, Regina Maria a fost alături de Vânătorii de Munte și în ziua cea mare a plinirii visului de veacuri, a visului de aur ”Întoarcerea în România Mare”. Îmbrăcată în ținută militară și având înfățișarea unui ”flăcau voinic”, călare pe uriașul Jumbo, alături de Regele Ferdinand, a intrat în capitală în fruntea militarilor Vânătorilor de Munte.

Că a fost ”una cu Armata” avea să confirme și gestul unic, salutul unic făcut de Armata Română, nerepetat vreodată în fața unui alt om, în petrecerea Reginei pe care atât de mult au iubit-o pe drumul înveșnicirii Sale: salutarea cu baionetele înfipte în pământ și patul armei în sus.

Te duci acum, Regină bună,

Zadarnic inima ne-o frângem,

Plâng clopotele de aramă

Și noi, ostașii tăi, te plângem.

 

Bibliografie:

Maria, Regina României, Jurnal de Război (vol. I și III), București, Humanitas, 2015

Iorga, Nicolae, ”Regina Maria”, Iași, Porțile Orientului, 1996

 

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.