Național Din Arad Religie Ultima oră
(FOTO) Biserica ,,Sfinții Trei Ierarhi” din Pecica și-a sărbătorit hramul în prezența Ierarhilor arădeni
(FOTO) Biserica ,,Sfinții Trei Ierarhi” din Pecica și-a sărbătorit hramul în prezența Ierarhilor arădeni
05/02/2023 ⋅ 0 comentarii

Biserica ,,Sfinții Trei Ierarhi” din Parohia Pecica I și-a sărbătorit astăzi hramul, în prezența Ierarhilor arădeni, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul. 

Prăznuiți deja la cale de câteva zile trecute, pe 30 ianuarie, Sfinții Trei Ierarhi, Vasile, Grigorie și Ioan, ocrotitorii comunității din Pecica au adunat în împreună-rugăciune, sărbătoare și comuniune tineri de toate vârstele îmbrăcați în frumoase straie populare, autorități locale și județene, dar și Corala Mixtă a Catedralei Arhiepiscopale ”Sfânta Treime” Arad, care a îmbrăcat în frumoasă cântare Liturghia Arhierească săvârșită de Ierarhii noștri. 

Într-o rugăciune către „acești trei luminători mai mari ai dumnezeirii cei întreit strălucitoare”, Sfinții Trei Ierarhi sunt chemați să ne dăruiască adevărata cunoaștere, să ne învețe cum se cuvine să trăim și să fie „călăuzele noastre către cer”. Cu atât mai odihnitor ne este, așadar, gândul că îi putem avea sprijinitori și rugători în această Perioadă a Triodului în care intrăm începând de astăzi. Știți, acea perioadă care ne pregătește într-un mod cu totul aparte pentru întâlnirea cu Hristos în Lumina Învierii, o întâlnire care „trebuie pregătită nu oricum, ci prin rugăciune, spovedanie, fapte bune, milostenie și cu o atitutudine corespunzătoare, creștină, față de Biserică, față de lume și față de noi”, după cum nu de mult ne spunea Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul.

Întâmpinați cu multă bucurie acasă la Episcopul Roman Ciorogariu, de la a cărui naștere s-au plinit nu de mult 170 de ani, într-o biserică ce este de aproape un secol martora vieții de zi cu zi a comunității pecicane, Ierarhii au făcut și astăzi ceea ce cu fiecare Liturghie Arhierească fac: s-au rugat și au mijlocit înaintea lui Dumnezeu ca toți cei încredințați spre păstorire „pe cărările mântuirii” să se îndrepteze.

Deloc întâmplător, ca într-o balanță a timpului, Evanghelia acestei Duminici ne-a așezat tuturor înaintea sufletului și a minții Pilda Vameșului și a Fariseului, cu un mesaj cât se poate de cuprinzător: „oricine se înalță pe sine se va smeri, iar cel ce se smerește pe sine se va înălța”.

În cuvântul de învățătură rostit, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei i-a îndemnat pe toți cei prezenți să reflecteze la pericopa evanghelică citită și să se întrebe de ce și cu ce suflet au venit astăzi la biserică, îndemnând ca măcar acum, odată cu intrarea în Perioada Triodului să țină calea binelui și să se ferească de rău. 

„Este astăzi o zi mare pentru această localitate importantă din județul nostru, dar și în sine, pentru că de astăzi intrăm într-una dintre marile perioade ale anului bisericesc, Perioada Triodului. Este ușor de înțeles că se referă la numărul trei și la ode sau imne închinate Sfintei Treimi, în pregătirea Marelui Post al Paștelui, cel mai mare și important eveniment din istoria mântuirii noastre, pentru că este vorba despre jertfa Mântuitorului. Deci și noi venim la Biserică tocmai pentru jertfă, pentru că vrem să fim în comuniune cu Însuși Mântuitorul care S-a jertfit pentru noi. Începând de astăzi punem în cumpănă toate acțiunile noastre, faptele noastre, toate întâmplările voite și nevoite și încercăm să ne îndreptăm, să luăm stare dreaptă înaintea lui Dumnezeu.

Trebuie să ne întrebăm pentru ce suntem noi astăzi la biserică. Am venit pentru Sfânta Liturghie, am venit să ne rugăm, însă cu ce fel de suflet am venit? Cum ne rugăm? În Evanghelia de astăzi, de la Luca 18:10-14, vorbind despre mândrie și smerenie, Mântuitorul tocmai la asta se îndeamnă să reflectăm: cu ce suflet venim la Biserică? Am venit cu adevărat să ne rugăm sau urmărim alte scopuri ale vieții? Ni-l arată Evanghelia pe fariseu, care merge în față și se laudă cu faptele sale și ni-l arată pe vameș care, stând departe, nu voia nici ochii să-și ridice către cer, ci-și bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului! Și ne spune Mântuitorul că acesta din urmă s-a coborât mai îndreptat la casa sa decât fariseul. 

Nu există cale de mijloc între bine și rău. Între ele trebuie să alegi. Să ținem calea binelui și să ne ferim de rău. Să ne ajute Dumnezeu să putem face binele măcar în această perioadă de pregătire a Paștelui și să avem o țintă clară: urmarea poruncilor dumnezeiești.”, a spus Înaltpresfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Emilian l-a hirotesit pe părintele paroh Radu Ioan Kosztner întru iconom stavrofor, mulțumind tuturor pentru împreuna-rugăciune a acestei sărbători și exprimându-și nădejdea ca fiecare dintre cei prezenți să plece acasă mai îndreptat sufletește și vindecat duhovnicește.

5 februarie 2023, Liturghie Arhierească în Parohia Pecica I, care și-a serbat ocrotitorii spirituali, pe Sfinții Trei Ierarhi, Duminica a 33-a după Rusalii, a Vameșului și a Fariseului, Începutul Triodului, începutul urcușului duhovnicesc spre marea sărbătoare a Învierii Domnului. Un timp în care suntem chemați ca măcar din când în când să Îl rugăm pe Dumnezeu zicând: 

Ușile pocăinței, deschide-mi mie, Dătătorule de viață, că mânecă duhul meu la Biserica Ta cea sfântă, purtând locaș al trupului, cu totul întinat. Ci, ca un îndurat, curățește-l cu mila milostivirii Tale”


Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.