România a fost singura țară din estul Europei în care prăbușirea regimului comunist s-a făcut cu vărsare de sânge, singura și ultima revoluție televizată. La 33 de ani de la tragicele evenimente din decembrie 1989 au rămas listele morților și amintirea eroilor-martiri. De 33 de ani, 1144 de familii îi plâng pe cei dragi, pe cei care ne-au redat bucuria de a crede în libertate și demnitate. De 33 de ani, aceste familii nu au sărbători de iarnă, nu mai au Crăciun, le-au rămas doar rănile, veșnic dureroase și amintirile celor nedrept dispăruți. Să ne oprim pentru o clipă din tumultul vieții cotidiene și să îndreptăm un gând bun către cei care își plâng morții, iar pentru cei care au fost capabili de sacrificiul suprem, să le aprindem în sufletele noastre o lumânare pentru odihna lor eternă. NU putem uita, NU avem acest drept. 

Noi, cei de azi, avem datoria morală de a transmite generațiilor viitoare că trecutul nu trebuie uitat, alterat de opinii politice, ci trebuie respectat. Ne vom plânge mereu eroii, le vom apăra amintirea, pentru ca generațiile ce vor veni să apere darul cel mai frumos, LIBERTATEA, pe care românii l-au primit de Crăciun, prin jertfa supremă a unor semeni de-ai lor. Viața noastră va curge implacabil, pe durata tuturor anotimpurilor, cu suișuri sau coborâșuri, însă întotdeauna va exista o fereastră înlăcrimată, deschisă spre iarnă, spre un decembrie însângerat.

Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său diverse documente, obiecte personale, uniforme militare, vestimentație civilă care au aparținut unor eroi ai acelor zile, fie că au fost militari de carieră, soldați în termen, studenți, muncitori, elevi, majoritatea tineri, care în încleștarea acelor zile au sfidat pericolul și au înfruntat un întreg sistem.

În spatele numelor de pe crucile din cimitire stau ascunse povești de viață, unele mai bune, altele mai puțin bune, unele știute, altele nu; un lucru este cert, și anume acela că firul vieții lor a fost întrerupt brusc și că pe pașaportul către libertatea tuturor românilor de azi sunt dăltuite, pentru veșnicie, numele lor, ale eroilor noștri.

Erou-martir Locotenent-major P.M. Gavadia Laurențiu

(n. 23 octombrie 1966 - m. 24 decembrie 1989)

În Decembrie 1989, tânărul locotenent era încadrat la U.M. 01305 București, era căsătorit și aștepta cu emoție venirea pe lume a primului său copil. În ziua de 23 Decembrie, primește misiunea de a aproviziona cu muniție dispozitivul constituit la Palatul Telefoanelor, împreună cu trei soldați. Nu s-au mai întors în unitate, executând ordinul de a asigura paza muniției, care fusese depozitată în spatele cabinelor telefonice din exteriorul clădirii obiectivului sus-menționat. 

În noaptea de 23/24 Decembrie, persoane necunoscute deschid focul asupra grupei de militari, locotenentul Laurențiu Gavadia și soldatul Vasile Constantinoiu fiind împușcați în cap și transportați în stare foarte gravă la spital. Conform foii de observație nr. 23674, la ora 02:50 Gavadia Laurențiu este internat în comă de gradul III la Spitalul „Dr. Bagdasar Arseni”, decesul survenind la scurt timp după internare. Soția sa, pe atunci studentă la Facultatea de Drept a Universității București, pe 27 decembrie 1989 a născut copilul mult așteptat, pe Laurențiu-Andrei Gavadia, fiu pe care tânărul său soț nu a mai apucat să-l strângă în brațe, dar pe care de 33 de ani îl veghează din cer. 

În aceeași noapte, a murit și soldatul Vasile Constantinoiu, care fusese transportat la Spitalul „Colțea”.

Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”, în cadrul expoziției permanente, a avut amenajată o sală dedicată exclusiv evenimentelor din Decembrie 1989, grație donațiilor familiilor care și-au pierdut ființele dragi, și care doreau ca o părticică din ei să amintească generațiilor viitoare de jertfa lor. În această sală se desfășurau slujbe religioase oficiate de preoți militari, la care participau membrii familiilor eroilor, specialiștii muzeului, militari în termen și publicul vizitator. Uneori, mama și soția locotenentului-major Laurențiu Gavadia îl aduceau și pe fiul Laurențiu-Andrei. Era tulburător să vezi cum băiatul aprinde o lumânare în memoria tatălui său, pe care nu l-a cunoscut niciodată, dar pe care, suntem siguri, l-a simțit întotdeauna în sufletul său, păstrându-i vie amintirea.

Muzeograf Luminița Iordache, 

Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”