Life
Ziua mondială a radioului
Ziua mondială a radioului
13/02/2020 ⋅ 0 comentarii

Conferinţa generală a UNESCO, la cea de-a 36-a sesiune, a proclamat 13 februarie drept Ziua mondială a radioului.

În cea de-a 67-a sesiune, Adunarea Generală a ONU a adoptat o rezoluţie prin care 13 februarie a fost desemnată drept Ziua mondială a radioului, aprobând oficial proclamarea de către UNESCO a Zilei mondiale a radioului.

Obiectivele marcării acestei Zile, conform Agerpres,  sunt de a sensibiliza publicul şi mass-media asupra importanţei radioului şi să încurajeze factorii de decizie să stabilească şi să ofere acces la informaţii prin radio, precum şi pentru a consolida reţeaua şi cooperarea internaţională între radiodifuzori.

Potrivit ONU, radioul rămâne la nivel global cel mai accesat mijloc de informare.

Totodată, reprezintă un puternic mijloc pentru celebrarea umanităţii în toată diversitatea sa şi constituie o platformă pentru discursul democratic.

Abilitate unică de a ajunge la cea mai largă audienţă face ca radioul să poată modela experienţa diversităţii unei societăţi şi să reprezinte o tribună unde toate vocile să fie reprezentate şi auzite. Posturile de radio ar trebui să servească diverse comunităţi, oferind o mare varietate de programe, puncte de vedere şi conţinut şi să reflecte diversitatea publicului, arată ONU.

Radioul este un mijloc ieftin şi potrivit pentru a ajunge la comunităţile îndepărtate şi la persoanele vulnerabile, oferind o platformă pentru a interveni în dezbaterea publică, indiferent de nivelul educaţional al oamenilor. Nu în ultimul rând, acesta joacă un rol crucial în comunicarea de urgenţă şi în cazurile de salvare.

Pentru Ziua mondială a radioului 2020, UNESCO face apel la posturile de radio să menţină diversitatea, atât în redacţii, cât şi pe undele radio.

Radioul aduce oamenii împreună

Cu ocazia Zilei mondiale a radioului, secretarul general al ONU, António Guterres, subliniază că radioul aduce oamenii împreună. Într-o epocă de evoluţie rapidă a mass-media, radioul îşi păstrează un loc special în fiecare comunitate ca sursă accesibilă de ştiri şi informaţii vitale, arată António Guterres.

Secretarul general al ONU menţionează în mesajul său, că Ziua mondială a radioului trebuie să fie un prilej de recunoaştere a capacităţii deosebite a radioului de a promova diversitatea şi de a ajuta la construirea unei lumi mai paşnice şi mai favorabile. (surse: https://www.un.org; https://unesdoc.unesco.org)

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.