Dacă rețelele de socializare au și o parte extraordinar de bună, atunci, cu siguranță, ea este legată de oamenii pe care ți-i scoate în cale, chiar și numai virtual până la un moment dat. Oameni care te uimesc, oameni care fac să zâmbești, să iubești, să nădăjduiești, iar câteodată să te determine să te întrebi cum de tu pari înzestrat cu două mâini stângi când vine vorba de vreo îndeletnicire anume. Iar când vorbim despre talent, îndeletnicire, har și dăruire, unul dintre prietenii virtuali coborâți în real este și arădeanca Beatrice-Eliss. Și numai plimbându-ți cursorul pe pagina ei de socializare poți lesne concluziona: e tânără, e frumoasă, scrie, pictează și gătește. Dacă le dai și cu zoom, firește, adaugi și dumnezeiește. Pentru că e clar că Cineva de acolo de sus a dăruit-o cu mult. 

Eliss-Beatrice, poveste de viață

”Te văd întâia oară,/Nu știu să îți vorbesc,/Dar știi și tu străine,/În ochi de mă privești (...)/Căci ochii îmi sunt glasul/Și mâinile-mi sunt tonul/ Iar tu îmi poți percepe/Prin sentiment limbajul.”, avertiza oarecum încă dinainte de a ne vedea, din poemul ”Limba de bază”, prietena până atunci doar virtuală, Beatrice-Eliss. 

O vreme un pic cam neprietenoasă, un ceai și... să povestim, așadar!  

    Pe numele ei întreg Beatrice-Eliss Al-Badi, avea să spună încă de la început că are 25 de ani, e în zodia Gemeni și că ea ”mai mult scrie decât vorbește”. Și cum mai cunoaștem și pe alții la fel de ”vinovați” în direcția asta, am încercat să o descoasem, astfel încât să v-o prezentăm exact așa cum este și să înțelegeți de ce am vrut musai a o coborî din virtual în real, pentru ca mai apoi să v-o dăruim tot virtual prin intermediul acestor rânduri. 

   Arădeancă prin adopție, este născută în Spania, în orașul Sevilla, dar crescută în România. Și, deși la prima vedere în ”real” și cercetare în ”virtual” ai putea crede că zâmbetul îi este dovada unei vieți care i-a așezat în față un covor roșu și doar a invitat-o să trăiască, lucrurile nu stau deloc așa. Părăsită de tatăl biologic, Eliss avea să fie crescută de mama ei, româncă de origine sârbă, alături de tatăl vitreg, sârb originar din Kosovo, de altfel ”singurul meu tată cu adevărat”, după cum avea să mărturisească. 

   Copilăria? Mai că-i înțelegi firea și numai zicând că e crescută de la vârsta de 12 ani lângă Dunăre, în orașul Moldova Nouă, într-o frumoasă comunitate de sârbi și români, până când a plecat în Timișoara, unde a început studiile la Facultatea de Zootehnie și Biotehnologii. Părea că totul se așează pe făgașul normal, când, în anul II de studii, și tatăl adoptiv o părăsește. Și aici... se așterne un pic tăcerea. Cancerul făcuse ce știe cel mai bine: să mute tații de pe pământ în Cer. 

   Într-un astfel de context, Eliss se mută în Arad unde, în 2019, a absolvit Facultatea de Asistență Socială din cadrul Universității ”Aurel Vlaicu” Arad. Acum studiază arta culinară în Timișoara, la Academy Cooking School by Georgeo Andrei, pictează și lucreză la următorul volum de poeme și la o carte cu rețete ”care îi va convinge chiar și pe cei mai neîncrezători că bucătăria este pentru toți, nu doar pentru unii dintre noi”, după cum avea să spună, în sfârșit din nou cu zâmbetul pe buze.

    Zâmbește și ne spune că îi plac copiii, drumețiile, cititul în hamac și oamenii care știu să ierte și să iubească, pentru că ”Ce chin! Nu ne vom cunoaște niciodată/Unii pe alții pe deplin” (din poemul ”Goluri sufletești”).

SCRIE... și scrie dintr-un suflet de femeie

”Pasiunea pentru scris, în special pentru poeme, am simțit-o încă de când nu știam să scriu. În grădiniță, eram conștientă că am atâtea de scris, încât abia așteptam să învăț să o fac. M-am născut pentru poezie. Însă, orice talent cere și o anume pregătire, iar pentru asta trebuie să mulțumesc doamnei profesor Iulia Micanovici. De la dânsa am primit nenumărate cărți de literatură, sub îndrumarea ei am participat la olimpiade și tot datorită acestei ființe minunate am colaborat cu revista „Plus Minus Poezie” în clasele 5-8.”

 În perioada studenției, a scris pentru revista „Orizonturi litetare”. A avut primul debut în anul 2018 la Arad, cu volumul „Într-un suflet de femeie”, lansat la Editura Tiparnița, un volum care s-a bucurat de un real succes și care conține ilustrații realizate de pictorița Sabrina Ines Orban și Luca Popa și din care am și citat, de altfel, în rândurile de mai sus.  

Din 2018 și până în prezent scrie la Revista Gutenberg din Arad, coordonată de doamna scriitoare Floare Cândea. A colaborat de curând cu revista „Unirea” din Austria și urmează o colaborarea cu cei de la revista ”ECREATOR” din Maramureș. În 2019, a lansat un alt volum, însă nu de poeme, ci o cercetare sociologică intitulată ”Căsătoria și familia, încotro?”, bazată pe lucrarea de licență pentru specializarea Asistență Socială, carte lansată la aceeași editură. 

Ca planuri de viitor în ale scrisului, Eliss ne spune plină de entuziasm că în 2020 va lansa un alt volum de poeme intitulat ”Patru!”, care se anunță a fi cu totul și cu totul diferit prin felul în care va arăta și povestea pe care o va spune. ”Am scris, la începuturi, pentru mine. Acum o fac pentru fiecare suflet care dorește să se apropie de al meu”. 

PICTEAZĂ

”Virtualul” ne dezvăluise până la un moment dat că scrie și gătește. Recunoaștem, însă, că momentul în care a început a-și dezvălui și pasiunea pentru pictură a fost cel care ne-a prezentat-o ca pe un tânăr cu potențial și care, de ce nu, ar putea fi un exemplu de ”se poate” pentru cei care, lipsiți de încredere sau de ajutor, și-ar putea îngropa ”talanții”. 

”De pictura pe sticlă m-am apucat în clasa a IX-a, sub îndrumarea doamnei profesor Stancovici Felicia, care pe atunci preda la liceul din Moldova Nouă și căreia îi sunt recunoscătoare pentru că a văzut în mine ceea ce eu nu vedeam. Dânsa mi-a fost mentor și m-a învățat tot ceea ce s-a putut despre tehnicile picturii pe sticlă, acrilice, pensule, cuțite pentru pictură, practic mi-a transferat pasiunea ei întru totul. Prima mea pictură pe sticlă este un portret al Fecioarei Maria, ținându-l pe Iisus în brațe, o icoană care chiar și astăzi este pe peretele din camera unde am copilărit, în apartamentul din Moldova Nouă. Următoarele tablouri au fost în stilul pictorului și sculptorului spaniol Joan Miró”, ne-a spus Beatrice-Eliss. 

   Odată cu plecarea la Timișoara, preocupată fiind de studii și de implicarea activă în tot ceea ce ținea de viața universitară, a încetat să mai picteze. După ce a absolvit la facultatea de la Arad, s-a reapucat de pictură pe sticlă ”însă, de data aceasta, unele dintre picturi conțin și flori uscate și în mare parte sunt picturi abstracte. Majoritatea sunt rame foto, de diferite dimensiuni, care se pot folosi ca decorațiuni interioare. Într-un secol în care fotografiile se păstrează adesea în telefon, laptop și rețele de socializare, am vrut ca ramele foto să nu își piardă esența, chiar dacă asta înseamnă să înlocuim poza cu pictura. Pictura pe sticlă necesită răbdare îndelungată însă rezultatul e pe măsură și poți interveni oricând în completarea unei picturi cu un nou element”.  

Că pictează bine nu o putem spune noi, însă că picturile ei sunt frumoase, că atrag, o dovedesc atât cererile din țară cât și cele din Franța, Germania și Spania.

GĂTEȘTE

   Și fie vorba între noi, voi cam cât de mult îi ”iubiți” pe cei care, exact când dușmanul cel mai mare al zilei devine stomacul, postează aproape aburind mâncăruri ochioase și gustoase pe facebook? Și noi la fel! 

  Ei bine, Eliss este unul dintre cei ”iubiți” și recunoaștem că nu de puține ori i-am dat din ”ăia triști si furioși” (”feisbuciștii” știu despre ce vorbim). Dar să vedem ce ne spune despre pasiunea ei pentru gătit. 

”Zâmbesc când mă gândesc la cum am început să gătesc. Aveam cam 13 ani când am început să iau bucătăria în serios și asta se datorează unui fel de mâncare de care nu mă pot sătura nici acum: supa cu găluște din griș. Dar și datorită mamei mele, care avea un rețetar vechi, foarte vechi, cu 400 de pagini, 400 de rețete diferite. Bineînțeles că prima încercare cu găluștele a fost o dezamăgire. Puteam sparge geamurile cu ele. Dar procesul în sine atât de mult m-a fascinat, încât am lăsat deoparte joaca și, pe lângă scris, m-am apucat, ei bine, de gătit...” 

Mâncarea nu doar satură gura și stomacul, ci și creează legături emoționale cu cei din jur.

”Desigur, găteam cu ceea ce aveam și ceea ce se putea, am avut greutățile noastre ca orice familie. Însă bucuria de pe chipul părinților mei când îmi reușea ceva, a fost tot ce am avut nevoie ca să înteleg că o mâncare nu doar satură gura și stomacul, ci și creează legături emoționale cu cei din jur. Am înțeles , tot atunci, că gastronomia te lasă să fii creativ, să explorezi, să te cunoști și să-i cunoști pe ceilalți prin intermediul diversității gusturilor și aromelor. Trebuie doar să ții cont de anumite reguli, tehnici pentru că dincolo de artă, gastronomia înseamnă știință”.

   La 16 ani începuse deja să iasă din tiparul mâncărurilor tradiționale și a început să învețe bucătărie internațională: asiatică, libaneză, spaniolă. Cât a stat în cămin, la Timișoara, a gătit tot ce se putea pe o plită ”primită de la tata, din Serbia”. Așa a început să fie cunoscută pentru pasiunea legată de gastronomie. Dacă, la început, a gătit pentru prieteni, colegi, iar mai apoi cunoștințelor, cu timpul a început să gătească pentru evenimente sau pentru familii care își doreau constant să mănânce proaspăt și sănătos, însă nu aveau timp pentru asta. A călătorit cât a putut în alte țări, de unde a învățat să gătească autentic. În Arad, în timpul studenției, a livrat timp de un an meniul zilei pe partea de lacto-vegetarian, care conținea întotdeauna două feluri de mâncare+desert. 

”Nu sunt vegetariană, însă nici carne nu consum mai mult de două ori pe săptămână. Plantele aromatice le cresc eu în cea mai mare parte, iar pentru restul mă aprovizionez din piață. Îmi place ”să fac piața”. Cunosc atâția oameni minunați cu ajutorul cărora reușesc să creez preparate care bucură papilele gustative cunoscuților și necunoscuților”.

A primit titlul ”Cel mai apreciat bucătar (chef) din Arad”

”Chiar dacă am primit titlul ”cel mai apreciat bucătar (chef) din Arad”, nu merg pe pincipul că există cel mai bun bucătar. Toți suntem pricepuți, fiecare în felul nostru și fiecare ne-am ales o ramură a gastronomiei pe care să o valorificăm. Am fost în mare parte autodidact dar, de altfel, am învățat și foarte multe lucruri de la diverși bucătari cu care am lucrat. Gastronomia e despre fericire, împlinire, nu despre concurență...”

Ea este Beatrice-Eliss. Scrie, pictează și gătește, toate dumnezeiește și care, de sâmbăta viitoare ne va întinde tuturor o mână reală de ajutor în bucătărie. Cum? Exact așa cum ne-am cunoscut... din ”virtual” în ”realul” bucătăriilor noastre, printr-o surpriză care cu siguranță ne și vă va bucura. Așadar, pe sâmbăta viitoare!