În perioada 16 - 23 octombrie, 2022, s-a desfășurat la Antalya - Turcia a doua ediție a European Girls Olympiad in Informatics (EGOI).
Echipa României a fost reprezentată de un echipaj format din patru concurente :
Trei medalii de argint au adăugat fetele noastre la palmaresul României în anul competițional curent la Informatică. Medaliile au fost obținute de Alexandra, Iulia și Ioana.
„Este rezultatul muncii și seriozității, într-o competiție care, deși la a doua ediție tinde să devină o adevărată olimpiadă internațională și nu una europeană, dacă ne gândim că la EGOI au participat 164 concurente din 45 de țări din toată lumea. Prezența pe lista țărilor participante alături de echipele europene, a echipelor din Azerbaidjan, Brazilia, Canada, Georgia, India, Israel, Japonia, Kazahstan, Mexic, Mongolia, Peru, Arabia Saudită, Singapore, Tunisia, Statele Unite ale Americii spune totul despre valoare și amploarea pe care a luat-o EGOI și dovedește cât de valoroase sunt cele trei medalii obținute de echipa noastră. La EGOI 2022, SEPI a fost reprezentată și la un alt nivel, Vlad Alexandru Gavrilă fiind unul dintre cei 10 membri ai Comitetului Științific.
Statisticile ne arată o creștere vizibilă a performanțelor fetelor din România. Acestea au obținut în ultimii 10 ani, 6 medalii de aur, 12 medalii de argint și 2 medalii de bronz la aproape toate competițiile la care România participă în mod tradițional.”, au transmis reprezentanții SEPI.
Planurile de viitor vizează în continuare susținerea performanței în Informatică la orice nivel și la orice competiție. Dorim să găsim noi forme prin care să susținem creșterea nivelului de reprezentare a fetelor care deja ne-au adus în ultimii ani multe momente de bucurie.
Deplasarea echipei a fost asigurată din fondurile Societății pentru Excelență și Performanță în Informaticăm (SEPI), urmând ca începând din 2023 EGOI să intre în lista competițiilor finanțate de Ministerul Educației alături de competiția similară de Matematică.
Echipa a fost condusă de :
Team Leader: prof Emanuela Cerchez - Colegiul Național ”Emil Racoviță” - Iași și
Deputy Leader: stud. Mihaela Cismaru - Universitatea din Craiova.
Foto: SEPI
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.