Veteranul de război maior în retragere Paraschiv Cristea a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani.
Prilej numai bun ca sărbătoritul să fie vizitat de reprezentanții Direcției calitatea vieții personalului, în cadrul programului „Acasă la veterani”.
Veteranul ajuns la centenar s-a născut pe data de 28 octombrie 1922, în municipiul Galați, într-o familie cu 7 copii.
A participat pe front, în anul 1944, ca soldat în cadrul Flotilei de Drenaj (Mine sub apă), unde a executat misiuni specifice, punându-și, astfel, mai tot timpul viața în primejdie. Dar, cu voia lui Dumnezeu, a scăpat teafăr și vătămat.
În urma odinelor de avansare emise de Ministerul Apărării Naționale, distinsul veteran a ajuns la gradul de maior, în retragere, iar pentru faptele de vitejie din timpul războiului, a fost decorat cu Medalia „Crucea comemorativă a celui de-Al Doilea Război Mondial, 1941-1945”
După război, s-a stabilit în București, unde a lucrat la o sifonărie până în anul 1960. Ulterior, s-a angajat la magazinul Delta Dunării, ca manipulator, până în anul 1982, când a ieșit la pensie. A fost căsătorit cu doamna Filofteia, cu care a avut 2 copii.
„Vizita echipei noastre l-a emoționat profund pe distinsul veteran, care ne-a urat succes în toate acțiunile noastre viitoare. Noi, la rândul nostru, îi transmitem și pe această cale, multă sănătate și bucurii alături de cei dragi și îl asigurăm de întreaga noastră recunoștință și respect pentru tot ceea ce a făcut pentru țară. Cinste și onoare veteranilor de război!”, au transmis reprezentanții Direcției calitatea vieții personalului prin condeiul doamnei Mirela Florian.
Foto: Direcția calitatea vieții personalului / Plt.adj. Răzvan Nae
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.