Național Life Ultima oră
David Popovici, înotătorul care a cucerit inimile unei lumi întregi, împlinește astăzi 18 ani
David Popovici, înotătorul care a cucerit inimile unei lumi întregi, împlinește astăzi 18 ani
15/09/2022 ⋅ 0 comentarii

David împlinește astăzi 18 ani. Indiferent ce ai putea scrie înaintea numelui lui David Popovici pare a fi prea puțin. Că este extraordinar, că este un fenomen, că este un munte de bun-simț este atât de evident încât pare aproape copilăresc a mai scrie înaintea numelui său toate astea.

El este pur și simplu David Popovici. Sportivul care ne-a obișnuit cu binele și omul care este atât de firesc în gesturi, bucurie și vorbire încât numele său este de ajuns. Este de ajuns, prin tot ceea ce adăpostește în el, la cei 18 ani pe care îi împlinește astăzi.

David Popovici a avut un an 2022 fantastic, cu 13 medalii cucerite la cele patru mari competiţii la care a participat. Dintre acestea, 11 au fost de aur.

Elevul antrenorului Adrian Rădulescu a uimit lumea nataţiei cu ”dubla de aur” realizată în probele de 100 şi 200 m liber la Mondialul de seniori, Europeanul de juniori, Europeanul de seniori şi Mondialul de juniori.

El este şi deţinătorul recordului mondial la 100 metri liber.

Toate performanţele au fost realizate într-un interval de două luni şi jumătate.

David Popovici s-a născut în Bucureşti şi a început înotul la vârsta de patru ani, la bazinul „Lia Manoliu“, la recomandarea unui medic ortoped pentru a corecta scolioza aflată în stadiu incipient. La vârsta de 9 ani a început să se antreneze la Aqua Team Bucureşti, cu Adrian Rădulescu, fost înotător, doctor în performanţă atletică, specializat în înot.

David este elev al Colegiuliului Naţional Bilingv „George Coşbuc” din Bucureşti, iar Clubul CS Dinamo, la care este legitimat, a anunţat că sportivul va fi sărbătorit la meciul din EHF Champions League de la Sala Polivalentă, alături de câteva mii de suporteri.

La mulți ani, David! 


Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.