Astăzi, 10 septembrie, în tinda toamnei și în binecuvântatul timp cuprins între praznicul Nașterii Maicii Domnului și Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, în Episcopia Hușilor, păstorită de Preasfințitul Părinte Ignatie, s-a desfășurat Simpozionul Național „Episcopia Hușilor – memorie și actualitate. Un sfert de veac de la reînființare (1996-2021)”.
Fiu duhovnicesc al acestei Eparhii, născut în Parohia Berezeni, într-un loc care leagă istoria românilor de pe cele două maluri ale Prutului, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, ierarhul nostru, al arădenilor, a prezentat / lansat / dăruit lumii, astăzi, în cadrul acestui Simpozion, rodul cercetării / muncii care a dus la alcătuirea volumului „Episcopia Hușilor, memorie și actualitate - monografie istorică”. Un volum proaspăt ieșit de sub tiparul Editurilor Doxologia și Horeb.
Ca unii care ne-am părtășit adesea de entuziasmul Preasfinției Sale în fața unor descoperiri făcute pe drumul creionării acestui volum menit a actualiza și de a sintetiza istoria bisericească de patru secole a acestei Eparhii, n-am fi putut să nu participăm la acest moment de bucurie arădean rodit în Episcopia Hușilor.
Vreme bogată, timp bogat, invitație pe măsură, căci, spune Preasfinția Sa în Argumentul lucrării, „volumul de față reprezintă o invitație în «grădina Eparhiei Hușilor» pentru a mirosi o floare sau a culege din spicele de grâu coapte pe altarul credinței și al harului Sfântului Duh”.
Și citind astăzi acest pasaj de final al argumentului scris de Preasfințitul Părinte Emilian în Duminica Sfinților Români, 2022, nu putem să nu ne amintim de tainicul moment, petrecut cu doar două zile înainte de scrierea lui, în timpul Sfintei Liturghii Arhierești săvârșite de Preasfinția Sa la hramul Catedralei „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Arad, când un copil, care spune adesea despre el că este „prietenul Sfântului Ioan Botezătorul”, l-a oprit pe Ierarhul arădean în timpul cădirii și i-a dăruit tocmai un buchețel de spice de grâu. Făcând astăzi, în timpul Simpozionului Național de la Huși, un arc peste țară și timp până la momentul buchețelului de spice de grâu, nu putem să nu ne gândim că pesemne acela fusese semnul că „holda” scrisului acestui volum „fu gata” pentru a se potrivi într-un frumos „Cântec al Potirului” din care toți cei dornici de cunoaștere și folos duhovnicesc să descopere „modul armonios în care Dumnezeu și-a făcut simțită prezența în istorie, lucrând prin oameni de vocație, de credință și cultură, care au rămas fideli chemării lor”, după cum avea să spună Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor.
„Necesitatea realizării unei monografii istorice actualizate a Episcopiei Hușilor, așezământul cu istoria cea mai venerabilă și bogată a acestei zone, este dată de faptul că lucrarea acoperă peste patru secole de istorie, prezentând parcursul unor personalități reprezentative ale culturii naționale, principalele momente din istoria națională și efectele acestora asupra acestei părți de țară, precum și relațiile cu teritoriile din stânga Prutului, până la Nistru. Acest lucru a fost împlinit, cu asupra de măsură, cu dăruire și har la condei, de Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, care a înmănunchiat, în sinteză, reperele cele mai importante ale trecerii prin istorie a Episcopiei Hușilor, realizând lucrarea Episcopia Hușilor, memorie și actualitate – monografie istorică. Suntem deosebit de recunoscători Preasfințitului Emilian Crișanul, vlăstar duhovnicesc al Episcopiei Hușilor, pentru efortul depus în realizarea acestei lucrări foarte necesare în descifrarea și cunoașterea trecutului Eparhiei noastre. Cultivând memoria înaintașilor și a lucrării lor durabile, avem convingerea că ceea ce ne străduim să împlinim în prezent se așază pe temelii foarte trainice.”, a notat Preasfințitul Părinte Ignatie în Predolsovia volumului astăzi lansat.
10 septembrie 2022, Simpozion Național prin care se marchează un sfert de veac de la reînființarea Episcopiei Hușilor (1996-2021)
Pentru a elimina orice suspiciune în privința corectitudinii datelor de mai sus, trebuie specificat că deși anul trecut, în 2021, s-a împlinit un sfert de veac de la acest moment istoric, contextul creat de pandemia de coronavirus a făcut ca Simpozionul, dorit a se desfășura în condiții optime, să fie reprogramat pentru prezentul an.
Într-un firesc al zilei și evenimentului, ziua a început cu Te Deum de mulțumire și Slujba Parastasului pentru ctitori, în Catedrala Episcopală din Huși, în prezența celor doi Ierarhi, Preasfințitul Părinte Ignatie și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, precum și a celorlalți invitați de marcă participanți la Simpozion.
Desfășurat în aceeași Catedrală, sub ocrotirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel și a Sfintei Mucenițe Chiriachi, Simpozionul a debutat cu citirea Mesajului Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, intitulat: „Lucrarea de ieri și de azi a Episcopiei Hușilor: Binecuvântatul rod al dumnezeieștilor semințe într-un pământ brăzdat de suferințe” – prezentat de Pc. Pr. Eduard Irimiea, consilier administrativ al Episcopiei Hușilor, și cu un părintesc cuvânt de bun-venit adresat de Ierarhul locului celor veniți pentru a participa la acest recurs la memorie.
„Noi, ca slujitori ai Bisericii trebuie să fim primii care să ne încăpățânăm cu multă dârzenie să ținem la memorie, să cultivăm memoria și să fim recunoscători față de cei care ne-au lăsat moștenire un bogat patrimoniu material și imaterial. Acest eveniment este unul de mare bucurie pentru Episcopia Hușilor. Este o stare de har, de recunoștință față de înaintașii noștri și anume faptul că astăzi aniversăm 25 de ani de la reînființarea Episcopiei Hușilor. Acest recurs la memorie nu are rolul de a ne împăuna cu meritele înaintașilor sau de a rămâne blocați într-un trecut pe care poate avem tendința de a-l idealiza ci de conștientiza modul în care Dumnezeu a lucrat în istorie prin oamenii care și-au asumat chemarea Sa. Salut și mă bucur de prezența Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul în mijlocul nostru și vă mulțumesc tuturor pentru participare.”, a spus Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor.
După cuvintele rostite de autoritățile locale și județene, PS Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, autorul volumului „Episcopia Hușilor, memorie și actualitate - monografie istorică” - a susținut comunicarea privind parcursul celor 25 de ani de la reînființarea Episcopiei Hușilor până în prezent.
„Nădăjduiesc ca monografia de față să fie de folos clericilor, istoricilor și iubitorilor de Biserică, deoarece reprezintă pagini importante din trecutul și prezentul istoriei Bisericii Ortodoxe Române în context național și universal, privind către Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos, Cel ce este „Calea, Adevărul și Viața”. Mulțumim lui Dumnezeu pentru darurile Sale împărtășite Episcopiei Hușilor, mulțumire Preasfințitului Părinte Ignatie pentru încrederea și sprijinul acordat în elaborarea acestei lucrări și, de asemenea, mulțumesc și colaboratorilor pentru ajutorul oferit în finalizarea textului ce reliefează slujirea multor generații de oameni hărăziți iubirii de sfințenie și comuniune în Biserica strămoșească.”, a spus Preasfințitul Emilian.
Manifestarea a mai reunit comunicări care au ilustrat parcursul acestor 25 de ani, moștenirea spirituală, culturală și edilitară primită și modul în care aceasta a rodit, contextul istoric al desființării și al reînființării Episcopiei, viața Bisericii în această parte de țară în perioada comunistă, precum și impactul reînființării Episcopiei asupra vieții spirituale și culturale a județului Vaslui:
Pr. Prof. Dr. Ion Vicovan, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași - comunicare privind viața Bisericii din teritoriul fostei Episcopii a Hușilor în perioada comunistă;
Alături de aceștia, au mai evocat momentul reactivării Episcopiei Hușilor, cu tot ceea ce a însemnat acest demers: Pr Vasile Pârcălabu, protopop al Protopopiatului Vaslui în acea perioadă, și Dl Ion Manole, fost președinte al Consiliului Județean Vaslui.
De la înălțimea întregului eveniment de astăzi din Episcopia Hușilor, a împreună-rugăciunii de dimineață, a comunicărilor, a paginilor răsfoite din volumul „Episcopia Hușilor, memorie și actualitate - monografie istorică”, scris de PS Emilian Crișanul, nu putem să privim în istoria de peste patru secole a Episcopiei Hușilor altfel decât „cu recunoștință față de Dumnezeu, care a rânduit și îngăduit ierarhi, clerici, monahi și credincioși de înaltă ținută duhovnicească, științifică și românească, care au dus în lume tradiția, particularitățile și valorile sacre ale unei regiuni cu potențial universal” indiferent de vicisitudinile vremurilor.
Privim cu recunoștință: față de Dumnezeu, față de oamenii providențiali ai locului care și-au așezat viețile pe Altarul slujirii Bisericii Ortodoxe știind să fie oamenii timpului lor, față de jertfa eroilor (căzuți în luptele de la Prut, Țiganca, din 1941, sau morți prin împușcare, fără milă și îndurare de către armatele sovietice, în august 1944), care își odihnesc veșnicia în cimitirul orașului Huși sau pe Dealul Dobrinei, și față de potirul neamului românesc inspirat încadrat de mitra și toiagul arhieresc pe coperta monografiei alcătuite de Ierarhul arădean.
Privim cu recunoștință și spunem împreună cu Nichifor Crainic că „Pământul acesta, Iisuse Cristoase, / E raiul în care ne-a vrut Dumnezeu”.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.