Național Ultima oră
A plouat cu medalii pentru România la Campionatul Mondial de Lupte pe Plajă U17
A plouat cu medalii pentru România la Campionatul Mondial de Lupte pe Plajă U17
02/09/2022 ⋅ 1 comentarii

A plouat cu medalii pentru România la Campionatul Mondial de Lupte pe Plajă U17! Luptătorii români au reușit să obțină 9 medalii la competiția care a avut loc care au loc pe Plaja Neversea din Mamaia: 4 de aur, 3 de argint şi 2 de bronz.

„Performanțele lor sunt demne de felicitări! Bravo, România! Felicitări tuturor sportivilor și antrenorilor!”, a transmis Federația Româmă de Lupte.

La feminin, la categoria 40 kg au fost doar două românce, iar Diana Luminiţa Voiculescu a învins-o în finală pe Bianca Mariana Iancău.

În limitele categoriei 50 kg, Alexandra Voiculescu a învins-o în finală pe Ana Maria Gianina Rotaru. Românca Ianola Ionela Cica s-a clasat pe patru, după ce a pierdut meciul pentru bronz cu franţuzoaica Juliette Camille Lescure.

Florentina Georgiana Manţog a cucerit aurul la categoria 60 kg, după ce a învins-o în finală pe Alessandra Renee Elliott.

Un podium complet românesc s-a înregistrat la categoria 70 kg, unde Maria Magdalena Panţîru a cucerit aurul după finala cu Ionela Georgiana Cojocaru, în timp ce Florentina Georgiana Biru a luat bronzul, învingând-o pe grecoaica Drosoula Tzianakopoulos.

La masculin singura medalie, una de bronz, a fost obţinută de Adam Alhafez, la 60 kg, care l-a învins în meciul decisiv pe un alt român, Ştefan Andrei Stancu.

La 50 kg, Marian Valentin Rusu a pierdut meciul pentru bronz şi s-a clasat pe locul patru.

Pe patru s-a clasat şi Eduard David Lenard, la categoria 70 kg, după ce a pierdut meciul pentru bronz cu bulgarul Kaloian Atanasov.


Foto: Federația Română de Lupte


Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

04.09.2022 15:43
Artemiza Olteanu
Nepotul meu a luat medalia de bronz . Bravo Răzvan ‼️
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=5375734929182676&id=100002386674387