Din Arad Diverse
Un TIR în care se ascundeau 40 de migranţi a fost oprit la frontiera cu Ungaria
Un TIR în care se ascundeau 40 de migranţi a fost oprit la frontiera cu Ungaria
29/07/2022 ⋅ 0 comentarii

Autorităţile de la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II au descoperit, vineri dimineaţă, 40 de migranţi care au încercat să iasă din ţară ascunşi într-un TIR care transporta frigidere în Spania, condus de un român.

"Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Bangladesh, India şi Nepal, ce intenţionau sa ajungă în mod fraudulos într-un stat din Spaţiul Schengen", a informat Poliţia de Frontieră Arad.

Totodată, la PTF Borş II, în Bihor, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunţit asupra unui camion condus de un un bulgar, care transporta aparate de uz casnic în Lituania. În remorcă au fost găsiţi şapte cetăţeni din Pakistan şi Bangladesh, majoritatea solicitanţi de azil în ţara noastră şi intenţionau să ajungă în state din vestul Europei.

În ambele cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări. AGERPRES

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.