Liniște, bogăție de verde, împreună-rugăciune și prilej de mare sărbătoare astăzi, 29 iunie, la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Lipova, din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, prin sărbătorirea hramului.
Bucuria obștii monahale conduse de maica stareță Achilina Tănase a fost cu atât mai mare cu cât pelerini din mai multe colțuri ale țării au luat calea acestei mănăstiri pentru a se părtăși de Sfânta Liturghie Arhierească săvârșită de Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Aradului, împreună cu Părintele Protosinghel Ignatie Popa și un sobor de preoți și diaconi.
Dacă este ceva de spus în mod deosebit despre Mănăstirea Lipova, dincolo de istoria ei zbuciumată de dinaintea anului 1990 când a fost reactivată, cu siguranță se poate vorbi despre „oaza de liniște”, răgaz și odihnă pe care o așterne în sufletele tuturor celor care îi trec pragul.
Așezată pe „sprânceana unui deal”, înconjurată de flori, mănăstirea a vorbit și vorbește despre munca, implicarea și dragostea celor care au readus-o la viață. Un loc în care, de ce nu, ușa sufletului poate fi mai lesne deschisă pentru a lăsa loc harului lui Dumnezeu să lucreze la acea transformare despre care Preasfințitul Părinte Emilian a vorbit celor care astăzi, în zi de praznic, au ales să fie la Lipova.
În Cuvântul așezat la sufletele credincioșilor, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul a adus înaintea tuturor exemplul vieții Sfinților Apostoli astăzi prăznuiți, vorbind despre lucrarea harului în oameni și transformarea lor din oameni neputincioși și prigonitori în oameni înțelepți, purtători de har și mărturisitori ai Evangheliei lui Hristos.
„Vedem cum Petru, după ce s-a lepădat de Hristos în timpul pătimirilor, prin lucrarea harului ajunge mare Apostol, făcător de minuni și propovăduitor al Cuvântului lui Dumnezeu, iar Saul din Tars, din prigonitor al creștinilor convertit pe drumul Damascului, Sfântul Pavel, cel mai mare Apostol al Bisericii lui Hristos. Vedem cum harul lui Dumnezeu poate transforma viețile oamenilor într-un mod în care nu ne-am fi gândit. Câți ar fi intuit, de exemplu, în copilărie sau adolescență că vor deveni la maturitate ctitori de biserici sau mănăstiri, călugări, credincioși și binecredincioși în care se va vedea lucrarea harului care le-a dat puterea de a săvârși aceste lucrări, a înălța suflete și chiar a zidi și ctitorii? Dumnezeu să ne ajute ca, cinstindu-i pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, să le păstrăm învățătura și să o punem în practică indiferent de locul în care ne-am afla. Să ne deschidem sufletele și să lăsăm deschisă ușa harului lui Dumnezeu pentru a ne transforma și să fim demni urmași ai Sfinților Apostoli. La mulți ani cu bucurie și nădejde de bine cu ajutorul harului lui Dumnezeu!”, a spus Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul.
29 iunie 2022, Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, hramul Mănăstirii Lipova din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, și o nouă chemare de a „lăsa deschisă ușa harului lui Dumnezeu pentru a ne transforma și să fim demni urmași ai Sfinților Apostoli, indiferent de locul în care ne-am afla”.
Într-un firesc al purtării de grijă față de pelerini, maica stareță a mulțumit tuturor pentru participarea la hramul mănăstirii, oferind tuturor, pe lângă merindele sufletești culese din Liturghie, pachete cu alimente, rugând pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel ca înaintea „Stăpânului tuturor să mijlocească, pace lumii să dăruiască şi sufletelor noastre mare milă!”.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.