Patru ani #colectiv. Patru ani de când acel 22.32 a oprit în loc timpul pentru cea care promitea a fi cea mai bună trupă tânără de metal din România. Patru ani de când câteva scântei au curmat brutal viețile a 65 de tineri, a mutilat-o pe a altor 184 și a pus poveri greu de purtat pe sufletele multor altora.
Patru ani despre a căror povară noi putem vorbi, putem intui, dar niciodată a-i număra secundele prin ochii celor care au simțit pe propria piele cum corupția chinuie și ucide fără milă. Patru ani despre care, într-o tulburătoare postare făcută pe pagina de socializare, Alexandra Furnea, supraviețuitoare Colectiv spune:”4 ani, îmi șoptesc, în timp ce trupul meu îmi cere liniște. 4 ani, îmi spun, în timp ce număr în gând operațiile și mă opresc când ajung la 24. 4 ani, zic cu voce tare, știind că mă așteaptă o viață întreagă de zile ca acestea, după o singură noapte în care s-a concentrat tot răul zecilor de ani de când țara noastră este la rândul ei un trup în suferință, care arde. 4 ani, în timp ce întunericul se lasă peste micul spital și aduce cu el, drept musafiri nepoftiți, spectrele în lințolii maculate ale unei nopți care nu trebuia să se termine așa. Ele se târăsc și agonizează pe pânza minții, umbre sărmane care miros urât a fum și privesc cu ochi triști, de cenușă, direct în sufletul meu. Au chip de om, dar nu mă pot uita la ele pentru că mi-e teamă că le-aș recunoaște...”.
Că țara este la rândul ei un trup în suferință, au dovedit-o și cele câteva zeci de arădeni adunați în Parcul Eminescu, cu candele, pentru a arăta că 30 octombrie va purta pentru totdeauna numele ”Colectiv”.
”Am venit aici pentru a fi, într-un fel sau altul, alături de toți cei care fie au pierdut pe cineva în tragedia Colectiv, fie vor să-și ofere sprijinul emoțional. Am venit pentru că Timpul nu ne lasă să uităm. De data asta, Timpul nu ne-a vindecat durerea, ci a amplificat-o”, ne-a mărturisit Eliss B., de acolo... din locul de unde Aradul se unea nevăzut cu celelalte locuri din țară în care candelele s-au aprins pentru a dărui un strop de lumină orei 22.32.
Iar de acolo, din mijlocul arădenilor care nu au uitat, cu fiecare candelă aprinsă s-a reînnoit promisiunea de a nu renunța, pentru că, da, Andrei (Andrei Găluț), știm ”că ziua în care vom renunța va fi ziua în care murim”.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.