El este David Alexandru, are 16 ani, este din Iași și iubește să picteze. O să zâmbiți, dar scriind și numai atât avem impresia că deja îl cunoașteți și că nu am putea să vă spunem vreo mare noutate în ceea ce-l privește. Însă chiar și așa o să încercăm prin a vă spune că este singurul român selectat între cei 100 cei mai talentați copii ai lumii, din toate domeniile, premiați la Dubai în 2022, iar la sfârșitul lunii iulie va merge pentru a-și ridica premiul. În cazul în care îl cunoașteți, iar știrea nu vă uimește foarte mult, aflați că nici pe noi. În definitiv, orice știre despre el, dincolo de faptul că „iubește să picteze” este mai mult decât firească, venită ca răsplată a muncii sale. Și dacă tot amintim de răsplată, putem vorbi de zecile de diplome de la concursurile naţionale şi internaţionale, expoziţiile personale de la Palatul Parlamentului-București, Parlamentul European-Bruxelles și Institutul Cultural Român de la Viena, țări ca India, Iran, sau Ungaria nefiindu-i necunoscute, fiind invitat și aici. 

„Am trimis lucrări la multe concursuri internaționale și naționale, pe care în mare parte le-am și câștigat. Prima mea diplomă internațională am primit-o din India. Când am împlinit 9 ani am fost invitat de ICR Viena să îmi expun lucrările. Peste o lună zburam spre Kerala, India, apoi peste altele două aterizam în Teheran, Iran. Arta mea mi-a oferit oportunitatea să întâlnesc doar oameni speciali care m-au îndrumat și sprijinit pe acest drum. Am ajuns și la Parlamentul European de două ori, cu ocazia unor evenimente de artă. M-am întors ca ambasador al unui concurs de pictură, pentru a 2-a oară în Kerala, India.”, ne-a povestit David. 

Este Duminică dimineața, chiar dimineața de Rusalii, undeva pe la ora 5.00, și zâmbim acestei dimineți cu o bucurie aparte. Iar bucuria vine cu prisosință din două părți: în primul rând din călătoria pe care tocmai am făcut-o printre lucrările lui David și în al doilea rând în fața gândului că „întâmplarea” a făcut să scriem despre el în zorii acestei mari sărbători. O sărbătoare care ne vorbește despre Duhul Sfânt, despre acele „limbi ca de foc” care s-au așezat peste Apostoli, iar ei „au început să vorbească în alte limbi”. 

Răsfoind picturile lui David, tocmai acesta ne-a fost gândul: copilul ăsta se încăpățânează să vorbească lumii și vremurilor într-o altă limbă: una a determinării, a bucuriei, a luminii, a dragostei care străbate de dincolo de fiecare atingere a pânzei aduse la viață prin picturile sale. Și mai este o „limbă” pe care David o vorbește: aceea a empatiei și a bunătății. Pentru că nu de puține ori lucrările sale s-au transformat în mâini întinse spre ajutor celor aflați în situații grele: copii din România sau din Kenya. 

Cânt talentul/talantul/darul iese la iveală pentru prima dată, foarte posibil ca o Mamă să plângă. De fericire. 

În cazul lui David se întâmpla în urmă cu 10 ani (16-10=6... deci, da, la 6 ani!). Era doar la grupa pregătitoare când întâmplarea a făcut să găsească în casă un album de Tonitza. 

„Mi-a plăcut `Fata pădurarului` și am încercat să o desenez. Când s-a întors mama acasă și a văzut desenul, m-a întrebat cine l-a făcut. I-am zis că eu. Mama a plâns... și așa a început totul.”, ne-a mărturisit David.

Ce a urmat? 

Încet, încet, după creion a trecut la pensule, la cuțite de paletă, la guașe, la acrilice, apoi a zburat la ulei. „Acuarela a completat curiozitatea mea de atunci”, spune David, privind spre trecut.

Acum, privind de la înălțimea realizărilor la o vârstă mai mult decât frumoasă și promițătoare, spune pictorul nostru că i se pare aproape ireal, însă, acolo, într-un sertar, are acel „ceva” care îi șoptește că totul este cât se poate de real.

 „Câteodată parcă visez, parcă e ireal ceea ce mi se întâmplă, apoi îmi zic că așa trebuie să fie. Păstrez si acum intr-un colț de sertar un mănunchi cu primele mele pensoane, de acum 9 ani. Din când în când, dacă mi se pare că visez, mă uit la ele, zâmbesc, și imi dau seama că, de fapt e realitatea, apoi le așez cu grijă la loc, pentru a nu uita... Niciodată nu m-aș despărți de ele.”, a mărturisit David Alexandru, pentru Glasul Cetății. 

Când ceea ce faci te împlinește și îți aduce bucurie, oboseala pare un cuvânt abstract

La întrebarea ce este pictura pentru el, David răspunde simplu: Face parte din viața mea. A fost de altfel și răspunsul care ne-a determinat să scriem acest articol, dincolo de știrea propriu-zisă, că „este singurul român selectat între cei 100 cei mai talentați copii ai lumii premiați la Dubai”. Pentru că dincolo de știrile noastre, de cele mai multe ori am căutat să vă aducem înainte oameni care inspiră și revarsă lumină. Oameni care te fac să exclami cu sufletul: Formidable! Iar asta am învățat-o de la un alt tânăr român, despre care am scris atunci când la doar 18 ani ajungea pe scena Festivalului Internațional „George Enescu”. 

Da, „Formidable!” ne-a fost reacția atunci când David Alexandru ne-a spus că se întâmplă câteodată ca, la școală fiind, arde de nerăbdare să ajungă acasă pentru a așterne pe pânză idei ițite din cele mai tainice întâlniri cu o creangă, o pasăre, o clădire veche sau... chiar și cu vântul. 

„Pictura face parte din viața mea. Câteodată la școală ard de nerăbdare să ajung acasă atunci când mă "chinuie" vreo idee. Ajung, îmi las ghiozdanul pe hol și intru in lumea mea, lumea mea plină de culoare. Mă inspiră tot ceea ce mă înconjoară. Și o creangă, și o pasăre, și o clădire veche, chiar și vântul... Tot. Vă invit cu drag să călătorim împreună prin lumea mea plină de culoare.” - David Alexandru, 16 ani.

Și pentru ca tabloul să fie unul complet, în încheiere, David trimite cele mai frumoase „mulțumiri de suflet” profesorului său, domnul Ciprian Stratulat.

El este David, are 16 ani, iubește să picteze și este singurul român selectat între cei 100 cei mai talentați copii ai lumii premiați la Dubai.