Comunitatea academică a Universității de Vest Timișoara l-a distins pe maestrul Cristian Măcelaru, director artistic al Festivalului Enescu, director muzical al Orchestre National de France şi dirijor şef al WDR Sinfonieorchester, cu titlul de Doctor Honoris Causa Artis.

Ceremonia a avut loc miercuri, 25 mai, în Aula Magna „Ioan Curea” a Universității de Vest Timișoara.

„Astăzi, Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul universității noastre aduce în fața comunității academice o personalitate marcantă a scenei muzicale clasice, în persoana domnului Cristian Măcelaru, care și-a dedicat viața și cariera muzicii. Laureatul de astăzi este unul dintre cei mai importanți dirijori din întreaga lume. Reputația și realizările domniei sale la nivel internațional sunt realmente remarcabile. Această nominalizare reprezintă o recunoaştere a contribuţiilor deosebite ale Domniei Sale în ceea ce privește bogata și prestigioasa activitate artistică și este o formă de a-i mulțumi pentru reperele profesionale și morale oferite. Domnule Cristian Măcelaru, Astăzi, Universitatea de Vest din Timișoara și întreaga comunitate academică onorează prin acordarea titlului de Doctor Honoris Causa Artis o remarcabilă personalitate a muzicii clasice, un ambasador cultural al României și al Timișoarei, ale cărui realizări impresionante ne fac cinste!”, a spus rectorul Marilen Pirtea, în deschiderea ceremoniei. 

LAUDATIO în onoarea domnului Cristian Măcelaru a fost citită de  decanul Facultății de muzică și teatru, prof. Violeta Zonte.

 „Plecat, asemeni lui Enescu, de tânăr în străinătate pentru studii, Cristian Măcelaru este la ora actuală unul dintre cei mai mari dirijori ai lumii. Trăind ca artist la cele mai înalte ,,temperaturi” ale ființei, Cristian Măcelaru crede în puterea muzicii ,,de a crea o societate care să găsească frumuseţea în viaţă”; cu precizarea că viaţa ,,nu trebuie trăită la numitorul comun cel mai mic, ci la numitorul comun cel mai înalt”. În acelaşi timp, muzica are rolul de mesager divin al unităţii în diversitate, exprimând, de fapt, esenţa multiculturalismului. Multiculturalismul nu se axează pe ştergerea identităţii, ci pe descoperirea frumuseţii în diversitate. Cu toate că a pus nu o dată România pe harta lumii, Cristian Măcelaru îşi continuă destinul exemplar şi prin asumarea calităţii de Director Artistic al Festivalului Internaţional George Enescu. Cine putea reprezenta mai strălucit geniul muzical româneasc decât timişoreanul Cristian Măcelaru?”, a spus în LAUDATIO, prof. Violeta Zonte.

„MUZICA ESTE CALEA SPRE DUMNEZEU”, a spus maestrul Cristian Măcelaru în prelegerea rostită cu prilejul decernării titlului onorific DOCTOR HONORIS CAUSA ARTIS al Universității de Vest din Timișoara

„Muzica are menirea de a ne aduce împreună, nu doar într-o sală de concerte, ci și într-un spațiu spiritual comun, acel punct în care, dacă reușim să-l accesăm, ne reînnoim sufletește. E unul din puținele locuri unde diferențele dintre noi dispar și, indiferent cine suntem în viața de zi cu zi, ajungem să ne întâlnim cu adevărat. Cred cu tărie că între oameni există miliarde de legături sufletești nevăzute. Toți putem simți lucrurile astea, dar poate că cei care lucrează cu arta, cu muzica, cu emoțiile, sunt ceva mai antrenați să le acceseze.

Oricare două persoane așezate alături într-o sală de concerte, savurând aceeași muzică, se ”întâlnesc” pe aceeași lungime de undă, prin intermediul acesteia. Acolo este locul unde dispar diferențe sociale, culturale, religioase, etnice, creându-se astfel ceea ce numim comuniune. Când dirijez, acesta este lucrul la care aspir, spre care tind. O comuniune cu oamenii și cu Dumnezeu, prin intermediul muzicii. Pentru mine, spiritualitatea este strâns legată de ceea ce simt când mă sui pe scenă, în timpul actului muzical. Căutările mele din acele momente sunt felul meu de a ajunge la Dumnezeu. Iar dacă ar fi să-mi imaginez un limbaj al universului, acesta ar fi muzica. Un mediu care nu cunoaște bariere, care nu are limite și, mai presus de toate, nu solicită altceva decât urechi și inimi deschise.

Niciodată nu m-a interesat să le impun cu forța instrumentiștilor interpretarea mea, ci am căutat mereu să fac tot posibilul să-i încurajez să cânte cum pot ei mai bine. Dacă ne punem sufletele în armonie, instrumentele vor veni singure după noi. Le spun deseori muzicienilor: „Nu încercați să cântați împreună! Cântați împreună!” Arcușul se duce singur în direcția bună, dacă-i dai voie.

De aceea pentru mine, concertul ideal e cel în care nici nu ar mai trebui să dirijez, în care simțim atât de bine muzica împreună, încât gesturile mele aproape că nu mai sunt necesare. Profesorul meu de dirijat, Larry Rachleff spunea “când muzica va striga înăuntrul tău, atunci mâinile vor descoperi o modalitate prin care să arate cu claritate ceea ce e necesar”. Această claritate este de fapt idealul unei interpretări, deoarece fiecare muzician își dorește un dirijor care să-i prezinte interpretarea simplu, cu claritate și convingere. Cel mai important lucru pentru un dirijor e să provoace o orchestră să-l asculte atunci când e pe podium.

Să convingă o multitudine de muzicieni, toți foarte buni în ceea ce fac, să adopte împreună aceeași viziune. De aceea consider că, de fapt, rolul primordial al dirijorului este să rămână apărătorul compozitorului. E un concept poate straniu de exprimat, dar întotdeauna mi-am dorit să aprofundez cunoștințele despre contextul fiecărei compoziții, pentru a-mi înlesni apropierea de compozitorii în sine. Numai așa, în fața orchestrei pot avea curajul să-mi justific cerințele, deoarece ele sunt de fapt sinonime cu esența compoziției pe care o interpretăm.

Părinții mei au adus pe lume zece copii, eu fiind ultimul născut. Tata și mama au studiat muzica amândoi, s-au cunoscut la școala de muzică. Tata a scris și a prelucrat foarte multă muzică, fără să o facă însă profesionist, într-o orchestră simfonică. Dar ei ne-au încurajat pe noi toți să studiem muzica și cântatul a devenit aproape o inerție, o plăcere de familie. În copilăria mea, mama cânta cu vocea, iar el o acompania la orgă, uneori până noaptea târziu. În casa noastră, muzica se auzea fără încetare.

Nici nu mi-am dat seama când s-a prins de mine. Cert e că, ajuns în clasa întâi, am fost cu totul surprins să constat că ceilalți copii nu știau încă să scrie și să citească notele, pe care eu le cunoșteam deja. Cât despre frații mei, toți cântă extraordinar, iar unii dintre ei au urmat de asemenea cariere muzicale. Sunt bucuros că pe lângă legătura familială pot împărtăși cu ei cu atât mai mult și prin muzică. Pentru acest lucru trebuie să le mulțumesc părinților mei, care ne-au susținut mereu și care ne-au încurajat și îndrumat spre excelență în ceea ce alegem să facem. Iar acest dar al muzicii, pe care l-am primit încă de mic copil, continuă să-mi aducă bucurii nesfârșite în fiecare zi.

Timișoara este orașul unicat din Europa unde trei teatre naționale, în trei limbi (germana, maghiara, româna) împart în mod pașnic aceeași clădire. Diversitatea întotdeauna dă naștere la 12 | P a g i n a creativitate. Am fost foarte fericit în copilăria mea la Timișoara, am avut colegi români, unguri, nemți, romi, sârbi. Am trăit amestecați și a fost foarte bine.

Acest punct comun, unde o multitudine de culturi se întâlnesc, este de fapt spațiul cel mai prielnic pentru creșterea și dezvoltarea unui artist. Chiar dacă mi-am petrecut majoritatea vieții în afara României, totuși inima mea de Timișorean a rămas adânc înrădăcinată în ceea ce am experimentat încă de copil.

Astăzi, când sunt întrebat destul de des dacă muzica și cultura ar trebui să aibă un loc de cinste în societatea secolului douăzeci și unu, consider cu mai mare certitudine decât înainte că arta poartă în sine posibilitatea unei lumi mai frumoase. Muzica în sine nu ne transformă direct. Mai degrabă ne unește. Iar atunci când suntem uniți, împreună creăm o societate mai frumoasă. Astfel, muzica își împlinește rolul, iar artistul menirea!”, a spus maestrul Cristian Măcelaru, Doctor Honoris Causa Artis al Universității de Vest din Timișoara.