Din Arad
Gergely Simion Ioan, veteran de război, sărbătorit la 104 ani de elevii Școlii Profesionale ”Astra” Arad
Gergely Simion Ioan, veteran de război, sărbătorit la 104 ani de elevii Școlii Profesionale ”Astra” Arad
20/01/2020 ⋅ 0 comentarii

”Eroul de lângă noi”, așa se numește cea mai recentă lecție de Istorie pe care domnul profesor Cristian Stoica a predat-o, pe viu, elevilor săi de la Școala Profesională ”ASTRA”.

”Acum ori niciodată!”

1916 este anul în care România intră în Primul Război Mondial alături de Antanta pentru realizarea statului Român Unitar. Erau vremuri grele foamea și moartea fiind prezente la tot pasul. Războiul cel Mare cuprinsese aproape tot globul. Numereoase au fost pierderile de vieți omenești și pierderi materiale în acea vreme.

Declanșarea Primului Război Mondial a avut drept pretext asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand moștenitorul tronului Austro-Ungariei de către Gavrilo Princip la Sarajevo în 28 iunie 1914. Unii afirmă că unul din locurile în care a fost ținut în arest sârbul Gavrilo Princip ar fi fost cetatea Aradului, construită între 1762-1783.

Nașterea unui copil în vreme de război

În anul 1916 s-a născut și veteranul de război Gergely Ioan, în comuna Răstolnița din județul Mureș. Venirea pe lume a unui copil este o bucurie pentru familia în care acesta se naște. Vremea era însă potrivnică, de război, perioadă în care cei mai vulnerabili sunt copiii, femeile și bătrânii. Pronia cerului îl scapă pe Ioan Gergely de moarte dar viața îl împinge de această dată ca participant activ la cel de-Al Doilea Război Mondial. Pentru tânărul soldat Ioan este și mai greu deoarece acum se afla în bătaia gloanțelor.

Pierderile de vieți omenești sunt uriașe. Scăpat de război, Gergely Ioan este nevoit să muncească la pădure pentu a putea să își întrețină familia care ajunsese la un număr de șase copii. 

Azi, la aproape 104 ani de atunci

Valurile vieții l-au adus pe Gergely Ioan în comuna arădeană Secusigiu. Aici trăiește alături de soția sa Rozalia care are 95 de ani. El va împlini în scurt timp 104 ani de viață. Sunt îngrijiți de una dintre fiicele lor. La momente festive au parte de vizita oficialităților și a reprezentanților Asociației  Veteranilor de Război. 

”O delegație a Școlii Profesionale ”ASTRA” a vizitat familia Gergely în data de 18 ianuarie 2020 pentru că astfel de oameni merită toată cinstea și prețuirea. Au fost depănate amintiri din zbuciumatul secol trecut. Alături de noi a fost părintele vicar Teofan Mada, reprezentantul Arhiepiscopiei Aradului. A trecut și a scăpat cu viață prin două războaie mondiale și-a crescut muncind în condiții grele cei șase copii iar în curând va împlini 104 ani de viață. Secretul vieții sale credem că a fost implicarea și nu fuga din fața greutăților. Implicare și credință!”, a declarat profesor Cristian Stoica. 

 

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.