Diverse
Canada vrea să trimită nave în România pentru a debloca grâul din Ucraina
Canada  vrea să trimită nave în România pentru a debloca grâul din Ucraina
17/05/2022 ⋅ 0 comentarii

Canada este pregătită să trimită nave în România pentru a exporta grâul blocat în Ucraina de invazia rusă, a transmis ministrul canadian al afacerilor externe, Melanie Joly, în cadrul unei teleconferinţe cu presa, conform ziare.com.

Declarația a fost făcută după încheierea unei vizite în Germania şi Belgia, unde a participat la reuniunea miniştrilor de externe din G7 şi la o întâlnire bilaterală între Uniunea Europeană şi Canada, relatează EFE marţi.

Joly a adăugat că una dintre priorităţile ţărilor occidentale este de a facilita exportul de grâu ucrainean şi de a asigura următoarele recolte ale Ucrainei.

Potrivit AFP, din cauza blocadei din porturile Ucrainei, aproximativ 20 de tone de cereale aşteaptă în silozuri să fie exportate, iar recolta din acest an este în pericol.

Ministrul german de externe, Annalena Baerbock, a declarat sâmbătă că G7 examinează alternative la transportul de cereale ucrainene, din care o parte era exportată până acum pe calea ferată, în principal prin România. Dar a apărut un blocaj, deoarece Ucraina şi România au ecartament feroviar diferit, a spus ea, citată de DPA.

ONU a avertizat că blocada porturilor ucrainene de la Marea Neagră ar putea provoca foamete în Africa şi în Orientul Mijlociu, care depind de exporturile ucrainene pentru a-şi asigura necesarul. 

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.