Național Cultură Religie Ultima oră
Sfântul Cuvios Antonie cel Mare, împăciuitorul oamenilor cu Dumnezeu
Sfântul Cuvios Antonie cel Mare, împăciuitorul oamenilor cu Dumnezeu
17/01/2020 ⋅ 0 comentarii

”Râvnitor lui Ilie cu obiceiurile asemănându-te, Botezătorului cu drepte cărări urmând, Părinte Antonie, pustiului te-ai făcut locuitor și lumea ai întărit-o cu rugăciunile tale. Pentru aceasta roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre” (Tropar) 

Arătător al căilor monahicești, dătător al râurilor de tămăduiri, floarea cea de Dumnezeu împodobită a cuvioșilor, frumusețea cea preastrălucită a sfinților, luceafărul luminător al luceferilor, izvorul cel viu al pustiei, glasul cel puternic, risipitor al trândăviei, izgonitorul patimilor omenești, făclia cea nestinsă a liniștii, fiu al dumnezeieștii lumini, ridicarea celor căzuți, împăciuitorul oamenilor cu Dumnezeu, Sfântul Cuvios Antonie cel Mare a fost de neam egiptean şi a învăţat credinţa creştină de la părinţii şi de la bunicii săi. 

A trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian, ajungând până în zilele bine credinciosului împărat Constantin şi ale fiilor lui. Dedându-se vieţii pustniceşti, atât de mult a întrecut pe toţi, încât s-a făcut pildă tuturor pustnicilor de după el, ajunge cel dintâi îndrumător şi dascăl al vieţii de obște.

”Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor, şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi” (Matei 19, 21)

Rămas orfan de la vârsta de douăzeci de ani, acesta moștenise de la părinți multe bunuri pământești. Dar, intrând el odată în biserică, a auzit din Evanghelie cuvintele spuse de Mântuitorul tânărului bogat: ”Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor, şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi”, cuvinte care au fost atât devii pentru el încât parcă numai pentru el fuseseră citite. Astfel, întorcându-se acasă, a împărţit săracilor averile sale, neoprindu-şi pentru sine şi pentru sora lui decât cele de trebuinţă. A încredinţat apoi pe sora lui unor credincioase fecioare, iar el s-a făcut pustnic. 

După ce s-a nevoit o perioadă într-o colibă de lângă satul natal, Antonie s-a mutat într-un mormânt idolesc, iar pe când avea 35 de ani, Sfântul Antonie s-a mutat într-un loc numit Pispir, la marginea deșertului. Aici a locuit Sfântul timp de 20 de ani, după care  devine părintele duhovnicesc al multor călugări din diversele comunități monastice din pustia egipteană, cele mai vestite fiind cele din Nitria și Sketis.

 

În anul 310 face o călătorie la Alexandria pentru îmbărbătarea creștinilor prigoniți din cauza persecuției lui Maximian, moment după care se stabilește, în 312, în adâncul deșertului, pe muntele Kolzim. Aici a rămas sfântul până la sfârșitul vieții, împreună cu doi ucenici, nemaipărăsindu-și locul decât pentru a-și vizita discipolii și pentru a doua sa călătorie la Alexandria, în sprijinul Sfântului Atanasie cel Mare, persecutat de arianiști, întărind credinţa ortodoxă împotriva ereziei ariene şi tuturor spunând: ”Păziţi predania Părinţilor şi credinţa cea dreaptă în Domnul Hristos!”.

Sfantul Antonie a trecut la cele veșnice în anul 356 d. Hr., în deșertul de pe malul drept al Nilului.

Mutarea la cele veșnice

Din relatările Sfântului Atanasie, ucenicul său, aflăm ce spunea Sfântul Antonie despre trecerea sa la Domnul: "Eu, o! fiilor, precum este scris, mă duc pe calea părinților, căci mă văd singur chemat de Domnul; iar voi treziți-vă, că pustnicia voastră cea veche saă nu o pierdeți, ci ca și cum ați face început de pustnicie, așa sârguiți-vă să păziți osârdia voastră întreagă. Că știți pe diavolii cei ce vă bântuiesc, știți cum sunt de sălbatici, dar neputincioși cu puterea; deci, nu vă temeți de dânșii, ci mai vârtos să credeți în Hristos de-a pururea. Apoi, ca și cum fiecare ați muri, așa să viețuiți, luând aminte și pomenind sfătuirile pe care le-ați auzit de la mine. (...) ci sârguiți-vă mai cu seamă de-a pururea a vă împreuna mai întâi cu Domnul, apoi cu sfinții; ca astfel după moarte, întru veșnicele locașuri, ca pe niște prieteni cunoscuți să vă primească și sfinții pe voi. Acestea gândiți-le, acestea cugetați-le și de aveți vreo purtare de grijă pentru mine, mă veți avea ca pe un părinte al vostru; (...) deci, voi îngropați trupul meu și sub pământ ascundeți-l. Apoi să păziți taina între voi, ca nimeni să nu știe locul, afară de voi singuri. Iar eu la învierea morților îl voi lua nestricăcios de la Mântuitorul. Împărțiți hainele mele și dați lui Atanasie episcopul un cojoc și haina pe care o așterneam, pe care el mi-a dat-o nefolosită, iar la mine s-a învechit. Celălalt cojoc dați-l lui Serapion, episcopul; voi țineți haina cea de păr, și mântuiți-vă fiilor, fiți sănătoți; că Antonie acum se mută și nu mai este împreună cu voi".

Și după ce zise acestea și aceia l-au sărutat, ca pe niște prieteni au văzut îngerii care au venit la dânsul și, bucurându-se de dânșii, el și-a întins picioarele și zăcând cu fața în sus, se arăta vesel; după aceea și-a dat sufletul și s-a dus la Sfinții Părinți.

 

Zis-a avva Antonie: ”am văzut toate cursele vrăjmașului întinse pe pământ și suspinând am zis: oare cine poate să le treacă pe acestea? Și am auzit glas zicându-mi: smerenia”

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.