Diverse
Condamnatul care a evadat miercuri de la punctul de lucru din Buziaş a fost prins
Condamnatul care a evadat miercuri de la punctul de lucru din Buziaş a fost prins
05/05/2022 ⋅ 0 comentarii

Condamnatul care a evadat, miercuri, de la un punct de lucru aflat în cadrul secţiei exterioare Buziaş a fost identificat şi capturat, joi, pe raza localităţii timişene Oloşag, de către o echipă mixtă constituită din angajaţi ai Penitenciarului Timişoara şi ai Ministerului Afacerilor Interne, a declarat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Timişoara, Ramona Bană.

În legătură cu fapta săvârşită a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara. De asemenea, pentru deţinut se va declanşa procedura disciplinară şi în funcţie de rezultatele acesteia se vor dispune măsurile legale.

Având în vedere că fapta săvârşită este asimilată evadării, aceasta se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la trei ani.

Bărbatul de 30 de ani executa o condamnare de un an şi trei luni pentru conducerea vehiculului sub influenţa alcoolului şi a altor substanţe. AGERPRES

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.