Doi voluntari britanici implicaţi în furnizarea ajutorului umanitar în Ucraina au fost capturaţi de către forţele ruse, a anunţat organizaţia pentru care lucrau cei doi, conform ziare.com.
Organizaţia non-profit Presidium Network a menţionat că cei doi bărbaţi au fost reţinuţi luni de forţele ruse la un punct de control situat la sud de oraşul Zaporojie, din sudul Ucrainei.
"Foreign Office (Ministerul de Externe britanic) face tot ce poate pentru a-i identifica şi a-i sprijini pe aceşti doi oameni", a declarat ministrul britanic al comerţului Anne-Marie Trevelyan pentru postul de televiziune Sky News.
Presidium Network a precizat că cei doi bărbaţi, ambii civili, lucrau în cadrul unui proiect al centrului comun pentru operaţiuni umanitare din Ucraina pentru a furniza alimente şi medicamente şi a sprijini evacuarea civililor.
Joi, guvernul de la Londra a confirmat că un cetăţean britanic a fost ucis şi un altul este dat dispărut în Ucraina, presa relatând că bărbatul ucis este un fost veteran din armata britanică despre care se crede că lupta alături de forţele ucrainene.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.