”Lazăre, vino afară!”

Suflete, vino afară din hățisul păcatelor!

Chiar sub povara unor vremuri deloc liniștite, am ajuns în pragul celui de al șaselea popas duhovnicesc din parcursul Postului Paștelui: ajunul Intrării Domnului în Ierusalim. Un parcurs uneori anevoios dar întotdeauna frumos.

Rânduiala deloc întâmplătoare a tipicului bisericesc a făcut ca în acest ajun de Florii, să fie adusă în fața luptei noastre duhovnicești învierea lui Lazăr. 

După șase săptămâni în care ne-am evaluat, am încercat a face față ispitelor de tot felul, ne-am privit în oglinda conștiinței, am înălțat rugăciuni prin cuvintele Sfântului Efrem Sirul și  ale Sfântului Andrei Criteanul, astăzi, într-un ultim strigăt, Mântuitorul ne intinde o ultimă mână de ajutor înaintea patimilor Sale, strigându-ne: SUFLETE, VINO AFARĂ! Vino-ți în fire, spovedește-te, împărtășește-te și dă mărturie patimilor Mele, pentru că „Dacă cineva Mă va mărturisi pe Mine înaintea oamenilor, voi mărturisi și Eu pe el înaintea Tatălui Meu Cel din ceruri” (Matei 10,32).

Astăzi Mântuitorul ne cheamă afară din toate închistările personale, din toate pierzătoarele lucruri lumești care nu fac altceva decât să ne închidă într-un mormânt, pe care de multe ori ajungem să îl iubim, având o formă oarecum plăcută vederii și existenței, dar dincolo de care, însă,  nu putem zări Lumina Învierii. Face ce ar face orice prieten care ne vrea binele și însănătoșirea, arătându-ne calea: ieșirea din capcana eului pentru a ne putea părtăși de El.

 Precum odinioară în Betania,  Hristos vine mereu  la noi  prin cuvântul Sfintei Evanghelii, prin Sfintele Taine, prin slujbele Bisericii, și de fiecare dată când se citește Evanghelia despre învierea lui Lazăr se spune mai ales pentru noi: „Învățătorul e aici și te cheama”. Ne cheamă de fiecare dată când auzim clopotele bisericilor...

Prin această înviere a lui Lazăr înaintea patimilor Sale, Mântuitorul face prevestirea propriei Sale Învieri dar și a învierii de obște a oamenilor la cea de a doua Sa venire, tocmai de aceea se face și pomenirea celor plecați dintre noi, făcând ca vestea acestei împreună-învieri la sfârșitul veacurilor să fie ca un popas de mângâiere pentru cei întristați după vremelnica despărțire de cineva drag, așa cum frumos cântăm prin troparul sărbătorii: „Învierea cea de obște mai înainte de patima Ta adeverind-o, pe Lazăr din morți l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule”.

Astăzi, El a venit în întâmpinarea noastră cu chemarea din mormânt, pentru ca mâine, fiecare dintre noi să ieșim în întâmpinarea Lui, fiecare cu prisosul inimii sale, așternând în fața Sa roadele sau pustiul sufletesc. 

Suntem pregătiți să Îl întâmpinăm? 

Suntem pregătiți să Îl însoțim în Săptămâna Patimilor? 

Astăzi trebuie să dăm răspunsul acestor întrebări prin ieșirea, sau nu, din mormântul zilnic al păcatelor.