Național Din Arad Religie Ultima oră
(FOTO+VIDEO) Schitul ”Buna Vestire” din Almaș și-a serbat hramul. Priveghere și Liturghie Arhierească de toată noaptea
(FOTO+VIDEO) Schitul ”Buna Vestire” din Almaș și-a serbat hramul. Priveghere și Liturghie Arhierească de toată noaptea
25/03/2022 ⋅ 0 comentarii

„Astăzi este începutul mântui­rii noastre şi arătarea Tainei ce­lei din veac. Fiul lui Dumnezeu, Fiu Fecioarei Se face şi Gavriil Harul Îl binevesteşte. Pentru aceasta şi noi, împreună cu Dânsul, Născătoarei de Dum­nezeu să-i strigăm: Bucură-te, cea Plină de har, Domnul este cu tine!”  - Tropar la Buna Vestire

Aseară, în Ajunul Praznicului Bunei Vestiri, când „se lăsa peste pământ apusul” și „se împărțea odihna somnului obștesc și la căderea zilei liniștea se așternea” (după cum frumos scris este în Icosul 4 al Acatistului de mulțumire ”Slavă lui Dumnezeu pentru toate”), la aproape 100 de kilometri de Arad, clopotele sunau a Priveghere și Liturghie Arhierească de toată noaptea. 

Iar cloptele și toaca au răsunat cu atât mai tainic și frumos cu cât ele vesteau dubla sărbătoare a ceasului de rugăciune: hramul Schitului ”Buna Vestire” din Almaș și prezența în mijlocul obștii a Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul care, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Slujba Privegherii și Sfânta Liturghie Arhierească până în ceasurile târzii ale nopții ce aveau să vestească zorii unei zile cu Bună Vestire pentru întreaga omenire: Astăzi este începutul mântuirii noastre!


Într-un deloc întâmplător arc peste timp, regulie stricte de viețuire de la acest Schit (unde, după modelul athonit, femeile n-au voie) ne-au amintit de Liturghia Arhierească săvârșită de Preasfinția Sa de Buna Vestire a anului 2020. Era atunci prima Sfântă Liturghie săvârșită în biserici fără accesul credincioșilor. Însă când regulile trebuie respectate și nicidecum comentate, cuprinderea în rugăciunea Ierarhului, „Doamne, Doamne, caută din cer și vezi și cercetează via aceasta pe care a sădit-o dreapta Ta și o desăvârșește pe ea”, realizează comuniunea și spune: „Astăzi sunteți aici, împreună cu noi!”. La fel cum Ierarhul ne transmitea în urmă cu doi ani. Și tot atunci ne spunea Preasfinția Sa că acest praznic „ne așează pe o linie verticală a ceea ce înseamnă legătura lui Dumnezeu cu îngerii și oamenii”.

În Cuvântul de învățătură rostit la hramul de anul acesta al Schitului din Almaș, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul a vorbit celor prezenți despre ascultare, în lumina praznicului Bunei Vestiri: despre ascultarea Mântuitorului Iisus Hristos față de Dumnezeu Tatăl, pentru a deveni om spre mântuirea oamenilor; ascultarea Arhaghelului Gavriil față de Dumnezeu,  pentru a duce vestea întrupării Fecioarei Maria; ascultarea Fecioarei Maria față de Dumnezeu și consimțământul dat spre a-L naște pe Dumnezeu ca Om: „Fie mie după cuvântul tău” (Luca 1, 38).

„Fecioara Maria, ascultând de Dumnezeu, a devenit ceea ce au profețit prorocii Vechiului Testament, profeții arătate în cele trei paremii citite la Vecernie: Fecioara a devenit „scara” pe care Dumnezeu a coborât la noi (Facere); Fecioara a devenit ”poarta sau ușa” prin care Dumnezeu a venit la noi (Iezechiel); Fecioara a devenit „casă a înțelepciunii” lui Dumnezeu (Pilde). Tocmai de aceea, Maica Domnului a devenit icoana Bisericii”, a spus Preasfinția Sa, îndemnând la finalul cuvântului de învățătură pe cei prezenți și nu numai la o analiză imediată și sinceră prin aplecarea asupra unei întrebări pe cât de simple, pe atât de profunde: „Noi, dacă am ascultat cuvintele lui Dumnezeu la Sfintele Slujbe, cântate sau citite, ce am devenit? Am devenit purtători de Dumnezeu, purtători de Hristos?”.

Astăzi, în timpul anului 2022, Biserica ne reînnoiește invitația de a rămâne așezați pe această verticală. Să rămânem ancorați în Dumnezeu, prin ascultare, pentru a primi bun răspuns rugăciunilor speciale ale vremurilor pentru sănătate și pace, în chiar „Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului”, căci... „Astăzi este începutul mântuirii noastre”. 

Iar la Schitul Almaș, în noaptea ce tocmai a trecut, Ierarhul și obștea rugăciuni au înălțat pentru sănătatea și pacea întregii lumii.

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.