Național Din Arad Religie Ultima oră
(FOTO) Liturghie Arhierească și Botez în Parohia Firiteaz, în Duminica Înfricoșătoarei Judecăți și a Lăsatului sec de carne
(FOTO) Liturghie Arhierească și Botez în Parohia Firiteaz, în Duminica Înfricoșătoarei Judecăți și a Lăsatului sec de carne
27/02/2022 ⋅ 0 comentarii

Duminica Înfricoșătoarei Judecăți și a Lăsatului sec de carne, Liturghie Arhierească și Taina Botezului săvârșite de Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, în Parohia Firiteaz din Arhiepiscopia Aradului. 

Răsfoind articolul prin care încercam, într-o călduroasă zi de august a anului trecut, a vă povesti despre sfințirea Centrului de Tineret „Bucurie în Ortodoxie” din această parohie, ne-a atras atenția o imagine care avea în prim-plan doi copii pe un balansoar, chiar în fața acelui centru. 

Am zâmbit la gândul cum o poză făcută cu mai bine de jumătate de an în urmă povestea, simbolic, tocmai despre cumpăna lumii acestor zile. Privind spre Ucraina, am așezat într-o parte a balansoarului înfiorătorul sunet al sirenelor și toate cele care i-au urmat, iar în cealaltă parte, imaginea dragostei, solidarității, omeniei și a brațelor deschise din vămile României. Știți, acolo unde românii au format adevărate cozi ale binelui pentru a-i primi pe refugiații ucraineni. 

În punctul de echilibru al balansoarului, nimic altceva decât Evanghelia acestei zile care vine și spune lumii, clar, simplu, chirurgical: „Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, se vor aduna înaintea Lui toate neamurile și-i va despărți pe unii de alții, precum desparte păstorul oile de capre”. Criteriul despărțirii, cum nu se poate mai limpede: „flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit; gol am fost și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine.”, sau, dimpotrivă, „flămând am fost și nu Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și nu Mi-ați dat să beau; străin am fost și nu M-ați primit; gol, și nu M-ați îmbrăcat; bolnav și în temniță, și nu M-ați cercetat.”

Iar acolo, în acea parte a balansoarului care bucură sufletul chiar și în vreme de neliniște am regăsit și acea știre/minune culeasă dintr-unul dintre adăposturile în care s-au adunat cei care nu au reușit să fugă din calea războiului: o tânără de 23 de ani și-a adus pe lume copilul. „Nașterea ta reprezintă speranța în aceste vremuri sumbre”, a spus acea mamă. 

Astăzi, la Firiteaz, cum spuneam, un Botez. Cel al fiului nou-născut al Părintelui Paroh Vlad-Sergiu Sandu. Copii în balansoarul din fața Centrului, copii în adăposturile din Ucraina, copii de mână purtați de mame în fuga din fața războiului, copil astăzi încreștinat la Firiteaz. O întreagă lume a copiilor  despre care chemați suntem a înțelege că de nu ne vom asemăna, nici Împărăția nu o vom vedea, căci „Cine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un prunc nu va intra în ea” (Luca 18, 17). De ce? Pentru că, privindu-i cu ochii sufletului, putem lesne de la ei a învăța și iubirea și dreptatea. 

CUVÂNTUL IERARHULUI


Iubirea și dreptatea - criteriile Judecății finale

„În fiecare an liturgic, Sfânta Biserică ne pregătește pentru perioada Postului Mare, dar și pentru viața veșnică, prin așezarea duminicii cu denumirea „Duminica Înfricoșătoarei Judecăți”, în care se citește Evanghelia de la Matei capitolul 25, v. 31-46.

„Iar când va veni Fiul Omului întru slava Sa și toți sfinții îngeri cu El, atunci va ședea pe tronul slavei Sale. Și se vor aduna în fața Lui toate neamurile și-i va despărți pe unii de alții precum desparte păstorul oile de capre” (25, 31-32).

Cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, scrise de Sfântul Evanghelist Matei stau la temelia credinței și a așteptării noastre că Fiul lui Dumnezeu va veni a doua oară pentru a judeca viii și morții din toate timpurile și din toate locurile și va instaura dreptatea supremă.

Domnul Hristos ne încredințează că istoria în curgerea ei se va încheia printr-o judecată universală, judecată care pe unii îi sperie, iar pe alții îi mângâie. Nimic din totalitatea vieții pământești nu va rămâne acoperit, neapreciat, nevalorificat, nejudecat, ci pentru toate se va răspunde într-o deplină și nouă înțelegere a tuturor faptelor, de către toți oamenii.

Astfel, prin judecata finală va fi pecetluit pentru veșnicie sfârșitul lumii, precum și eternitatea fiecărui om, care a trăit în lumea aceasta.

Timpul când Judecata va avea loc, nimeni nu-l poate cunoaște. Sfinții Apostoli L-au întrebat pe Domnul Hristos despre sfârșitul lumii și judecată. Însă Mântuitorul le-a spus lor și nouă, că nu sfârșitul lumii trebuie să ne preocupe, ci felul în care acesta ne va surprinde: uniți cu Dumnezeu sau despărțiți de El. Totuși Mântuitorul Hristos a vorbit despre anumite semne care vor preceda cea de-a Doua Venire a Sa și, implicit Judecata finală, iar Sfânta Scriptură menționează câteva dintre ele: înmulțirea fărădelegii și răcirea dragostei dintre oameni; predicarea Evangheliei la toate neamurile; convertirea poporului iudeu la Hristos; înmulțirea războaielor; catastrofe mari în natură; venirea lui Anticrist ș.a.

Sfântul Ioan Gură de Aur, vorbind despre motivul Judecății Universale a spus că Dumnezeu o va face din două motive:

1. pentru a-și face dreptate Lui Însuși;

2. pentru a face dreptate aleșilor Săi și tuturor oamenilor.

Vedem în lumea aceasta cum Dumnezeu este disprețuit, tăgăduit și necrezut. De aceea El își va apăra, cu adevărat, cauza în ziua Judecății de Apoi.

Apoi, Dumnezeu le va face dreptate desăvârșită și definitivă tuturor acelora care L-au iubit, L-au urmat și L-au slujit cu demnitate și în mod necondiționat. Împărăția lui Dumnezeu va fi obținută de oameni pe temeiul practicării iubirii. Observăm în Evanghelia de astăzi că Mântuitorul Iisus Hristos se identifică cu toți cei obidiți, săraci, nedreptățiți și bolnavi.

Așadar, criteriul Judecății finale va fi practicarea sau nepracticarea iubirii de oameni, după modelul oferit de Domnul Hristos.

Părintele mărturisitor Ilarion Felea spunea că: „Fiul Omului n-a venit să judece, ci ‹‹să mântuiască lumea››, prin cuvântul Evangheliei, prin har, prin rugăciune, credință și fapte bune. Iisus Hristos învață omul să nu privească lumea dinafară, ca păgânii, ci dinlăuntru, în și prin conștiință, ca de aici să-și descifreze și lămurească aspirațiile, nevoile, datoriile și răspunderile pe care le are în fața lui Dumnezeu, a oamenilor și a sufletului său propriu”.

Astfel, că vrem sau nu vrem, Judecata Universală va avea loc, important fiind cum ne vom prezenta în fața Dreptului Judecător. Pentru o mai reală și concludentă imagine a Judecății să privim și să înțelegem Icoana Judecății de Apoi, zugrăvită pe exteriorul bisericii Mănăstirii Voroneț.

Trăind într-o lume afectată de pandemie și războaie, iubirea față de Dumnezeu și de oameni să ne așeze în Grădina Maicii Domnului și de aici să plecăm către slava Preasfintei Treimi.”, a spus Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul credincioșilor astăzi adunați în împreună-rugăciune la Firiteaz. 

27 februarie 2022, Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Firiteaz, o Duminică piatră de hotar pe calea mântuirii și o nădejde de bine adusă lumii prin încreștinarea unui nou prunc: Ioan-Tudor, al treilea copil al Părintelui Vlad-Sergiu Sandu și al doamnei preotese Ana Sandu.

Răspunsuri liturgice date de Corala Catedralei Arhiepiscopale din Arad, Ierarh, preoți, diaconi, credincioși, prieteni, familie... toți adunați în Biserica din Firiteaz pentru a fi părtași bucuriei de a așeza pe balanța binelui lumii un nou creștin. 

Neprețuitul dar al unui tată: „La botezul Sofiei am așezat pe Masa Sfântului Altar icoana Sfintei Mucenițe Sofia. La botezul Anastasiei am așezat icoana Sfintei Mucenițe Anastasia. Astăzi, la botezul fiului nostru Ioan-Tudor, am așezat icoana Sfântului Ioan Gură de Aur. Aceste icoane vor rămâne cu mine, în orice altar voi sluji,  până ce copilașii vor împlini 18 ani. Dacă mă ține Dumnezeu sănătos până atunci, acesta va fi darul meu pentru ei, încredințându-i pe toți trei că au prieteni în cer.”, a spus Părintele Vlad-Sergiu Sandu mulțumind totodată tuturor celor care au participat la bucuria familiei și a comunității.


Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.