Life
Ziua mondială a orfanilor de război
Ziua mondială a orfanilor de război
06/01/2020 ⋅ 0 comentarii

Ziua Mondială a Orfanilor de Război este marcată la 6 ianuarie, fiind instituită de o organizaţie din Franţa („SOS Enfants sans Detresss”), care a dorit prin acest demers să atragă atenţia comunităţii internaţionale asupra acestui grup ţintă cu adevărat vulnerabil, copiii rămaşi orfani în urma unui conflict.

În 2018, în conflictul din Afganistan erau circa două milioane de copii rămaşi orfani şi alţi 600.000 de copii rămaşi fără adăpost. Circa un milion de copii suferă de sindrom post-traumatic, iar aproximativ 400.000 de copii au avut de suferit din cauza minelor antipersonal.

Un sfert din copiii din Afganistan mor înainte să împlinească vârsta de cinci ani, conform datelor UNICEF.
În 2015, se înregistrau zilnic circa 16.000 de decese de copii cu vârste mai mici de cinci ani, potrivit datelor statistice ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

În anii recenţi, proporţia victimelor civile în conflictele la nivel mondial a crescut în mod dramatic. Datele estimative ale organizaţiilor de specialitate indică faptul că ar fi vorba de circa 90% victime civile din totalul victimelor, iar dintre acestea aproximativ jumătate ar fi copii.

În Uganda de Nord, conflictul civil, care durează de mai bine de 18 ani şi care a semănat sărăcie lucie în ţară, a generat circa 1,6 milioane de persoane fără adăpost.

Potrivit UNICEF, 140 de milioane de copii la nivel mondial sunt orfani, circa 250 de milioane de copii trăiesc în ţări afectate de conflicte armate şi aproximativ 30 de milioane de copii au fost obligaţi să îşi părăsească locuinţele din cauza războiului.

Această zi are rolul de a atrage atenţia comunităţii internaţionale asupra soartei acestor copii, fiecare dintre aceştia merită un viitor în care să îşi poată îndeplini visele. 

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.