“Transilvania, Transilvania

Vatră caldă luminoasă

Ca litania, ca litania

De straveche si frumoasă

Aici e familia sfântă, neuitați cei din mormânt

Aici de iubire se cântă și totu-i legamânt

Mor pe planeta azi nume, cinstea, crezul si dania

Ramâne-o minune pe lume

Transilvania…. “ - Grigore Vieru

În anul 1848, flăcările revoluționare au cuprins întreaga Europă. A fost primăvara popoarelor. Glasurile celor asupriți de pe bătrânul continent își doreau libertate. S-au ridicat și transilvănenii pentru ca să își ceară drepturile. Strigătul pentru libertatea națiunii române trebuia curmat. Zeci de mii de români au fost omorâți, Sate întregi au fost pustiite. În locul libertății nemulțumiții au primit ștreangul, mulți români fiind spânzurați la marginea drumurilor.

De o astfel de soartă a avut parte și tânărul avocat, tribunul Ioan Buteanu prefect al Zărandului, spânzurat în 1849. De la nașterea lui anul acesta se împlinesc 200 de ani.

Dreapta cale

Vocea lui Simion Bărnuțiu a răsunat, în mai 1848, ca un tunet în Catedrala Blajului: „Care naţiune de pe pământ nu s’ar ridica de la mic până la mare, când îşi vede numărate zilele vieţii? Libertatea unui popor este bunul lui cel mai înalt şi naţionalitatea e libertatea lui cea din urmă; ce preţ mai are viaţa lui după ce şi-a pierdut tot ce îl face demn să mai fie pe pământ? … Ţineţi cu poporul toţi, ca să nu rătăciţi…fost-am cu Goţii, dar nu ne-am făcut Goţi; fost-am cu Hunii, dar nu ne-am Hunit; fost-am cu Avarii şi nu ne-am Avarit; fost-am cu Bulgarii şi nu ne-am Bulgărit; cu Ruşii şi nu ne-am Ruşit; cu Ungurii şi nu ne-am Ungurit; cu Saşii şi nu ne-am Nemţit; ci ne-am luptat ca Români, pentru pământul şi numele nostru ca să vi-l lăsăm vouă împreună cu limba noastră cea dulce ca cerul sub care s’a născut; nu vă nemţiţi, nu vă ruşiţi, nu vă unguriţi nici voi, rămâneţi credincioşi neamului şi limbii voastre.".

Un martir al cauzei naționale

Cel mai amplă prezentare a lui Ioan Buteanu ne-a rămas de la istoricul Silviu Dragomir, profesor al Universității din Cluj, membru al Academiei Române. Născut în anul revoluționar 1821 la Șomcuta Mare, el însuși a ajuns să fie pion principal tot într-o revoluție. Revoluțiile nasc revoluții. Buteanu a căutat întotdeauna dreptatea, tocmai de aceea a urmat studii juridice la Carei, Zagreb și Pesta. Va practica avocatura în Maramureș, apoi se va stabili la Abrud unde va lucra tot ca avocat.

Datorită activităților sale pentru apărarea drepturilor românilor este arestat în două rânduri înainte de 1848.

Avocatul Buteanu participă cu însuflețire mai întâi la adunările revoluționare ale anului 1848 iar mai apoi la luptele care au loc în timpul revoluției de la 1848-1849 în Transilvania. Se găsește printre conducătorii Marii Adunări Naționale de la Blaj.

Posteritatea

Buteanu va fi înmormântat într-o groapă la marginea drumului nu departe de râul Criș.  În septembrie 1869 osemintele  martirului Buteanu au fost mutate în cimitirul de la Gurahonț. O mulțime de intelectuali au participat la acest eveniment. Au venit foștii prefecți Balint și Axente Sever. Însuși Avram Iancu vine, care de douăzeci de ani își purta durerea mută a neamului său.

Doisprăzece preoți au săvârșit ceremonia din 10 septembrie 1869, o zi în care soarele strălucea pe cer.  Avocatul Mircea V. Stănescu a vorbit despre virtuțile lui Buteanu.

Impresionantă a fost cuvântarea preotului Nicolae Butariu din Bodești: „Deci fraților români, Ioan Buteanu a luptat pentru dreptate, libertate și egalitate. El a căzut. Să începem și noi de acolo, să nu încetăm, între barierele legei, a susține lupta, a reclama dreptatea, egalitatea și libertatea. Arma cuvântului este arma noastră, la care nu vom renunța niciodată și dacă această armă a noastă nu va avea rezultatul dorit, o vom lăsa fiilor noștri. Astfel blăstămul lor nu ne va urmări.”

În 1904, osemintele lui Buteanu au fost din nou mutate, de această dată la Țebea alături de mormântul lui Avram Iancu.

Statuia lui Buteanu îl înfățișează pe acesta având o figură de învingător asemeni regilor daci sculptați la Roma. Acum această statuie a dispărut în neant. Parcă este un blestem al statuilor și al plăcilor comemorative la Arad. Din păcate statuia Marii Uniri, plătită de mai mulți ani cu 2 milioane de euro nu a ajuns în orașul Unirii celei Mari din 1918. 

Sfârșitul

„Luaţi-o (punga cu bani-n.n.), tâlharilor! Pentru asta luptaţi voi, nu pentru libertate! Eu mor dar nu mă tem de moarte, căci am stat zi de zi în faţa ei!" a spus Ioan Buteanu.

Acestea au fost ultimele cuvinte ale tribunului Ioan Buteanu, avocat, prefect al Zărandului martir al națiunii române omorât  1849.  Numai ștreangul inamicului a putut curma vocea și viața lui Buteanu. Anul acesta sunt 200 de ani de la nașterea sa. Pe locul unde a fost omorât și înmormântat era ridicată o statuie. De ani buni aceasta este dispărută. A rămas doar soclul cu numele martirului Ioan Buteanu trecut pe el. 

Astăzi Buteanu își doarme somnul de veci în cimitirul de la Țebea. 

Am aprins o lumânare în acest loc cu o semnificație deosebită pentru acest popor!

Ne purtăm în suflet martirii!

Unește Doamne poporul român!

Prof. Stoica Cristian