Pomenind-o pe Regina Elisabeta a României, prima noastră regină, gândul nu poate să nu se împletească armonios cu cel adoptat sufletește de Regină și care o considera a fi ”o reîncarnare a Sfintei Elisabeta”.  

George Enescu despre Carmen Sylva

Câteva fragmente din amintirile lui George Enescu despre Carmen Sylva, Regina Elisabeta a României, unele dintre   cele mai frumoase pagini scrise despre Regină până astăzi:

”Pentru mine, Carmen Sylva este o reîncarnare a Sfintei Elisabeta. … Astfel a fost şi Regina Elisabeta a României, care dăruia tot ce avea, despuindu-se de toate bunurile şi săvârşind toate mărinimiile.

Şi eu am beneficiat de această dărnicie şi bunătate. Printre altele, mi-a dăruit partitura autografă a mai multor compoziţii pentru orgă ale lui Jacob Frohberger, din epoca lui Johann Sebastian Bach. De asemenea, colecţia în şaizeci de volume a operei lui Johann Sebastian Bach, ce apărea treptat în vremea Carmen Sylvei şi la care Ea se abonase. Păstrez aceste lucrări în casa mea de la Dorohoi. De asemenea, scriitoarea mi-a dedicat cartea Ei ‘Soare şi Evanghelu’, adresând-o ‘copilului sufletesc’ al Ei, adică mie, cel prea nevrednic. Nu mai vorbesc de scrisorile ce le am de la Ea, adevărate călăuziri sufleteşti. Le bătea singură la maşină.

Regina m-a adoptat sufleteşte, când s-a înapoiat din Germania, în 1898, după o îndelungă absenţă. … Când m-am înapoiat în ţară, … mi s-au deschis porţile Palatului. Era în 1898. Regele Carol I binevoia să se intereseze de mine, ca de un om care munceşte temeinic, iar Carmen SyIva de producţia mea, în numele căreia m-a adoptat sufleteşte, socotindu-Se «cealaltă vice-mamă», pentru că ştia că prima îmi fusese Principesa Elena Alexandru Bibescu. …

In fiecare vară eram invitat la Castelul Peleş. Făceam muzică dimineţile de la 11 la 1, iar după-mesele de la 5 la 7. Pianistă şi organistă, Regina Elisabeta cânta împreună cu violoncelistul D. Dinicu, cu fratele acestuia violonistul G. Dinicu, cu violistul Loebel, cu Dall’Orso, violonist şi cântaret, şi cu mine. Cântam mai ales quartete şi în genere muzică de ansamblu. …

Uneori, în timp ce noi cântam, ea scria, citindu-ne apoi poeziile, poveştile şi cugetările. Muzica o inspira. Multe din poemele Ei le-am pus pe muzică. Uneori şi picta în salonul de muzică, dar de obicei lucra în atelier faimoasele-i Evanghelii, împodobite cu atâta devoţiune şi migală. M-a pictat şi pe mine, sub chipul unui înger, într-una din Evanghelii. Capetele le lua după cei din jurul Ei.

Carmen SyIva avea ceva genial într-însa. A fost o sfântă binefăcătoare. Dispreţuia pompa şi tot ce era practic şi interesat. Adevarată poetă, gânditoare, fiinţă de bine. Ce cumplit suferea când unii din oamenii în care Ea avea încredere îi înşelau buna credinţă şi generozitatea, nerăspunzând nădejdilor Ei. Au fost unii care au abuzat de gesturile-i desinteresate, Ea creatoarea atâtor opere de binefacere, prin care şi Vatra Luminoasă, unde se venea în ajutorul orbilor.

Regina Elisabeta judeca oamenii şi lumea după inima-i curată şi generoasă. Regele Carol I, care cunoştea realităţile, o făcea atentă despre turpitudinile omeneşti. In concepţia-i etică, Regina era o înfocată nietzscheeană. Credea în supra-om, atribuindu-i însă o bunătate crestină, care era a inimii Ei. Pentru mine, Ea a fost o prezenţă supraomenească, o fiinţă cu nimb, departată de oamenii obişnuiţi, revărsând numai lumină şi bunătate. …

Am şi acum de la Ea o fotografie, înfăţişănd-o în salonul de muzică de la Peleş, împreună cu noi, cei patru parteneri pentru interpretările de ansamblu, şi cu câteva persoane din societate, care ne ascultau concertele, fotografie întovărăşită de următoarele versuri, scrise cu mâna Ei:

”Ordella: he that reads me [when I am ashes] is my son in my wishes

 And those chast dames that keep my memory

Singing my early requiems are my daughters”

Aceste versuri de Beaumont şi Fletcher au fost alese de Regina poetă şi muziciană poate pentru că exprimau nepieritoarea legătură dintre oameni, prin artă şi veneraţie.” (George Enescu)

Darul de la malul mării

Septembrie rece și o nesperată plimbare la malul mării. Îți porți pașii și-ți lași, fără a conștientiza, gândurile lovite de fiecare adiere adusă de valurile învolburate. Te plimbi și cu cât te apropii mai mult de acel atât de drag loc de unde Carmen Sylva își privește marea auzi o vioară. Și te gândești că poate atât de aproape fiind de Festivalul Enescu ce se încheiase cu o zi în urmă de fapt ți-ai fi dorit ca acolo să cânte o vioară, iar gândul a îmbrăcat forma realității doar pentru tine. Nici gând. Cineva chiar cânta. Și ce tablou: Era Ea, Regina, Muza, Marea și o vioară! Aproape instinctiv am imortalizat momentul. Ce șanse aș fi avut ca la picioarele celei căreia marele Enescu îi dedicase Poema Română (”Omagiu respectuos M.S.Regina României”, suna textul dedicaţiei înscrisă de autor pe frontispiciul lucrării), la o zi după încheierea Festivalului, să mă pot bucura de un astfel de moment? Era un om simplu... cânta, neașteptând nicio recompensă și vizibil iritat de entuziasmul meu și imortalizarea momentului. Nu știu povestea lui, nu știu dacă anume cânta în acel loc sau fost-a doar o fericită întâmplare, știu doar că a fost momentul meu. A fost darul meu, primit într-o după-amiază friguroasă, la malul mării și care a căpătat glas astăzi, la câteva luni distanță, dar chiar în ziua când se împlinesc 176 de ani de la nașterea primei Regine a României, Regina Elisabeta. 

Goerge Enescu, Regina Elisabeta și o nepieritoare legătură dintre oameni prin artă.

Grupul statuar de la malul mării

Sculptor Ion Jalea (1887-1983) 

Grup statuar a fost realizat prin subscripție publică, inaugurat în 1937, îndepărtat în 1948, reconstituit în 2014. 

Dedicat primei Regine a României, Elisabeta (1843-1916), cu pseudonimul literar Carmen Sylva.

Muza: Femeia cu harfa. Replică realizată în 2014 dup originalul aflat în centrului municipiului Medgidia.