Colina Bucuriei noastre este de câteva zile atât de plină de viață, încât nu poți să nu te întrebi ce îi poartă pe tineri, vârstnici și copii a lua calea pelerinajului indiferent de greutăți și neputințe? Și întrebându-te, nu poți decât să cauți răspunsuri în viețile celor spre a căror Moaște se întreaptă pașii pelerinilor.

     Strâns legate sau chiar întrepătrunse, încă din anul 1774, numele Colinei cu cel al Sfântului Dimitrie cel Nou, sunt astăzi gazde primitoare pentru miile de pelerini dar și pentru Sfânta Muceniță Filofteia de la Curtea de Argeș și pentru Sfântul Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail, prin a cărui binecuvântată prezență a dat bucuriei și un alt sens... acela ca pentru câteva zile și Basarabia să fie acasă. 

     Despre viața Sfântului Dimitrie Basarabov sau cel Nou ne-a vorbit Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Aradului:

”Sfântul Dimitrie Basarabov care ocrotește capitala și întreaga noastră țară a trăit în secolul al XIII-lea în sudul Dunării, în timpul „imperiului” de la Târnovo, întemeiat de români și bulgari, sub conducerea fraților Petru și Asan. S-a născut în satul Basarabi, de aceea sfântul Dimitrie poartă și supranumele de „Basarabov” sau „cel Nou”, pentru a se distinge de Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul  de Mir.

Mai întâi, Sfântul Dimitrie a fost păstor în satul său și bun creștin care participa la slujbele din biserica satului. A pus la inimă învățătura Evangheliei și a apreciat viața monahală a călugărilor din ținutul apropiat. De aceea, la timpul potrivit chemării sale, a părăsit lumea și a intrat în mănăstire, îmbrățișând  viața monahală. 

A iubit contemplația și rugăciunea, natura și darurile lui Dumnezeu, încât prin retragerea sa la o viețuire pustnicească nu s-a știut de către nimeni momentul despărțirii Sfântului Dimitrie de lumea aceasta.

Lucrarea lui Dumnezeu a făcut ca unei tinere bolnave să se arate Sfântul în vis și să-i spună ca va fi vindecată, dacă părinții ei vor căuta moaștele lui și le vor scoate din albia râului Lom. Aflarea moaștelor Sfântului Dimitrie a adus multă bucurie familiei tinerei bolnave, dar și sătenilor, care împreună au așezat moaștele în biserica satului.

Peste secole, în timpul războiului ruso-turc, în anul 1774, moaștele Sfântului Dimitrie au fost luate din satul natal pentru a nu fi profanate de turci, din dorința generalului rus Petru Saltâcov de a le duce în Rusia. Însă la București, un negustor bogat cu numele Hagi Dimitrie și mitropolitul Grigorie al II-lea al Țării Românești au insistat în rugăciune, ca moaștele să fie lăsate poporului român , ca o mângâiere pentru pagubele și suferințele pricinuite de război.

Moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie au fost așezate în catedrala mitropolitană din București în anul 1774, iar de atunci bunii creștini merg în pelerinaj la Sfintele Moaște pentru a primi ajutor și mângâiere de la Dumnezeu prin Sfântul Dimitrie.

De atunci și până astăzi, capitala și toată țara românească au primit ocrotire, binecuvântare și izbăvire de multe boli și necazuri prin mijlocirea Sfântului Cuvios Dimitrie Basarabov înaintea Preasfintei Treimi.

Învățăm de la Sfântul Dimitrie să iubim creația lui Dumnezeu, să avem o viață echilibrată prin rugăciune, credință și participarea la viața Bisericii. Prin prezența Moaștelor lui primim o lecție de viață pentru a prețui sfințenia sufletului și a trupului care vine prin lucrarea harului lui Dumnezeu. Să iubim Sfinții, care sunt prietenii lui Dumnezeu. Să ne rugăm și pentru cei care necinstesc Sfintele Moaște și Icoane. Dumnezeu lucrează prin oameni, prin sfinți. Să-L lăsăm să lucreze și prin noi pentru a ne sfinți viața și a fi folositori unii altora pe calea către viața veșnică.”, ne-a spus Preasfinția Sa. 

    O Colină a Bucuriei, hramul de toamnă al Catedralei Patriarhale, preoți, diaconi, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Mitropolitul Naum de Ruse din Bulgaria, țara de origine a Sfântului Dimitrie cel Nou, Episcopul Qais de Erzurum din Patriarhia Antiohiei, delegația Mitropoliei Basarabiei, a Chișinăului, și trei racle cu Sfinte Moaște. Și totuși, care este lumina care străbate de dincolo de toate acestea și îi atrage în număr atât de mare pe credincioși? Să fie exemplul bunătății, smereniei, ostenelii și darul facerii de minuni a Sfântului Dimitrie Cel Nou? Să fie modelul mult-milostivirii, răbdării și smereniei Sfintei Mucenițe Filofteia? Să fie smerenia, milostivirea, credința puternică și statornică în vremuri tulburi a Sfântului Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail?

      Nu știm. Știm doar că, fii ai satului fiind toți trei și având în comun smerenia, milostenia, sfințenia vieții și darul sfânt al vindecărilor de boli sufletești și trupești pot, fiecare în parte și toți împreună, să lumineze atât de tare de pe Colina Bucuriei încât toți cei aflați ”în duhul” sărbătorii de astăzi să nădăjduiască a se atinge de haina Luminii, pentru ca mai apoi să audă, asemeni femeii din evanghelia de astăzi: ”Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit!”.

   Tot astăzi s-a făcut și proclamarea canonizării Sfântului Ierarh  basarabean Dionisie, Episcopul Cetății Albe – Ismail, luptător pentru idealul unității de credință și de neam a românilor, canonizat în Anul Centenar 2018,  dându-se citire Tomosului Sinodal: 

Mulți ani cu liniște, bucurie și pace tuturor celor care purtați numele Sfântului Dimitrie! Și știm că nu sunteți puțini... ”doar” peste 200.000.