Național Din Arad Religie Ultima oră
(FOTO) 16 Ierarhi din România și Grecia au sfințit Biserica Mănăstirii Pantocrator de la Drăgăneşti – Vlaşca
(FOTO) 16 Ierarhi din România și Grecia au sfințit Biserica Mănăstirii Pantocrator de la Drăgăneşti – Vlaşca
26/09/2021 ⋅ 2 comentarii

Frumos și luminos în tinda toamnei, liniștitor și împăciuitor în vremuri tulburi, binecuvântat și plin de încărcătură duhovnicească a fost timpul aceste zile de 26 septembrie 2021.  

Cum ar fi putut fi altfel când evenimentul care a fost preț de câteva ore izvor de lumină și har pentru întreaga Românie a adus la un loc, sub umbrela acestui timp, un impresionant sobor de Ierarhi români și din Biserica Greciei, preoți, diaconi, monahi, monahii și mii de credincioși veniți din toate părțile țării? 

Vorbim despre târnosirea bisericii celei mari a Mănăstirii Pantocrator din Episcopia Alexandriei și Teleormanului, care a prilejuit o mare bucurie celor prezenți prin aducerea Mâinii Sfintei Mironosiţe Maria Magdalena de la Mănăstirea athonită Simonopetra și a Moaştelor Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir de la Mănăstirea Panagia Dovra, din apropierea orașului grecesc Veria. 

Tainica legătură dintre Mănăstirea Pantocrator de la Drăgăneşti – Vlaşca și Sfânta Maria Magdalena 


Că Mâna Sfintei Mironosițe care L-a atins pe Domnul în dimineața Învierii a ajuns în aceste zile la Mănăstirea Pantocrator nu este deloc o întâmplare, ci este țesută cu firele nevăzute ale providenței divine, stă ca dovadă momentul în care doi tineri, Protos. Sebastian Serdaru (actualul stareț al așezământului monahal) şi arhid. Serafim Baciu, au luat hotărârea de a îmbrăca haina monahală. Se întâmpla în 2010, în timpul unei vizite la Muntele Athos, chiar la Mănăstirea unde se află mâna stângă a Mariei Magdalena. Un an mai târziu intrau în monahism și începeau demersurile pentru transformarea unui spital părăsit în spitalul de suflete care este astăzi. Într-un firesc gest de recunoștință față de momentul în care s-au hotărât să intre în monahism,  în 2012 a început construcţia paraclisului, dedicat sfintei Maria Magdalena.  

În 2010, martora tainicelor hotărâri interioare a doi tineri, astăzi, la 11 ani distanță, martoră, prin prezența mâinii sale la Pantocrator, târnosirii bisericii mari și a tuturor gândurilor, rugăciunilor și dorurilor celor prezenți. 

„În vremea aceea Iisus ședea lângă lacul Ghenizaret și a văzut două corăbii oprite lângă țărm...” 

Așa începe Evanghelia de astăzi, vorbindu-ne parcă de cele două corăbii sufletești oprite la țărmul lumii și care ridicând Mănăstirea Pantocrator au prilejuit înălțătorul moment de astăzi.  

Aflat în rândul Ierarhilor astăzi slujitori, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul ne-a vorbit despre „Pescuirea minunată” și despre Sfântul Voievod aflat astăzi spre prăznuire: 

„Sfânta Evanghelie (Luca 5, 1-11) din Duminica a 18-a după Rusalii ne prezintă „Pescuirea minunată” realizată de ucenicii Domnului Iisus Hristos care au ascultat de El. Din cuprinsul acestei relatări învățăm că este folositor pentru noi să ascultăm de Dumnezeu. Mulțimile de oameni din preajma Mântuitorului Hristos ascultau cuvintele și învățătura Lui. Ucenicii au ascultat și ei de Învățătorul și Domnul lor, aruncând mrejele în mare. Astfel, oricât de mult am munci noi este bine să chemăm și ajutorul lui Dumnezeu. Neputințele omenești sunt evidente. Puterea omenească este limitată. Însă harul și puterea lui Dumnezeu ne ajută în lucrarea noastră, în desăvârșirea pe calea către viața veșnică. 

Sfântul Voievod Neagoe Basarab pe care îl cinstim astăzi a învățat în Biserică să asculte de învățătura Sfintei Scripturi, să ctitorească biserici și mănăstiri, și să dea o educație religioasă fiului său Teodosie. În corabia Bisericii să oferim și să primim educația creștină, pescuind spre cunoaștere „cuvintele vieții veșnice”, căutând adevărul și „apa cea vie”. Să cultivăm viața noastră prin credință, cult și cultură în ascultare de Evanghelia Mântuitorului nostru Iisus Hristos și în comuniune de har și dragoste cu Sfânta Biserică.”, ne-a spus Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, aflat astăzi la Mănăstirea Pantocrator din județul Teleorman.  

Arc de bucurie peste timpul și cerul României 


După 2000 de ani, mâna Sfintei Mironosițe Maria Magdalena păstrează, în mod palpabil, o căldură naturală. Ea se află astăzi în România. 

În dimineața Învierii Domnului, Maria Magdalena a auzit împreună cu Maica Domnului, de la Însuși Dumnezeu: „Bucurați-vă!”. Ele, căzând, s-au închinat Lui și, cuprinzându-I picioarele, le-au sărutat. Acea mână, care a cuprins picioarele Mântuitorului, este astăzi în România.  

Este în România și ne aduce acest mesaj al Bucuriei cules din dimineața Învierii, în mijlocul întristării, derutei și încrâncenării, pentru ca fiecare dintre noi să ne părtășim, după putință și voință, de el.  

Martori de netăgăduit, împreună-rugători și ai noștri mijlocitori astăzi, la Mănăstirea Pantocrator, au fost, pe lângă Părinții Stareți , monahi și monahii:

Înaltpreasfințitul Părinte Pantelimon, Mitropolit de Veria, Naousa şi Kampania 

ÎPS Teofan, Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei

ÎPS Nifon, Arhiepiscop și Mitropolit al Târgoviștei

ÎPS Naum, Mitropolit de Ruse

ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului

PS Ignatie, Episcop al Hușilor

PS Lucian, Episcop al Caransebeșului

PS Andrei, Episcop al Harghitei și Covasnei

PS Veniamin, Episcop al Basarabiei de Sud

PS Vicențiu, Episcop de Slobozia și Călărași

PS Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului

PS Ambrozie, Episcop al Giurgiului

PS Visarion, Episcop al Tulcei

PS Gurie, Episcop al Devei și Hunedoarei

PS Emilian Crișanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Aradului

PS Nestor Hunedoreanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei


Despre „Coada la Moaște”, văzută din mijlocul oamenilor, am scris aici:

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

27.09.2021 12:23
Despina Cristian Tudor
Îți mulțumesc cu recunoștință Dumnezeule. Bunul Dumnezeu să-i țină sănătoși pe toți duhovnicii noștri care slujesc în sfintele Biserici și se roagă pentru noi păcătoșii . Cu multă dragoste și evlavie pentru Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, noi robii lui Cristian Tudor, Nicoleta și Florin Ionuț. Doamne ajută tuturor AMIN.
26.09.2021 16:48
Larisa Horgos
Inaltator!! Binecuvatari ceresti peste noi toti!
Calde imbratisari din Veria....