Sesiunea ştiinţifică ''Neagoe Basarab - 500 de ani de la moarte'' se va desfăşura, miercuri, începând cu ora 11,00, în Amfiteatrul ''Ion Heliade Rădulescu'' al Bibliotecii Academiei Române.
Sesiunea va fi deschisă de acad. Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei, iar prelegeri vor susţine prelegeri arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Calinic, acad. Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române, acad. Eugen Simion, preşedintele Secţiei de filologie şi literatură a Academiei Române, prof. dr. Dan Zamfirescu.
Întâlnirea va fi moderată de prof. univ. dr. Ioan Cristescu, director general al MNLR.
La 500 de ani de la moartea voievodului cărturar Neagoe Basarab, autor al celebrelor „Învățături către fiul său Teodosie“, Academia Română evocă în sesiune științifică personalitatea excepțională a domnitorului muntean, luminând aspecte mai puțin cunoscute sau aflate încă în dezbatere și analiză documentară.
Născut către către sfârșitul secolului al XV-lea (1481 sau 1482), Neagoe Basarab a rămas în conștiința românilor atât ca domnitor erudit, care a condus Țara Românească după principii europene renascentiste, cât și ca principe evlavios, ctitor al ansamblului monastic de la Curtea de Argeș, monument de arhitectură medievală, devenit celebru sub numele de Mănăstirea Argeșului. Astfel, Curtea de Argeș este în timpul domniei sale nu doar capitala țării, ci și capitala ortodoxiei și a culturii românești.
Fin diplomat și abil politician, înzestrat cu o inteligență vie, dublată de o educație și o cultură aleasă, Neagoe Basarab s-a străduit să stabilească relații diplomatice cu Veneția și Roma, să mențină relații de prietenie cu Ungaria și chiar să medieze conflictele dintre ortodocși și catolici pentru realizarea unei coaliții a statelor răsăritene împotriva expansiunii turcești către Europa, asumându-și, vizionar, un rol de apărare a creștinătății europene.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.