O nouă premieră mondială, stabilită de unul dintre cei mai cunoscuți români. După ce a înotat pe Dunăre de la izvoare până la vărsarea în Marea Neagră, Avram Iancu a reuşit acum ceea ce nimeni nu a putut până la el: să înoate pe Dunăre împotriva curentului. Aventura sa a început miercuri dimineață, de la Barajul Porțile de Fier II, și s-a încheiat după 18 ore de înot continuu.
Un nou efort uriaș pentru o premieră mondială și chiar pentru un record mondial, pe care au venit să-l omologheze doi observatori: unul din Serbia și unul din România.
Efortul uriaș al celui mai cunoscut înotător în ape libere de la noi s-a încheiat după 18 ore și 20 de minute.
Avram Iancu spune că a fost cea mai dificilă noapte din viața lui. A înotat 26 de km.
Cei doi observatori au înregistrat oficial toți parametrii acestei curse, pentru ca premiera să poată fi trecută și în Cartea Recordurilor.
Reprezentanții unui club de yachting din Mehedinți și cei ai unei firme din județul Hunedoara au fost alături de Avram Iancu și spun că l-au susținut financiar cu mare bucurie.
Pentru că am intrat în sezonul rece și temperatura apelor scade, Avram Iancu spune că se pregătește pentru noi provocări pentru anul viitor.
Sursa: stiri.tvr.ro
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.