”Mucenicul Tău, Doamne, Emilian, întru nevoinţa sa, cununa nesctricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.” (Troparul Sfântului) 

Astăzi, 18 iulie, îl avem spre prăznuire pe Sfântul Mucenic Emilian de la Durostorum, „luceafărul răsărit în zorii creștinismului românesc” după cum îl aflăm descris în acatistul închinat lui. Același acatist din care îl mai aflăm ca fiind  floare rară, răsădită în cetatea Durostorum; ostaș plin de credință dreaptă și statornică; bună mlădiță ieșită din vița Hristos; luceafăr răsărit în vremea prigonirilor; lumina aprinsă din lumina Duhului; vrednic luptător pentru Hristos; candelă nestinsă în biserica lui Hristos; pildă bună credincioșilor dreptmăritori; cărare care duci la ceruri pe cei cucernici; luceafăr răsărit în zorii creștinismului românesc; alinarea celor suferinzi și părăsiți; biruitorul nedreptăților și pacea celor oropsiți; sprijinitorul bătrânilor și miluitorul săracilor. 

Sfântul Mucenic Emilian, soldat roman în cetatea Durostorum (Silistra de astăzi, în Bulgaria), a pătimit în timpul împăratului Iulian Apostatul (361-363). În timpul unui ospăț în cinstea celor care îi persecutau pe creștini, tânărul Emilian a intrat în templul din cetate şi a distrus cu un ciocan de fier toate statuile zeilor, a răsturnat jertfelnicele şi cele așezate pe ele, după care a închis uşa şi s-a retras ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Văzând că nu la mult timp un alt bărbat avea să pătimească pentru cele săvârșite de el, își mărturisește fapta.  

Aşa se face că, după ce l-au încătuşat, l-au adus înaintea lui Capitolin care i-a adresat câteva întrebări. Iar între aceste întrebări descoperim poate cel mai frumos răspuns dat de un mucenic în privința numelui său.  

Astfel, la întrebarea „Care îți este numele?”, a răspuns plin de curaj: „Dacă mă întrebi de numele meu obişnuit, mă numesc Emilian, dacă, dimpotrivă, cauţi numele meu cel desăvârşit, atunci socoteşte-mă a mă numi creştin”. 

Pentru această faptă și pentru statornicia în credința sa în Hristos a fost condamnat la numeroase încercări, chinuri și torturi, în urma cărora, simțindu-și sfârșitul aproape, înaintea condamnării la moarte s-a întors cu faţa spre Răsărit, s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci şi, ridicându-şi privirile către cer, a zis: „Doamne, Iisuse Hristoase, primeşte sufletul meu!”. Sfârșind rugăciunea, a adormit în pace, fiind înmormântat de soţia lui Capitolin  şi de ceilalţi mărturisitori ai lui Hristos, în ziua de 18 iulie a anului 362. 

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa de lucru din 20 iulie 1992, a hotărât trecerea sa în rândul sfinţilor, cu zi de prăznuire la 18 iulie. 

La mulți, frumoși și luminoși ani tuturor celor care purtați numele Sfântului Mucenic Emilian!