Național Din Arad Învățământ Ultima oră
Călin și Raul sunt cei doi elevi arădeni calificați la etapa internațională a Olimpiadei de Informatică Aplicată – Acadnet 2021
Călin și Raul sunt cei doi elevi arădeni calificați la etapa internațională a Olimpiadei de Informatică Aplicată – Acadnet 2021
05/06/2021 ⋅ 0 comentarii

Doi elevi arădeni, doi moisiști, au fost premiați la faza națională a Olimpiadei de Informatică Aplicată – Acadnet 2021, la secțiunea Rețele, calificându-se astfel la faza internațională, care se va desfășura în luna iunie. 

Iar când reprezentanții Colegiului unde s-au format încep anunțul cu „doi dintre băieții noștri...”, nu putem decât să ne imaginăm mândria, de altfel justificată, față de reușita celor doi elevi, Călin Ștefan Tămaș, din clasa a XII-a B și Raul-Andrei Floarea, din clasa a X-a B.  

Doi dintre băieții noștri de la info intensiv – Călin Ștefan Tămaș, din clasa a XII-a B și Raul-Andrei Floarea, din clasa a X-a B – ne-au adus bucuria aici, acasă, la „Moise” prin obținerea Premiul III, fiecare, la secțiunea Rețele, la faza națională a Olimpiadei de Informatică Aplicată – Acadnet 2021 și calificarea la faza internațională, ce se va desfășura în luna iunie. Avem pentru prima dată o astfel de participare la etapa internațională a acestui concurs (care se organizează o dată la doi ani). Conform regulamentului, s-au calificat primii 5 clasați de la fiecare secțiune. Felicitări! Suntem mândri de voi!”, au scris pe pagina de socializare reprezentanții Colegiului Național ”Moise Nicoară”. 

Timp de patru ani, pe tot parcursul liceului, Călin Ștefan Tămaș, mai spun reprezentanții Colegiului, a fost acolo sus, pe podium, indiferent dacă a participat la secțiunea Calculatoare sau la Rețele. „Și acum, la absolvire, nu putem decât să îi urăm succes pe mai departe în cariera de viitor IT-ist și să ne bucurăm că a lăsat pe mâini bune pasiunea pentru acest concurs, Raul fiind unul dintre cei care au confirmat și în clasa a IX-a și acum, în clasa a X-a. Bravo vouă!”. 

De asemenea, merită menționați și ceilalți calificați la etapa națională Acadnet: David-Ștefan Krajczar (din clasa a IX-a B ), Paul Vela și Mihnea Ambruș (ambii din clasa a X-a B ), participanți pentru prima dată și care acum sunt motivați de rezultatele colegilor lor. La anul vă dorim să fiți acolo, pe podium.  

Să auzim vești bune și de la faza internațională! Vă ținem pumnii! 


Foto: Colegiul Național „Moise Nicoară” Arad

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.