Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA de la Strasbourg, dotat cu premii totale de 189.708 euro, luni seara, după ce a învins-o pe americanca Venus Williams, cu 6-1, 2-6, 6-1, conform Agerpres.
Cîrstea (31 ani, 61 WTA) a avut nevoie de o oră şi 45 de minute pentru a obţine prima sa victorie din carieră în faţa americancei (40 ani, 104 WTA).
Venus a câştigat primele trei meciuri directe cu Sorana, în 2010, cu 6-4, 6-3, în turul al doilea la Miami, în 2018, cu 6-3, 6-4, în turul al doilea la Indian Wells, şi tot în 2018, cu 7-6 (4), 6-4, la Montreal, în turul al doilea.
Sorana Cîrstea şi-a asigurat un cec de 3.653 euro şi 30 de puncte WTA, iar în optimi o va înfrunta pe chinezoaica Shuai Zhang, a cincea favorită, care a dispus cu 7-5, 6-4 de japoneza Misaki Doi.
Singura confruntare dintre Cîrstea şi Zhang (32 ani, 41 WTA) a avut loc în 2008, la Cuneo (Italia), Sorana câştigând în primul tur cu 6-3, 4-6, 6-3.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.