Național Din Arad Religie Ultima oră
(FOTO) Duminica Floriilor. Parohia Grădiște II, în haine de sărbătoare la hramul bisericii ”Intrarea Domnului în Ierusalim”
(FOTO) Duminica Floriilor. Parohia Grădiște II, în haine de sărbătoare la hramul bisericii ”Intrarea Domnului în Ierusalim”
25/04/2021 ⋅ 0 comentarii

„Osana!, binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!” strigau plini de entuziasm iudeii, atunci, și strigăm și noi, astăzi. 

Și așezau înaintea Lui, atunci, ierusalimitenii, flori, ramuri de finic și propriile haine. Flori, ramuri de salcie și hainele faptelor și ale gândurilor, așezăm și noi astăzi. 

Ei, atunci, cu nădejdea unei noi împărății pământești care să îi elibereze de povara jugului roman, noi, astăzi, cu nădejdea Ierusalimului ceresc care să ne elibereze de jugul tuturor frământărilor lumești care ne abat adesea de la calea spre Acasă.

Este primăvară, este soare, sunt flori, natura învelită într-un nădăjduitor verde și este sărbătoare: Duminica Floriilor. Al 6-lea popas din Postul Paștelui.

Și cu atât mai mare bucuria zilei și numai amintindu-ne de Floriile anului trecut când Liturghiile s-au săvârșit în catedrale și biserici goale. Cum am putea vreodată a uita imaginea Catedralei Vechi de an 2020, când ramurile de salcie și icoanele străjuiau stranele, iar cântările Liturghiei răsunau de dincolo de firavul fir de ață care ținea afișul cu ”intrarea oprită”? Și numai gândindu-ne la acel moment, sărbătoarea de astăzi este sau ar trebui să fie cu atât mai mare și prilejuitoare de bucurie. 

Bucuroși, cu stâlpări în mâini și bună nădejde în suflete au mers astăzi credincioșii Parohiei Grădiște II pentru a se părtăși de sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, cu atât mai mult cu cât biserica le este așezată chiar sub ocrotirea acestui praznic, iar Liturghia le-a fost Arhierească.

Împreună cu un sobor de preoți și diaconi, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul s-a împreună-rugat cu credincioșii arădeni ai acestei parohii, dându-le tuturor binecuvântare în zi de sărbătoare și amintindu-le că adevărata bucurie a zilei ar trebui să fie dată de triumful Mântuitorului în inimile oamenilor, astfel încât aceștia să înțeleagă sensul faptelor Lui, al pătimirilor și al morții pe Cruce. 

Cuvântul Ierarhului: Fiul lui Dumnezeu smerit și omul chinuit de moarte

„Sărbătoarea Intrării Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Ierusalim, Floriile, după cum se mai numește în popor (de la florile pe care le purtau în mâini copiii și mulțimile când Domnul a intrat în Ierusalim), este o sărbătoare a bucuriei și tristeții. Această zi în comparație cu următoarele zile ale pătimirii Domnului Hristos arată un contrast între cuvintele poporului: „Osana, Fiul lui David, bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului” și strigătul aceluiași popor: „Răstignește-l, răstignește-l pe El”.

Sfânta Evanghelie (Ioan 12,1-18) ce se citește la Dumnezeiasca Liturghie, prezintă vizita Domnului Hristos în casa lui Lazăr pe care îl înviase din morți și recunoștința surorilor acestuia pentru fapta Sa prietenească și dumnezeiască; convorbirea cu Iuda Iscarioteanul; sfatul arhiereilor ca să-l omoare și pe Lazăr; și Intrarea Domnului în Ierusalim.

Sfinții Evangheliști ne spun că în mijlocul acestei bucurii generale, Unul singur era trist. Și anume Acela care ar fi trebuit să fie cel mai bucuros, pentru că poporul îl ovaționa pentru minunile săvârșite și pentru învierea lui Lazăr. Ziua Intrării în Ierusalim, aparent, era o zi a triumfului. Dar nu al triumfului pe care îl dorea Domnul Hristos. El ar fi dorit să triumfe asupra inimilor oamenilor, să schimbe inimile acestora și să înțeleagă sensul faptelor Lui, al pătimirilor și al morții pe Cruce. Iisus a intrat smerit în Ierusalim, nu pentru a domni ca rege peste Israel, ci a ne trece pe noi de la Ierusalimul pământesc la cel ceresc: „Luminează-te, luminează-te, noule Ierusalime, că slava Domnului peste tine a strălucit”. Biserica este icoana Ierusalimului ceresc.

Intrarea Domnului în Ierusalim are o dublă semnificație duhovnicească. În primul rând reprezintă biruința Sa asupra morții lui Lazăr, care preînchipuie învierea cea de obște. În al doilea rând Intrarea Domnului Hristos în Ierusalimul pământesc este prefigurarea Intrării Sale ca om în Ierusalimul ceresc.

Purtăm în această zi flori și ramuri de salcie în mâini, după ce sunt binecuvântate de către preoți, ca semn al biruinței noastre asupra ispitelor și păcatelor, și totodată semnele virtuților dobândite în perioada postului. Suntem biruitori împreună cu Mântuitorul Iisus Hristos, Care ne dă putere, har și iertare. El trebuie lăsat să intre permanent în inima noastră, pentru a ne ajuta să biruim și noi moartea sufletului ca despărțire de Dumnezeu.

Să pășim în cuprinsul Săptămânii Pătimirilor Domnului, încredințați fiind că, creștinismul este religia care înviază crucea. Legea ortodoxiei noastre este învierea. Noi suntem chemați la înviere, „cu moartea pe moarte călcând”, a spus Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul în cuvântul de învățătură așezat la sufletele credincioșilor.

25 aprilie 2021, Intrarea Domnului în Ierusalim, Duminica Floriilor, zi de praznic în toată cuprinderea Otodoxiei, a Parohiei Gradiște II, acolo unde Ierarh, preoți, diaconi și credincioși au întregit podoaba unei biserici tinere, aflată astăzi la prăznuirea celui de al treilea hram.


Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.