”Majestatea Sa Regele Mihai I împlinește astăzi 96 de ani” avea să fie, cu doi ani în urmă, pentru ultima dată când am putut scrie despre ziua de naștere a Majestății Sale și când încă îi puteam ura ”La mulți ani!”. Un ”La mulți ani” care, în contextul veștilor deloc bune venite de la Aubonne, împrumuta tot mai mult din duhul unei rugăciuni: Să ne trăiți, Majestate! Dar, deși niciodată pregătiți pentru o astfel de veste, la o lună și câteva zile distanță aveam să scriu ”România îndoliată! Regele Mihai a încetat din viață”. 

Și de atunci nu mai împlinește ci ar fi împlinit, iar noi, parcă tot mai mult încleștați în regrete decât în acte concrete, am început număra anii distanță de zilele când încă Îl mai aveam și când, cumva ca în proorocia lui Isaia, cu urechile L-am auzit, dar nu L-am înțeles, și cu ochii ne-am uitat, dar nu L-am văzut. 

Așadar, astăzi, ar fi împlinit 98 de ani. Deloc întâmplător aleasă poza din tinda bisericuței din lemn a Mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol, atât de dragă Majestății Sale, pentru că din ea, privind-o și numai preț de câteva secunde, îi putem intui încă așteptarea... Acea așteptare ca noi, respectând trecutul, să ne clădim un viitor așa cum L-a dorit pentru noi și despre care ne-a vorbit în urmă cu opt ani. 

Discursul Majestății Sale în Parlament, un discurs cât un testament

25 octombrie 2011. Regele Mihai în Parlamentul României! Atât de multă liniște, tăcere amestecată cu emoție și nădejde spre altceva cum numai în decembrie 1989, chiar la primele semne venite în celălalt capăt de țară dinspre Timișoara mai simțisem. Eu și toți cei din jurul meu. Ce zi și câtă nebănuită emoție culeasă din părinteasca-I grijă față de toți și toate. O grijă născută în România, purtată în exil, readusă cu greu acasă și învelită în cuvinte prin ultimul discurs adresat națiunii române și singurul Său discurs în Parlament, după 1989.

„Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Sunt mai bine de şaizeci de ani de când m-am adresat ultima oară naţiunii române de la tribuna Parlamentului. Am primit cu bucurie şi cu speranţă invitaţia reprezentanţilor legitimi ai poporului.

Prima noastră datorie astăzi este să ne amintim de toți cei care au murit pentru independenţa şi libertăţile noastre, în toate războaiele pe care a trebuit să le ducem şi în evenimentele din Decembrie 1989, care au dărâmat dictatura comunistă. Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru.

Ultimii douăzeci de ani au adus democraţie, libertăţi şi un început de prosperitate. Oamenii călătoresc, îşi împlinesc visele şi încearcă să-şi consolideze familia şi viaţa, spre binele generaţiilor viitoare. România a evoluat mult în ultimele două decenii.

Mersul României europene de astăzi are ca fundament existenţa Parlamentului. Drumul nostru ireversibil către Uniunea Europeană şi NATO nu ar fi fost posibil fără acţiunea, întru libertate şi democraţie, a Legislativului românesc de după anul 1989.

Dar politica este o sabie cu două tăişuri. Ea garantează democraţia şi libertăţile, dacă este practicată în respectul legii şi al instituţiilor. Politica poate însă aduce prejudicii cetăţeanului, dacă este aplicată în dispreţul eticii, personalizând puterea şi nesocotind rostul primordial al instituţiilor Statului.

Multe domenii din viaţa românească, gospodărite competent şi liber, au reuşit să meargă mai departe, în ciuda crizei economice: micii întreprinzători şi companiile mijlocii, tinerii şi profesorii din universităţi, licee şi şcoli, cei din agricultură.

Încearcă să-şi facă datoria oamenii de artă, militarii, diplomaţii şi funcţionarii publici, deşi sunt puternic încercaţi de lipsa banilor şi descurajaţi instituţional. Îşi fac datoria faţă de ţară instituţii precum Academia Română şi Banca Națională, deşi vremurile de astăzi nu au respectul cuvenit faţă de ierarhia valorilor din societatea românescă.

Sunt mâhnit că, după două decenii de revenire la democraţie, oamenii bătrâni şi cei bolnavi sunt nevoiţi să treacă prin situaţii înjositoare.

România are nevoie de infrastructură. Autostrăzile, porturile şi aeroporturile moderne sunt parte din forţa noastră, ca stat independent. Agricultura nu este un domeniul al trecutului istoric, ci al viitorului. Şcoala este şi va fi o piatră de temelie a societăţii.

Regina şi cu mine, alături de Familia noastră, vom continua să facem ceea ce am făcut întotdeauna: vom susţine interesele fundamentale ale României, continuitatea şi tradiţiile ţării noastre.

Nu m-aş putea adresa naţiunii fără a vorbi despre Familia Regală şi despre importanţa ei în viaţa ţării. Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenţei, suveranităţii şi unităţii noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, şi a Naţiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate şi modestie.

 Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Instituţiile democratice nu sunt guvernate doar de legi, ci şi de etică, simţ al datoriei. Iubirea de ţară şi competenţa sunt criteriile principale ale vieţii publice.Aveţi încredere în democraţie, în rostul instituţiilor şi în regulile lor!

Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie. Cinismul, interesul îngust şi laşitatea nu trebuie să ne ocupe viaţa. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil şi generos.

În anul 1989, în ajutorul României s-au ridicat voci cu autoritate, venind de pe toate meridianele globului. Ele s-au adăugat sacrificiului tinerilor de a înlătura o tiranie cu efect distrugător asupra fiinţei naţiunii.

 A sosit momentul, după douăzeci de ani, să avem un comportament public rupt complet şi definitiv de năravurile trecutului. Demagogia, disimularea, egoismul primitiv, agăţarea de putere şi bunul plac nu au ce căuta în instituţiile româneşti ale anului 2011. Ele aduc prea mult aminte de anii dinainte de 1989.

Se cuvine să rezistăm prezentului şi să ne pregătim viitorul. Uniţi între noi şi cu vecinii şi fraţii noştri, să continuăm efortul de a redeveni demni şi respectaţi.

Am servit naţiunea română de-a lungul unei vieţi lungi şi pline de evenimente, unele fericite şi multe nefericite. După 84 de ani de când am devenit Rege, pot spune fără ezitare naţiunii române:

Cele mai importante lucruri de dobândit, după #libertate şi #democraţie, sunt #identitatea şi #demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere.

Democraţia trebuie să îmbogăţească arta cârmuirii, nu să o sărăcească. România, ca şi toate ţările din Europa, are nevoie de cârmuitori respectaţi şi pricepuţi.

Nu trebuie niciodată uitaţi românii şi pământurile româneşti care ne-au fost luate, ca urmare a împărţirilor Europei în sfere de influenţă. Este dreptul lor să decidă dacă vor să trăiască în ţara noastră sau dacă vor să rămână separaţi.

Europa de astăzi este un continent în care popoarele şi pământurile nu se schimbă ca rezultat al deciziilor politicienilor. Jurământul meu a fost făcut şi continuă să fie valabil pentru toţi românii. Ei sunt toţi parte a naţiunii noastre şi aşa vor rămâne totdeauna.

Stă doar în puterea noastră să facem ţara statornică, prosperă şi admirată în lume.

Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!”

Dumnezeu ne ajută, însă pentru ca la trei decenii de revenire la democraţie să putem să-I așezăm bucurie în locul mâhnirii, chiar, de acum, și dincolo de Înaltul Cerului ar trebui să dăm semne că și vrem. Iar dacă vrem ca fiecare în parte și toți împreună să Îl putem privi senini în acest 25 octombrie, poate că ar trebui să redăm locul cuvenit în propriile vieți ”moralei, credinței și memoriei” astfel putând nădăjdui la o ”lume de mâine” demnă. Așa cum Regele Mihai a știut a fi.