Criticul muzical Luminiţa Constantinescu, binecunoscuta realizatoare de emisiuni muzicale de televiziune și radio, în special a celor dedicate operei, atât la Televiziunea Română cât şi la Radio România a încetat din viață, ieri, 20 ianuarie 2021. 

Atunci când oameni luminoși precum îndrăgita realizatoare de emisiuni TV şi Radio se mută în veșnicie, nu o pot face altfel decât lăsând să iasă la suprafață lumina sădită de-a lungul timpului în cei dragi, familie, cunoscuți sau colegi. Cuvintele de rămas bun nu au întârziat să apară. Cuvinte menite a crea punți de recunoștință, apreciere și dragoste cu cea care la rându-i a știut, în stilu-i unic, să dea fiecăruia încredere, putere și iubire.  

Astăzi, fiul doamnei Luminița Constantinescu, Marius Constantinescu, a fost cel care a îmbogățit mediul online cu rânduri care vorbesc despre omul și mama Luminița Constantinescu mai mult decât ar fi putut oricine altcineva: 

 Hai, mamă, că n-o să scrie pe cer! 

”De fiecare dată când aveam emoții, când mă frământam, când trepidam pentru ceva, mai devreme sau mai târziu, avea să îmi spună asta. Era felul ei de a-i încuraja pe toți cei suficient de norocoși cât să locuiască pe termen nelimitat în sufletul ei. Era mare sufletul ei. Era loc berechet. Într-o viață plină și atât de frumoasă, a fost populat cu oameni aleși, cărora le-a pus pe tavă căldură fără limite, dedicație, iubire. 

”N-o să scrie pe cer!” Asta însemna că poți. Că poți să depășești un moment greu, poți să te ridici, poți să te regăsești în ce ai mai bun și să repornești cu vânt bun în pânze. Cred că funcționa ca o formulă magică, testată în primul rând pe ea. Mama a fost o învingătoare (și) pentru că s-a împuternicit mereu cu acea forță care a dus-o sus și departe. În rare momente de... auto-ironie, îi plăcea să se proiecteze în imaginea fetei de la țară, care a ajuns să facă interviuri cu Plácido Domingo și Luciano Pavarotti, să stea la masă cu președinți de stat, să prezinte concerte la Radio și la Ateneu și să fie recunoscută în orice colț al țării... de la televizor. Ironie, ironie, dar chiar așa a fost. Spectacolul și spectaculosul se confundă cu adevărul. Iar adevărul este că mama a avut forță. Forța ei a fost iubirea pentru muzică, pentru operă, pentru frumusețe și pentru oameni. Grație iubirii, mama a fost cine a fost. Și cine rămâne mereu. 

O mare doamnă, au spus mulți despre ea. Recunosc că îmi place această etichetă. ”O cucoană mișto”, ar fi spus ea, într-o altă reverie autoreferențială. Dar, din nou, ăsta e adevărul. Mama este o mare doamnă. A televiziunii, a muzicii, a artelor, dar, mai important, a felului în care se locuiește o viață. O femeie atât de frumoasă, mereu mirosind a parfum bun, o femeie admirată și rafinată, cea de la care, urmându-i alfabetul nescris, am învățat să evaluez eleganța și grația.  

O colegă redutabilă, ar spune alții. Una pentru care nu au funcționat niciodată jumătățile de măsură, motiv pentru care, cine a îndrăgit-o, a îndrăgit-o fără termen de garanție, iar cine nu, măcar i-a respectat onestitatea rectilinie. Pe mama nu mergea să o îmbrobodești. Dacă reușeai ceva, te ducea la apoteoză. Dacă o zbârceai, te tăia din ochi și un pic și din vorbe. Dar, până la urmă, ”n-o să scrie pe cer”. Credeți-mă, suntem câțiva care o știm cel mai bine. 

O veșnic îndrăgostită, aș plusa eu. Combustibilul mamei a fost intensitatea cu care și-a cultivat și întreținut cel mai nobil sentiment cu putință. În el s-au distilat generozitate, dor și demnitate, dar esența lui primordială a fost o dragoste colosală pentru noi, cei care i-am fost nucleu personal, și pentru muzică și televiziune, domenii cu care a ajuns să se confunde. Mama ne-a iubit fără hotare și, în egală măsură, și-a iubit destinul profesional. Cel care a făcut-o să fie omul pe care cei mai mulți dintre Dumneavoastră vi-l amintiți azi. 

Un om paradoxal de simplu. Spun ”paradoxal” pentru că ambalajul televiziunii, notorietății, glam-ului vine la pachet cu un soi de sofisticare. Or, mama putea să fie sofisticată pe platoul de filmare, dar era mai ea decât ea însăși acasă, în bucătărie, gătind sâmbăta dimineața sufleuri, salate și, da, uneori sofisticărenii, făcând pauza de cafea la 11:00, plănuind mereu adunări de familie sau ieșiri la restaurant, fiind mereu cel mai empatic spectator al spectacolelor lui tata, al emisiunilor mele, al interviurilor și textelor Ioanei, al fiecărei clipiri a Mariei. 

Ceea ce mă duce la cerul ei. Vedeți, eu am crezut mereu că fiecare dintre noi are un cer brăzdat de oamenii care își lasă acolo dâra de lumină. Pe cerul mamei, unde, așa cum am scris la început, au încăput atâția oameni minunați, puzderie de cântăreți, de dirijori, de regizori, de colegi, de prieteni, îndrăznesc să spun că mai tare și mai tare au strălucit (strălucesc!) cei pe care și-a exersat cea mai simplă și mai incandescentă iubire: tata, baritonul  Nicolae Constantinescu, nobilul fără egal, Ioana, nora pe care și-a dorit-o nespus, Maria, nepoțica rază de soare a ultimilor nouă ani și cu mine, cel care înșir aceste rânduri. Vă și ne iubește acum și mereu. 

”Hai, mamă, că n-o să scrie pe cer!”, ar fi spus și azi. De fapt, ea a scris de neșters pe cerurile noastre, ale tuturor, făcându-le astfel mereu senine. 

Televiziunea Română o onorează pe mama, pe Luminița Constantinescu. Astfel, TVR3 difuzează azi, de la ora 21:00, concertul ”Vă place opera?” din 1993, iar TVR1 transmite sâmbătă, la ora 9:00, reportajul ”Cei trei tenori în România”. Mulțumesc.”, a scris Marius Constantinescu pe pagina de socializare. 

Dumnezeu să o odihnească în pace!