General-maior (rtr.) Radu Theodoru, veteran arădean de război, a împlinit de 97 de ani! 

 Distinsul veteran s-a născut pe 17 ianuarie 1924, în localitatea Ineu din județul Arad. 

A urmat cursurile Liceului C. Diaconovici-Loga din Timişoara. 

După ce a obținut, la Petroșani, brevetul de pilotaj fără motor, s-a înscris la cursurile Școlii Superioare de Aviație Militară București - Secția Naviganți, aflată în Cotroceni (1943-1945) și ale Școlii Speciale de Aviație (1945-1946).  

După absolvirea acestora a ocupat mai multe funcții printre care, pilot de vânătoare în Flotila I Vânătoare București, comandant de escadrilă vânătoare și instructor de zbor la Regimentul 3 Vânătoare Târgșor (1949-1950), comandant de companie și profesor de specialitate la Școala de Ofițeri Tehnici de Aviație Sibiu (1950-1951). 

A pilotat, printre altele, IAR-27, biplanul şcoală Fleet F-10G şi avionul uşor Nardi. 

Venerabilul veteran a participat pe front după 23 August 1944, pe când era elev la Şcoala de Ofiţeri de Aviaţie Bucureşti. 

„Eram elev sergent, comandant de grupă. Noi toţi din școală am făcut vreo 300-350 de prizonieri germani din toate armele. Am avut şansa ca un lunetist din SS să nu îşi pună mintea cu noi, deci am avut şansa să nu luptăm cu trupe specializate germane, ci cu formaţiuni de spate.  

După întoarcerea armelor aviaţia noastră de război începuse să aibă nişte pierderi deosebite. Se simțea diferența dintre tehnica noastră de luptă și cea a americanilor. Am asistat la bombardamentele făcute asupra municipiilor Ploiești și București. Să fi văzut Bucureştiul după primul bombardament... a fost groaznic! La 23 august, noi, elevii, ofiţeri de aviaţie, am făcut campania pe jos, ca infanterişti. Am acţionat pe comunicaţiile Sebeş - Alba Iulia, Alba Iulia - Deva. Am rezistat eroic și fără să fiu rănit. 

Fiecare centimetru pătrat din uniforma asta este pătat cu sânge. De sângele camarazilor mei, de la Aurel Vlaicu până la noi, până la băieţii care cad acum cu elicoptere. Astea nu sunt poveşti. Astea sunt trăiri interioare răscolitoare. Atunci când ai pus mâna pe drapel şi ai jurat, nu mai poţi să dai înapoi sub nici un motiv. Iar războiul este o calamitate cumplită. Numai cine n-a văzut un soldat sfârtecat de o grenadă, cine n-a văzut un camarad rămas fără cap, cine nu şi-a strâns un camarad în paraşută - care înseamnă o masă de carne şi de oase rupte, pe care le aduni şi le pui într-o paraşută sau într-un sac, poate afirma altceva. Deci ăsta e războiul, nu e cu steagul înainte şi cu trompeta. E crâncen. Cu atât mai mult te întăreşti în tine cu cât şocul ăsta exterior este mai puternic şi te afectează până în străfunduri”, povestea, plin de emoție, anul trecut, domnul Theodoru, conform DCVP. 

Pentru faptele de vitejie de pe câmpul de luptă a fost decorat cu Medalia „Crucea comemorativă a celui de-al Doilea Război Mondial, 1941-1945”. 

A trecut în rezervă în anul 1952, dedicându-se vieții literare. S-a remarcat ca scriitor, debutând cu romanul „Brazdă și paloș”. A activat ca redactor al revistelor „Scrisul bănățean”- Timișoara, „Viața militară”- București, secretar al Uniunii Scriitorilor - Filialele Timișoara, Brașov și vicepreședinte al Comitetului Județean de Cultură și Artă - Brașov. 

De-a lungul timpului, a scris și a participat la multe activități literare, precum și de cinstire și omagiere a veteranilor de război. 

Cinste și onoare veteranilor de război!