După o călătorie poate mai dificilă decât în alți ani, nădăjduitor începută într-o Duminică de 15 noiembrie de an 2020, cu luminile potrivite așezate pe Cale prin Cuvintele Evangheliei fiecărei Duminici și făcliile vieților Sfinților prăznuiți pe tot acest parcurs, L-am însoțit și L-am văzut pe Mântuitorul născându-Se și L-am văzut botezându-Se. Fiecare în parte și toți împreună, după putință, străduință și voință. 

Aflați încă liturgic, până în 14 ianuarie, în cuprinderea Praznicului Botezului Domnului, dat ne-a fost astăzi a ne părtăși de Duminica ce ne dezvăluie Începutul propovăduirii Sale. Început în care ”celor ce ședeau în latura și în umbra morții lumină le-a răsărit”, iar nouă, tuturor, ”Pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția cerurilor” ne-a grăit. 

Ne grăiește de peste veacuri tuturor, însă de auzit, văzut sau înțeles depinde doar de deschiderea fiecăruia dintre noi spre cele ale Luminii. Iar că prin această deschidere ”omul poate deveni purtător de lumină, fiu al Luminii și lumină pentru semeni”, după cum a spus Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul în cuvântul de învățătură, ne stau ca dovadă doi dintre Sfinții astăzi pomeniți în biserici: Sfântul Grigorie de Nyssa și Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodești. Doi Sfinți care ascultând îndemnul de pocăință al Mântuitorului au luminat și luminează semenilor nu singuri ci împreună cu familiile lor. Primul, însoțit de bunica sa, Macrina, mama sa, Emilia, sora sa - Macrina, frații săi, Vasile si Petru de Sevasta, toți trecuți de Biserică în rândul Sfinților, iar cel de al doilea purtând Lumina împreună cu tatăl său, diacon la biserica din sat, și mama sa călugărită mai târziu sub numele Elisabeta, avea să ajungă singurul călugăr athonit român trecut în rândul sfinţilor. 

Omul poate deveni purtător de lumină, dar poate deveni și întuneric, fiul al întunericului, al păcatului, iar despre acest zbucium al omului ”între lumină și întuneric” a vorbit astăzi Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul în cuvântul rostit în Catedrala Arhiepscopală ”Sfânta Treime” din Arad, acolo unde, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească. 

Cuvântul Ierarhului

 Omul între lumină și întuneric

”Duminica după Botezul Domnului încheie perioada Sfintelor Sărbători și evenimente care s-au petrecut în istorie prin dragostea lui Dumnezeu descoperită lumii. Sărbătoarea este un timp al lui Dumnezeu, de altfel tot timpul este al Lui. Important este dacă după timpul acesta sfințit ne aflăm un pic mai frumoși, mai buni, mai luminoși, mai fericiți și dacă avem sentimentul plinătății de sens în viața noastră.

Evanghelia Duminicii după Botezul Domnului (Matei 4, 12-17) are bogate semnificații duhovnicești folositoare pentru viața creștină și înțelegerea credinței propovăduite de Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Ne atrag atenția în mod deosebit două versete: „Poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare și celor ce ședeau în latura și în umbra morții lumină le-a răsărit” și cuvintele de început ale propovăduirii Domnului: „Pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția cerurilor”.

Astfel, vedem legătura dintre lumina Botezului Domnului Hristos și lumina Evangheliei Sale când El cheamă la pocăință mai întâi pe poporul evreu care „stătea în întuneric”, adică în necunoașterea deplinătății revelației divine, dar și popoarele păgâne care „ședeau în latura și în umbra morții”, adică nu-l cunoșteau și nu-l mărturiseau pe singurul Dumnezeu adevărat, Făcătorul cerului și al pământului.

Lumina cea mare este plinătatea revelației prin Iisus Hristos. Latura și umbra morții înseamnă starea de confuzie religioasă și morală a lumii păgâne politeiste.

Atât Nașterea Domnului, cât și Botezul Domnului ne descoperă apropierea Împărăției lui Dumnezeu de oameni. Împărăția lui Dumnezeu este viața sau comuniunea de iubire a Preasfintei Treimi împărtășită îngerilor și oamenilor.

Cu siguranță ne gândim destul de rar la importanța luminii în viața noastră și în lumea înconjurătoare, datorită faptului că ne-am născut și am crescut văzând și ni se pare totul firesc. Numai cei care au fost o vreme nevăzători (orbi) apreciază mai des simțul vederii și lumina soarelui.

Lumina este darul lui Dumnezeu pentru lume și om, pentru că El Însuși este Lumină: „Dumnezeu este lumină și nici un întuneric nu este întru El” (I Ioan 1,5). „Dumnezeu este ‹‹Părintele luminilor››” (Iacov 1, 17).

Omul în toată splendoarea lui poate deveni purtător de lumină, fiu al Luminii și lumină pentru semeni, după cum poate deveni și întuneric, fiul al întunericului, al păcatului.

Purtător de lumină și fiu al Luminii, omul ajunge prin Taina Botezului: „Botezatu-te-ai, luminatu-te-ai, sfințitu-te-ai, spălatu-te-ai, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor amin”, și apoi prin Taina Pocăinței. 

Trebuie să fim conștienți că darurile Botezului sunt posibile prin biruința învierii asupra morții și a luminii asupra întunericului, aduse de Hristos Mântuitorul lumii.

Sfântul Ioan Evanghelistul așterne multă lumină în sufletele noastre pentru a înțelege misiunea Fiului lui Dumnezeu pe pământ și lucrarea Lui în oameni. Și spune: „Întru El (Hristos) era viața și viața era lumina oamenilor. Și lumina luminează în întuneric și întunericul nu a cuprins-o” (Ioan 1, 4-5). 

Însă, omul nu se împărtășește din Hristos-Lumina lumii și atât, ci el trebuie să devină la rându-i lumină pentru lume: „Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, așa încât să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru Cel din Ceruri” (Matei 5,16). „Voi sunteți lumina lumii” (Matei 5, 14) a spus Domnul Hristos ucenicilor Săi și urmașilor acestora. Dacă noi suntem „lumina lumii”, de ce să umblăm în întuneric? 

Am putea fi „Lumina lină” din „Lumină lină”, după cum și poetul Ioan Alexandru a surprins foarte frumos în versuri Lumina care luminează lumea.

În limbajul teologico-duhovnicesc observăm că omul are pe lângă vederea ochilor trupești și vederea ochilor sufletești, ochii minții care au rolul vederii dincolo de cele văzute și a înțelegerii celor neînțelese în mod obișnuit.

Sfinții Bisericii noastre au depășit aceste obstacole și au devenit purtători de lumină și fii ai Luminii, trăsături ce se văd din aureolele pe care le poartă în icoane și din Sfintele lor Moaște. Neamul nostru românesc are prin mila lui Dumnezeu mulți sfinți (mucenici, cuvioși, ierarhi, mărturisitori, voievozi), care luminează poporul în pelerinajul său către Împărăția Luminii.

De-a lungul veacurilor, Biserica a chemat umanitatea pentru a primi lumina lui Dumnezeu prin participarea la Sfânta Liturghie, unde se împărtășește Hristos-Lumina lumii. Aceasta, fiindcă trupul și sângele Său luminează pe om, după cum ne spune și Sfântul Simeon Metafrastul în rugăciunea de mulțumire care se citește după primirea Sfintelor Taine: „Plinătatea celor cinci simțuri mi-o luminează”, mărturisind la finalul Sfintei Liturghii cu toții: „Am văzut Lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc”.

Lumina cea adevărată este Iisus Hristos, care este „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan, 14,6). Dacă drumul nostru este luminat de harul Duhului Sfânt, vom cunoaște Adevărul spre dobândirea vieții veșnice.

Ne întrebăm dacă acum noi suntem în lumină? În sufletul nostru, în viața noastră a pătruns lumina lui Hristos? 

Copiii sunt lumina și bucuria părinților, iar părinții sunt lumina și speranța copiilor. Și ce frumos ne vedem cu toții în noaptea Învierii risipind întunericul dinafară cu luminile din mâinile noastre, iar unii le așează și pe mormintele celor dragi. Mergem către Înviere!

Mulțumim lui Dumnezeu că într-o lume cu multe umbre și cu mult întuneric, mai avem „lumini” care ne luminează și ne îmbogățesc viața.”, a spus astăzi, în Duminica după Botezul Domnului, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, la Catedrala Arhiepiscopală din Arad. 

10 ianuarie 2021, Duminca după Botezul Domnului, Începutul Propovăduirii Sale, ziua de prăznuire a Sfântului Grigorie de Nyssa și a Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodești, și ziua în care Preasfințitul Emilian ne-a provocat a ne cerceta dacă acum suntem în lumină și ne-a îndemnat părintește a mulțumi lui Dumnezeu că într-o lume cu multe umbre și cu mult întuneric, mai avem „lumini” care ne luminează și ne îmbogățesc viața.