”Următor al cuvioşilor părinţi şi împlinitor al virtuţilor sihăstreşti, rugător neîncetat şi înnoitor al monahismului românesc te-ai arătat, Sfinte Cuvioase Părinte Gheorghe. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă” (Tropar)

Astăzi, 3 decembrie, calendarul ortodox ni-l așează spre prăznuire pe Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica și Căldărușani, ucenic al Sfântului Paisie de la Neamț. 

Gheorghe Ardeleanul 

”Preacuviosul Părintele nostru Gheorghe Arhimandritul” sau ”Gheorghe Ardeleanul”, cum mai este cunoscut din unele însemnări, era de neamul său român din Transilvania și a păstorit obștea monahilor de la mănăstirea Cernica, de la 1 septembrie 1781 până la 3 decembrie 1806, când a fost chemat de Domnul la cele veșnice. 

Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica era din părţile Ardealului. S-a născut din părinţi cucernici şi iubitori de Dumnezeu, în anul 1730, într-o familie evlavioasă din Săliştea Sibiului. Plin de râvnă pentru Dumnezeu, încă din fragedă pruncie dorea a viețui după rânduiala călugărească a Părinţilor din Sfântul Munte Athos. Din pricina prigoanei din Ardeal împotriva Ortodoxiei şi a monahismului, la vârsta de 19 ani a trecut în Ţara Românească. Prin rânduială divină, aflându-se în Bucureşti un mitropolit grec, tânărul Gheorghe s-a dus la el şi i-a cerut să-i fie ucenic, şi învoindu-se mitropolitul, l-a primit. După ce mitropolitul şi-a isprăvit treburile în Bucureşti, l-a luat cu sine la Constantinopol. Tânărul Gheorghe a rămas la Constantinopol, în ascultare faţă de mitropolit, trei ani, după care a plecat în Sfântul Munte cu binecuvântarea lui.

Cu ajutorul mitropolitului Roșca, Sfântul Gheorghe de la Cernica a ajuns la Muntele Athos, pentru a viețui la Mănăstirea Vatoped, unde a devenit diacon. După moartea mitropolitului, a intrat în ucenicie la starețul schitului Sfântul Ilie. În 1754, a fost hirotonit preot. În 1763, împreună cu ceilalți călugări ucenici ai Părintelui Paisie, a venit în Moldova, la Mănăstirea Dragomirna. În calitate de ieromonah, duhovnic și econom al obștii, a rămas vreme de 12 ani. În 1781, gândindu-se să revină la Muntele Athos, a ajuns la București. Aici, mitropolitul Țării Românești, Grigorie al II-lea, insistă să ia în grijă schitul Cernica, aflat în paragină de zeci de ani.

După multe insistențe, a acceptat să rânduiască mănăstirea cu viață de obște, după tipicul de la Muntele Athos și din Moldova. În numai 5 ani, a adunat lângă el peste 100 de ucenici. 

La vârsta de 55 ani, s-a îmbolnăvit grav și, crezând că nu mai are zile, a scris un testament, un fel de regulament al obștii, cu porunci precise, document rămas peste veacuri cu mare valoare duhovnicească. Dar a mai avut de trăit. În acest răstimp, a primit în grijă și Mănăstirea Căldărușani, cârmuindu-le pe amândouă până la trecerea la cele veșnice.

Sfântul Gheorghe de la Cernica și Căldărușani

Cuviosul Gheorghe de la Cernica a trecut la Domnul în anul 1806, în ziua de 3 decembrie, fiind cinstit de toţi ca un mare nevoitor şi părinte duhovnicesc. A fost înmormântat la Mănăstirea Cernica, în fața Bisericii „Sfântul Lazăr”, zidită de el în 1804. La 21 octombrie 2005, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a hotărât canonizarea cuviosului stareț Gheorghe, iar proclamarea canonizării a avut loc la Mănăstirea Cernica la 3 decembrie 2005.

”Pe cinstitorul de Dumnezeu şi mult nevoitorul Părintele nostru Gheorghe să-l lăudăm după cuviinţă, căci acesta, prin multă osteneală şi nevoinţe călugăreşti, de Împărăţia cea cerească s-a învrednicit de la Hristos Dumnezeu. Pentru aceasta, cu smerenie şi cu credinţă, să-i cântăm din adâncul sufletului: Bucură-te, Cuvioase Părinte Gheorghe, mult nevoitorule!” (Condacul I Acatist)