Din Arad Cultură Religie Ultima oră
PS Emilian Crișanul: ”Să mărturisim iubirea lui Dumnezeu în lume și să-I mulțumim pentru toate darurile primite”. Liturghie Arhierească și hirotonie întru diacon, la Catedrala Veche din Arad
PS Emilian Crișanul: ”Să mărturisim iubirea lui Dumnezeu în lume și să-I mulțumim pentru toate darurile primite”. Liturghie Arhierească și hirotonie întru diacon, la Catedrala Veche din Arad
25/10/2020 ⋅ 1 comentarii

O nouă zi, o altă Duminică, a 23-a după Rusalii, o altă Sfântă Liturghie și o altă întâlnire. Acea binecuvântată întâlnire în cuvânt de Evanghelie și împreună-rugăciune din care nădăjduim a culege însănătoşire sufletească şi trupească, pentru ca la finalul ei să auzim, la fel ca omul vindecat din ținutul Gherghesenilor:”Întoarce-te în casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu” (Luca 8, 39). Cuvinte care, desigur, ne-ar deschide calea spre lucrarea Liturghiei de după Liturghie și ar risipi imaginea demonului care adeseori doarme liniștit pe zidurile cetății, ca în viziunea acelui părinte al pustiei despre care se spune că i s-au dezvăluit, în vedenie, două imagini.

Relatat este acolo, între filele Patericului, cum acest părinte vede în prima imagine pe Sfântul Antonie cel Mare, aflat în rugăciune, atacat de şapte diavoli care, deși încercau tot felul de tertipuri, nu puteau pătrunde în chilie, iar în a doua imagine, cetatea Alexandriei, lângă care era un singur diavol şi acela dormind. De ce într-o imagine șapte diavoli se luptau la ușa unei chilii, iar în a doua, unul singur dormea liniștit pe zidurile unei cetăți? Simplă explicație: pe Sfântul Antonie nu-l puteau ataca pentru că era cu Dumnezeu, pe când locuitorii Alexandriei se izolaseră în viaţă păgână, cu idoli şi păcate, fiind așadar deja ai lui și putea astfel liniștit dormi pe zidurile cetății. 

Despre această stare a omului aflat între Dumnezeu și diavol a vorbit astăzi și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, în cuvântul de învățătură rostit în Catedrala Veche din Cetatea Aradului. Catedrală în care, în timpul Sfintei liturghii Arhierești pe care Preasfinția Sa a săvârșit-o împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a fost a ”cununat” un nou slujitor cu Biserica lui Hristos prin hirotonia întru diacon. Un slujitor care, împreună cu ceilalți slujitori ai Sfintelor Altare și credincioșii arădeni, nădăjduim a face zidurile cetății deloc confortabile celui care ar vrea să odihnească în tihnă pe ele.

Cuvântul Ierarhului


Omul între Dumnezeu și diavol

”Sfânta Evanghelie din Duminica a 23-a după Rusalii ne vorbește despre Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor (Luca 8, 26-39), săvârșită de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Această pericopă evanghelică arată iubirea milostivă a Domnului Hristos față de oameni, dar și puterea Lui dumnezeiască de vindecare a oamenilor posedați de demoni.

Este vorba despre Fiul lui Dumnezeu care vindecă oamenii și îi mântuiește, dar și de omul care nu mai poartă în el absolut nimic din imaginea frumoasă, dumnezeiască, după care fusese zidit. Ieșise din societate, trăia singur, plecase de acasă, nu era îmbrăcat, locuia în mormânt, iar oamenii fugeau de el, le era frică de el. Demonizatul nu era nici orb, nici paralizat, nu suferea de nici o boală, ci doar demonii puseseră stăpânire pe ființa lui.

Ceea ce ne impresionează este faptul că această dimensiune greu de imaginat, de surprins cu mintea, distanța dintre Dumnezeu și rău, toată această distanță este străbătută, este epuizată de om. Trebuie să știm că toată Evanghelia, adică descoperirea dumnezeiască numită revelație, este pentru om. Nu avem în Evanghelie preocupare nici pentru Dumnezeu, nici pentru demon. Una singură este preocuparea, conținutul Evangheliei, a creștinismului; unul singur este: omul, în toată dimensiunea lui de la Dumnezeu până la demon, din rai până în iad, din cer până în infern.

Atât de mult căzuse omul, încât nu mai avea nume, se afla la limita unui om identificat cu demonul, iar acesta răspunde la întrebarea Domnului Hristos, că „numele meu este legiune”.

Sfânta Evanghelie ne spune că acel om care nu-și cunoștea numele, care-și pierduse numele, și-l rătăcise în morminte, în iad, în identificarea cu demonul, care acum a fost eliberat de Fiul lui Dumnezeu prin îngăduința ca demonii să intre în turma de porci, același om va fi cel care va spune, se va ruga de Dumnezeu să-l lase să fie cu El, să se identifice de data aceasta cu Dumnezeu, cu Chipul după care fusese creat.

Observăm, așa după cum teologia Bisericii noastre spune, că chipul lui Dumnezeu din om, „matrița” după care a fost zidit omul poate fi întunecată, poate fi periclitată la maximum, dar nu dispare, nu se șterge niciodată.

Conștienți fiind de starea noastră, de lumea care ne înconjoară, de binele și păcatele din lume, Evanghelia de astăzi ne arată limita până la care poate să cadă omul, dar în același timp, vedem puterea și iubirea lui Dumnezeu, Care dorește ca „tot omul să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină”.

Cine nu simte că în făptura omenească se dă o luptă cumplită între bine și rău? Cine nu a observat, împreună cu Sfântul Apostol Pavel, tragedia vieții omenești, constatând că nu facem binele pe care îl vrem, ci răul pe care nu-l vrem, pe acela îl săvârșim.

Făcând o legătură cu Pilda semănătorului, ca unii care am primit cuvântul și harul lui Dumnezeu (sămânța), să ne întrebăm ce destin are sămânța lui Dumnezeu în noi. Devenim noi spațiu al prezenței și lucrării lui Dumnezeu? Sau ne lăsăm posedați de mulțimea de demoni, care ne atacă viața sub diferite forme și provocări?

Când vin în comuniune cu Dumnezeu, cu darurile Lui, oamenii se înnoiesc, se transfigurează și devin făpturi noi: din robi ai păcatului, devenim liberi și avem puterea lui Dumnezeu pentru a lucra faptele bune.

Să fim recunoscători lui Dumnezeu, așa după cum a devenit omul demonizat. Să mărturisim iubirea lui Dumnezeu în lume și să-I mulțumim pentru toate darurile primite.”, a spus Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul în cuvântul de învățătură. 

25 octombrie 2020, Catedrala Veche din Cetatea Aradului, Duminica Vindecării demonizatului din ținutul Gherghesenilor, hirotonia întru diacon a tânărului teolog Alexandru Vlad Păcurar și, poate, deloc întâmplător și Ziua Armatei. Pentru că ce să fie viața de dincolo de ultimul ”Amin” rostit la Liturghia comunității, dacă nu o permanentă luptă și lucrare anevoios dar frumos conturată în liturghia personală a fiecăruia dintre noi?

”Pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm!”, încredințați fiind că doar cu El și cele ale Lui fiind nu vom cunoaște singurătatea care îl purta pe demonizatul din Evanghelia de astăzi gol, afară din casa sa. 

 MAI MULTE IMAGINI, AICI

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

25.10.2020 15:19
Larisa Horgos
VREDNIC ESTE! AXIOS!