Național Din Arad Religie Ultima oră
Lecția de dragoste dată de o preoteasă din Iași, în zilele în care Moldova trăieşte una dintre cele mai triste perioade din istoria sa
Lecția de dragoste dată de o preoteasă din Iași, în zilele în care Moldova trăieşte una dintre cele mai triste perioade din istoria sa
08/10/2020 ⋅ 193 comentarii

Nu există mâhnire profundă căreia Dumnezeu, prin lucrătorii și Sfinții Săi, să nu răspundă! Și frumos răspuns a dat Dumnezeu, în aceste zile de profundă mâhnire pentru toți cei care au dorit să ajungă la racla cu moaștele Sfintei noastre Cuvioase Parascheva, prin unul dintre lucrătorii viei Sale, o doamnă preoteasă din Iași. 

Contextul acestei mâhniri ne este, cu siguranță, cunoscut multora dintre noi, cei pe care începutul de octombrie ne găsea în fiecare an cu trupul sau cu gândul la Iași. 

Triste imagini adună 2020 în jurul Mitropoliei din Iași, unde sunt mai mulți reprezentanți ai forțelor de ordine decât închinători, iar asta nu poate să nu ne amintească de Săptămâna Patimilor și în mod special de Noaptea Învierii, atunci când din fața Catedralei Vechi din Cetatea Aradului au răspuns ”Adevărat a înviat!” jandarmii, polițiștii și cei câțiva reprezentanți ai presei. 

Și ne luptăm, la început de octombrie, în gânduri, imagini ale dublei măsuri în privința măsurilor de prevenire a răspândirii coronavirusului, dreptate, nedreptate, însă într-un final înțelegem că ”nu lovind cu bâta în apa tulbure vom limpezi-o”, ci trebuie să căutăm în această încercare calea. Acea cale care să nu ne despartă de Cuvioasa. Și am citit în aceste zile noian de gânduri și de rânduri pe acest subiect, fiecare înțelegând a revărsa spre lume prisosul inimii sale. 

Am citit și am nădăjduit ca din zona celor cu buletin de Iași, cărora le este permis accesul la Sfânta, să apară acea licărire plină de dragoste care să spargă barierele impuse de vremuri. 

Și a apărut! În urmă cu câteva ore, doamna preoteasă Cătălina Ionela, printr-o postare pe pagina de socializare, a întins acea mână plină de dragoste spre toți cei care doresc să fie pomeniți în aceste zile la Cuvioasa Parascheva, îndemnându-i să îi scrie pomelnice cu toți cei dragi, vii sau adormiți, pe care le va duce spre pomenire la Cuvioasa. 

”Promit să le duc pe toate Sfintei într-un buchet de flori și lacrimi și bucurie duhovnicească. Nu vă temeți, dragostea noastră față de Domnul biruie distanța!”

Mesajul integral al Doamnei Preotese:

”Întrucât accesul pelerinilor anul acesta este interzis la Cuvioasa noastră Maică Parascheva, Vă rog pe toți cei care ați fi vrut să aduceți un pomelnic Sfintei ocrotitoare a Moldovei să scrieți în comentarii numele voastre și ale celor pe care vreți să fie pomeniți, vii și adormiți întru nădejdea Învierii. Fiind din Iași, cu buletin de Iași, voi scrie pe hârtie numele voastre și le voi duce la raclă să fie pomenite la slujbă de prea cucernicii și prea cuvioșii părinți. Deci, vă îndemn cu toată dragostea creștină, scrieți numele voastre acolo și dați de veste bunicilor, mamelor, femeilor mironosițe care an de an au venit de departe să se roage ca numele lor să fie în sufletul și inima rugăciunii noastre la raclă. Voi merge mai multe zile la rând și voi duce pomelnicele voastre, iar banii pentru pomelnic îi voi pune eu. Îndemn toate preotesele din Iași să facă, în măsura puterii lor, dacă starea îngăduie, să ajute pe cei ce nu pot ajunge să lase Acatist pentru cei dragi și nevoile lor. Nu mă deranjează dacă îmi scrieți și în particular numele și pomelnicele voastre. Promit să le duc pe toate Sfintei într-un buchet de flori și lacrimi și bucurie duhovnicească. Nu vă temeți, dragostea noastră față de Domnul biruie distanța. Domnul să vă ajute pe toți și dați de veste multora că noi cei din Iași vom duce la sfântă cererile voastre.

Așa frumos a plâns azi sfânta peste Iași, o ploaie care ne dă de gândit după o vară plină de secetă...știa natura din vară ce pustiu vor căuta a zidi peste noi, dar iată, se poate...chiar dacă vor fi câteva mii...e un gest mic, dar se poate...deci, vă rog, să treceți numele Dumneavoastră, ale familiei, vii și adormiți.

Cu multă dragoste întru Domnul,

prezbitera Cătălina Ionela”

Întrebată de ce, deși lesne puteam intui ce poate determina un om să facă un astfel de gest, doamna preoteasă ne-a mărturisit despre Cuvioasa că ”Este o sfântă deosebit de puternică, grabnic ajutătoare și am simțit de atâtea ori ajutorul ei încât nu puteam face altfel. Este  doar un mic gest de recunoștință pentru toate binefacerile primite în timp. Sunt doar o mână care culege lacrimile pe care Sfânta le va transforma prin rugăciuni în flori sufletești și binecuvântări. M-aș bucura să duc Sfintei și file de acatist de la Arad. Sunt multe dureri în țară și le putem aduce puțină alinare... Spuneți-le oamenilor să scrie pomelnicele, că le voi duce pe toate la racla Sfintei Parascheva!”. 

Nu, nu există mâhnire profundă căreia Dumnezeu, prin lucrătorii și Sfinții Săi, să nu răspundă!

Foto: Facebook / Alexandru Lungu

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

09.10.2020 19:30
Ioana Monica
Vii
pr Grigore
Ionel Melinte
Elena
Florin Andrei
Parascheva
Marinela
Vasile
Dumitru
Nicolae
Delia
Cristina
Monica
Catalina Ionela

Adormiti
Ioan
Ioan
Marioara
Aurelia
Ana
Todor
Elena
Nicolae
Susana
Petre
Floarea
Ion
Ana
Maria
Vasile
Vasile
Viorica
Pavel
09.10.2020 19:29
Tanasa Elena
Vii.


Iunia.Iulia.pr Alexandru Daniel.Petronel.Maria Mădălina.Elena...multumim doamna preoteasa pt gestul frumos .bunul D-zeu sa va aibă în paza Sa.
09.10.2020 19:17
Petronela Balan
Vii : Petronela ,Ionel,Florentina,Florin,Anica,Alin,Claudia
Morti:Petru,Silvia,Mihai,Ana,Mihai
09.10.2020 19:12
Juravle lucica
Vii...Petrică.Mirela.Iasmina.Robert.Elena.Rodica.Alin.Cornel.Elena..Steluta.Adrian.Adina.Andrei.Andreea.Bogdan.Sofia.Elena.Rodica.Maria.arisa.Stefania.Sebastian.Ghiorge.Mulțumim Doamne ajută..
09.10.2020 18:58
Carmen Daniela Olariu
Vii
Părintele Vasile
Eduard,Mihaela
Dorina
Cristina,Raluca,Robert, Lăcrămioara
Adrian, Carmen Daniela, Diana Adriana, Matei Daniel,
Laura și copiii
Sextilia, Angela, Florin Alexandru,


Adormiți
Petru
Panoria,Nicolae, Veronica, Viorel, Teodor
Zaharia,Eufrozina, Radu,Dumitru, Vasile
Aurel, Domnica
Angelica, Rodica,
09.10.2020 18:54
Julian Michea
Vii: Regina, Iulian, Nikolas, Mirela, Mariana, Alex, Andreea, Catalin, Mihaita, Ionut, Laura, Ramona, Cristian, Leonard, Yannis.
Morti: Florea(mort fara lumina si neimpartasit), Maria, Iancu, Gheorghe, Elena.
Doamne Ajuta!
09.10.2020 18:42
Ana Maria
Vii
Vasile
Elena
Ilinca
Ioana
Cosmin
Petronela
Daria-maria
Gabriel
Elena
Ionut
Costică
Costică
Mioara
Anna-maria
Doina
Mihai
Climintina
Florin
Multumim doamna preoteasa
09.10.2020 18:28
Stama Constanța
Vii
Cristina, Constantin, Constanța, Cristian-Ionuț, Mihaela, Gabriel, Irina-Nicoleta, Andrei, Rodica bolnavă, Cornelia Petruța, Georgeta, Elena, Rodica, Angela, Ion,
Adormiți
Vasile mort fără lumânare nespovedit și neimpartasit, Ion, Maria, Ioan, Nița, Marieta, Tudora, Ion,
09.10.2020 18:26
CARMEN-IZABELA VINTU-MOISA
Carmen-Izabela
Constantin
Elena
Maria Daniel-Petru
Gheorghe
Iosif-Lucian
Georgeta
Cristian Teodor
Aurelia
Dorel
09.10.2020 18:11
Mona
Mihai
Cristinel
Elena- Mona
Maria
Dumitru- Ovidiu
Maria
Doamne ajută- ne să avem putere să rezistăm la aceste timpuri tulburi!
09.10.2020 17:48
ALIONA
Pomelnic vii
09.10.2020 17:35
Chivu Gabriela
Vii: Gabriela-Doina, Elena, Ionel, Mihai-Dumitru, Anca, Oana, Dumitru.

Dumnezeu sa va binecuvinteze si sa va intoarca inmiit binele facut! Amin!
09.10.2020 17:24
Lacrimioara ELENA
Vii: VASILE, VASILE GABRIEL, ILIE, ROBERT GABRIEL, ALBERT ADELIN GABRIEL, CLAUDIU IONUT, MITRAN, EDUARD IONUT, VASILICA, LACRIMIOARA ELENA, ELENA ISABEL, GHEORGHITA, ELENA, MARIA ELENA
ADORMITII: DUMITRU, ILIE,SOFIA, ION, GHEORGHE, VIORICA, OLGA, ELENA, FLORENTINA, CU TOT NEAMUL LOR CEL ADORMIT
09.10.2020 17:24
Elena
Dumnezeu sa va dea sănătate si sa va aiba in paza Lui pentru bunătatea dv

Vii
Marian,Marioara
Alin,Elena ,George ,Nicholas
Adriana
Andrei,Oana,Maria,Andrei
Lidia,Vasile
Ștefan,Adina,Maya,Andrada
George.Andreea,David,Dominic
Sorina,Alexis
Elena,Gabriel, Ionut
Cristina
Ramona
Cristina
09.10.2020 17:22
Mihaela Anda
Doamne ajuta!
Nu am.cuvinte de mulțumire.
Cuvioasa sa va Binecuvânteze!
Vii
Mihaela Anda
Emil
Șerban Andrei
Alexandru
Gheorghe
Emilia
Alexandria
Stanca
Marian
Viorel Elvis
Eduard Gabriel
Eliza Maria
Adela Ileana
Ionela
Maria Anastasia
Ludovic Marcel
Doina
Valentin
Elena
Daniel
Ilinca Jasmine
Alexandra
Sanda
Cristi
Preot Virgil
Preot Anumit
Preot Marius Cristi
Preot Marius
Preot Petrișor
Viorica
Viorel
Ionuț
Valentin
Oana Georgiana

Morti
Petre ( până într-un an)
Viorica ( sinucidere)
Daniel
Constantin
Marin
Maria
Valeriu
Rada
Marin
Ion
Oprica
09.10.2020 17:05
DRAGHICI BOGDAN ANDREI
Vii-Sanatate vindecare

VII
Părintele gavris
Părintele vasile Ioana
Părintele Marian
Părintele Efrem
Parintele Partenie
Parintele Bogdan
Parintele Paul
Parintele Adrian
Argentina
Gabriel-operat pentru extirparea unei tumori cerebrale maligne
Dorina
Bogdan-Andrei
Tudor
Ioana
Niculae
Ivan
Daria
Alexia
Florina
Adrian
Daniel
Ovidiu
Cornelia
Varvara
Florin
Nicoleta
Maria
Aurelian
Ema
Ela
Tudor
Filip
Marius
Geta
Viorica
VALICA
Ligia-bolnavă
ALINA-bolnava
Ionela
Alexe
Luca
Robert
Adela
Adriana
Ioana
Sanatate si dumnezeu sa va păzească in paza lui
09.10.2020 16:59
Marcela
Multumesc doamnei preotese!
Vii: Alexandru-Gabriel, Nicolae, Floarea, Marcela, Livia, Felicia, Claudiu- Constantin, Corina, Ion, Monica-Gabriela, Cristina-Ioana, Ivanus
Adormiti: Ilie, Floarea, Ion, Lache, Olimpia, Anisoara-Georgeta, Nita, Maria, Constantin, Lina, Teodora
09.10.2020 16:47
Sanda
Vii: Sanda, Florica, Andrada-Simina, Ion.
Morti: Eugen, Vera, Ion, Vasile, Anatol, Olga, Nechifor
09.10.2020 16:41
MARIA
Vii: ILIE, MARIA, DAVID-ANDREI, ANDREEA- MARIA, EUGEN, IONUȚ-ALEXANDRU, ILIE - MARIUS, ELENA, ANCA, EUGEN-NICOLAE, ANA, RAMONA, EUGEN, IOAN, VIORICA, ANGELA, ELENA,MARIA, MARTIN, PUIU, BOGDAN, DUMITRU, VASILE, DAN,ANA, MARIANA, ȘTEFAN, DUMITRU, ROBERT, CU FAMILIILE LOR ȘI CU TOT NEAMUL LOR ! AMIN!
ADORMIȚI: EUGEN-NICOLAE, MARIA, ILIE, ANA CU TOT NEAMUL LOR CEL ADORMIT! AMIN!
09.10.2020 16:32
Stefanica Melinte
Vii:Artimon si Stefanica-bolnavi,Andrei si Nicoleta,Andreea si Andreas,Anastasia-Agapi,Silvia cu familia,Doina cu familia,Florin cu familia,Rodica cu familia,Gheorghe si Camelia cu copiii si nepotii,Petru cu familia,Gheorghe cu familia,Cati cu familia,Dumitru si Emilia cu familia.
09.10.2020 16:20
Vasilica Campean
Vii
Victor
Remus
Cosmin
Luca
Leon
Maya
Tatiana
Larisa
Vasilica
Cornelia
Bianca
Daniela
Grigore
Elena
Ana
Florina

Adormiți
Camelia
Ecaterina
Alina
Vasile
Elena
Gheorghe
Suzana
Gavrilă
Constantin
Emanoil
Teodor
Ana
Vasilica
Ioana
Maria
Ioan
Luta
Manolache
Maria
Maria
Va multumesc din suflet!
09.10.2020 16:17
Dorina Draghici
VII
Parintele Partenie
Parintele Bogdan
Parintele Paul
Parintele Adrian
Argentina
Gabriel-operat pentru extirparea unei tumori cerebrale maligne
Dorina
Bogdan-Andrei
Tudor
Ioana
Gina
Silviu
Alina-Andreea
Laurentiu
Ligia-Nicoleta
Marian
Florentina-Maria
Florin
Elena
Gheorghe
Maria
Geta
Milian
Mariana
ADORMITI
George
Leonard-Daniel
Stoian
Cristina
Neagu
Ana
Anica
Gheorghe
Vasilca
Dragomir
Maria
Tudorache
Stanca
Ion
Gheorghe
Niculina
Letitia
Marius
Ion
09.10.2020 16:08
Jana Chiriac
Vii Alexandru ,Jenel(bonlavgrav),Vili Ioana Nicolaie,Mariana gheorghe Jana Elena ,Maria, Sandu, GABRIELA Georgiana, Elena ,Denis Mario Tomita Sandel Georgiana Isabela, Maria Adormiții ,Ioana Florica, Dumitru Ilie Nicolaie ,Pandele, Mioara, Fanel Paula ,Eugenia Nicolaie Daniela
09.10.2020 16:07
Țârĺia Deda Carmen
Mulțumesc din suflet doamnei preotese!
Adormiți:
Preotul Stanciu
Vasile
Ioana
Gheorghe
Barbu
Elena
Iancu
Petre
Ion
Maria
Elena
Alexandra
Gheorghe
Eugen
Vii:
Florin
Carmen
Alexandra
Alexandru
Călin
Vladimir
Valeria
Mariana
Valentin
Alina
Bogdan
Elena cu familia
Alexandria cu familia
Diana cu familia

Mulțumesc frumos încă odată!
Să fiți sănătoasă, împreună cu cei dragi!
09.10.2020 15:56
Luminita Toader
Pomelnic adormiți
Gheorghe
Georgeta
Eugenia
Ștefan
Tudora
Nicolae
Sonia
Alexandru
Vasilica
Vasile
Dumitra
Steluța
Maria
Ion
Ion
Mihalache
09.10.2020 15:51
Luminita Toader
Pomelnic vii
Gheorghe
Victor
Luminita
Stefania Mihaela
Gabriel
09.10.2020 15:48
Neagu Vasile
Buna ziua.
Vi:Vasile
Ioana
Andreea Alina
Cristina Alexandra
Ana Maria
Ion
Elena
Gheorghita
Dumitra
Morti:Niculae
Floarea
Zoica
Niculae
Pace si liniste va dorim.
09.10.2020 15:32
Andrei Monica Daniela
Vii:Romeo-Daniel,Rozelfin,Anca-Emilia,Raissa -Maria -Nicole, Ariana-Miruna,Monica-Daniela. Mulțumesc.
09.10.2020 15:06
LILIANA
Vii: MIRCEA, LILIANA ,ALEXANDRU (bolnav) , DIANA, ALESIA (eleva) ,GEORGE ( pentru intemeierea unei familii),MARIA (bolnava) ,EMILIA, VASILE
Adormiti: GHEORGHE,IOSIF,ELISABETA,MARIA,IOAN,VASILE,ANA,EVA,GHEORGHE,IOAN,ANA,ADAM,IUSTINA
09.10.2020 15:05
Maria Voicu
POMELNIC.VII.MARIA.VASILE.
09.10.2020 14:58
Marian Voicu
VIII ADORMITII

PĂRINTELE CALISTRAT. NEAGA
PREOTUL SERGIU. IOANA
PREOTUL CONSTANTIN. GHEORGHE
PREOTUL MIHAI. ION
PREOTUL PETRU. VASILE
PREOTUL FLORIN. IOANA
MARIN. ELENA
ILIE. GHEORGHE
IONEL. CONSTANTIN
LIVIU. ADRIAN
RĂZVAN. SILVIU
CĂTĂLINA. ION
MATEI. PETRE
ALEXANDRU. CALIȚA
ERIC. MARIN
ANA. CONSTANTIN
STEFAN. RADU
TUDOARA. ECATERINA
ROZALIA. VALERIA
IBRAHIM. MARIAN
STEFAN
ALEX
SIMONA
MARCU
MARIAN
DUMITRA
MARIAN
PETRUTA
VASILICA
ION
PETRE
FLORIN
ALINA
ANA
RODICA
GHEORGHITA
ION
MARIA
MARIA
GHEORGHE
ZOICA
CATALIN
NATALIA
IOANA
STELICA
LILIANA
MARIAN
CORNEL
SOFIA
IONELA
MIHAI
MIHAELA
ANDREEA
LIVIU
IULIAN
DAN
GEORGE
CORNEL
FLORIAN
MARIUS
ANDREI
CRISTIAN
VASILE
ADRIAN
IONEL
LAURENTIU
CRISTIANA
NICOLETA
09.10.2020 14:27
Lilliana
adormiti:Daniela-Violeta, Lubin, Aurora, Valeria, Valerica, Ion, Valentin, Corneliu, Mihai, Maria, Maria
09.10.2020 14:25
Antal Mariana
Vii.Bogdan
Mariana
Eric-Gabriel
Mathias-Alexandru
Costica
Paraschiva
Dorina
Mihai
Andrei-Cristinel
Nicholas-alexandru
Ionela
Vasile
09.10.2020 14:24
Lilliana
vii: Vlad-Andrei, Otilia-Ana, Andreea-Dana, Cătălin, Sorin, Lilliana, Razvan-Mihai, Andrei-Daniel, Simona, Nicoleta, Eugen- Marius, Elena
09.10.2020 13:56
Gaman
Vii: Cristian, Constantin, Gabriel, Daniel, MIRABELA, Gabriela, Iuliana, Ioan,Dumitru, Gheorghe, Leonard, Mihaela, Antonya.
09.10.2020 13:46
Antoaneta
Vii
Pr. Doru
Pr. Viorel
Antoaneta
Andreea
Daniel
Mărioara
Mariana
Alina Virginia
Mihaela
Laurențiu
Gianina
Cătălin


Adormiți
Aurelia
Ion
Petrus
Constantina
Artemis
Ionel
Cornel
09.10.2020 13:07
Irina Giușcă
Vii:IRINA,EFREM,MATEI si adormiti:EMILIA,LILIANA,EMILIANA.Sfanta Cuvioasa Paraschiva ai mila de noi!
09.10.2020 13:01
Elena
Vii: Pr.Ioan cu familia, Viorel si Violeta cu familia, Ioan si Ana, Daniel, Stefan Ioan, Bogdan cu familia, Elena- Liliana, toti binefacatorii printre care si Catalina Ionela
Adormiti in numele Domnului: pr. Ilie, pr. Iustin, Gheorghe, Elena, Constantin, Constantin, Verona, Pavel, Nicolae, cu tot neamul lor cel adormit.
Sper sa ramanem in legatura sa va dau banii cand vin in Iasi, Doamne ajuta!
09.10.2020 13:01
Toma Aurelia Mariana
ADORMITI VII

LAZAR PR CIPRIAN
ELENA PR ION STOICA - CU FAMILIA
ELENA PR NICOLAE ZAMFIR - CU FAMILIA
FLORIN PR ANDREI SPIROIU - CU FAMILIA
NICOLAE PR FLORIN NEBLEA - CU FAMILIA
NICOLAE PETRU VLADIMIR
CRISTINA - ILEANA SAVIANA STEFANA
GHEORGHITA ANDREI PETRE
EUGENIA MARIANA
OLIMPIA GEORGETA
STEFAN ANDREI
VIORICA MARIAN
DUMITRA DOINITA
AURELIAN MARIOARA
MARIN IULIA ANCUTA
PATRU VIOREL
ION LUCIA
MARILENA LILIANA
PETRE BOGDAN
DORIN STELIAN
MARGARETA ELENA
IONUT IOAN
DAN-EUGEN STEFANIA REBECA
JEAN DANIEL MARIUS EMILIAN
ELENA RALUCA GABRIELA
AUREL IULIAN
ANA OTILIA FLORENTINA - CU FAMILIA
ANGELICA FELICIA - CU FAMILIA
ION GEORGETA - CU FAMILIA
ECATERINA DORINA - CU FAMILIA
CONSTANTIN ELENA - CU FAMILIA
ION MIHAELA - CU FAMILIA
GHEORGHE VASILIACA - CU FAMILIA
GHEORGHE MARIN SI MARIANA CU FIICELE
IOANA - CU FAMILIA
CRISTINA EMILIA - CU FAMILIA
CRISTINA - CU FAMILIA
09.10.2020 12:54
maricica
Vii: Ieromonahul Daniel cu obstea
Preotul Laurentiu
Mircea
Aurelia
Nicoleta
Andreea
Andrei
Violeta
David cu familiile lor
Valentin
Petru
Irina
Andra
Marius
Maricica, Amin!
Adormiti:
Ieromonahul Laurentiu
Monahul Spiridon
Gheorghe
Boris
Gheorghe
Elisabeta
Maria
Maria cu tot neamul lor adormit, Amin!
Va multumesc din suflet, Dumnezeu sa va rasplateasca insutit! Va rog sa ma iertati daca lista a fost cam lunga. Maricica de la Baile Govora, Valcea
09.10.2020 12:54
Viorica Dragomirescu
Vii
Miron Virgil,Petre,Viorel,Vlad,Nicolae,Philipp, Ana-Maria ,Ana ,Marga-Ioana,Amelia-Marisa, Hildegard Ana,Viorica,Aurora ,Georgeta
Adormiti
Iftimie ,Petre ,Tudor,Gheorghe ,Dumitru ,Ion,Gheorghe,Ana,Viorica,Domnica ,Ana,Stanca si tot neamul lor cel adormit.
Multumesc mult si Doamne ajuta !
09.10.2020 12:38
Mihaela-Oltea Tîrziu
Mulțumim d-nei preotese ptr. ajutorul pe care ni-l dă și îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să ocrotească familia Părintelui în toate împrejurările vieții! Doamne ajută!
09.10.2020 12:37
Laura
Vii: Ion,Laura-Veronica,Nonny,Alexyss,Eleonora,Laurențiu,
Cristina,Elena,Gabriela,Dorina,Leonard,Maria
Constanta,Lacramioara.
Adormiți:Toader,Alexandra,Toader,Elena
Cu tot neamul lor cel adormit!
09.10.2020 12:28
Stefan CHIRIAC
In sfirsit vad comuniune, comunitate, credinta. Si sacrificiul unei credincioase care poate fi exemplu pentru noi toti cei din Iasi si pentru cei din tara. Bravo! 👏🤗✝️ Las deoparte vorbele ca Sfinta e arestata de fortele de ordine. Credinta si fapte bune!
09.10.2020 12:23
Mihaela-Oltea Tîrziu
VII : Pr. Cristinel Nicolae, Pr. Nicolae, Pr. Vasile, Ierom. Hristofor, Schimon. Anastasia, Mihaela-Oltea, Dan, Daniela, Nicolae-Alin, Daniel, Gheorghe, Carmen-Bianca, Gheorghe-Ovidiu, Maria, Ovidiu-Coriolan, Dana, Arina-Roxana, Ana-Maria, Elena-Cecilia, Vasile, Dorin - Cu mulțumiri lui Dumnezeu! MORȚI : Ier. Lazăr, Pr. Gheorghe, Pr. Sorin-Liviu, Valer, Oltița-Alexandrina, Pompiliu, Lucreția, Mircea-Iancu, Maria-Melania, Eugen, Maria-Lucia, Atanasie-Vasile, Ionel-Viorel, Vasile, Elena, Elena - Cu tot neamul lor cel adormit!