Dacă este 15 septembrie, atunci ne serbăm, cu multă emoție și recunoștință, ocrotitorul.

Chiar și numai simpla rostire a numelui Sfântului Iosif atrage după sine exemplul unei vieți trăite în, prin și spre Dumnezeu, pentru că atunci când spui Sfântul Iosif de la Partoș, automat spui rugăciune, nevoință, post, blândețe, vindecare, alinare, apărare, grijă, implicare...și atât de multe altele și toate bune.

Câteodată, vrând să faci cuprinderea vieții cuiva se întâmplă ca informațiile venite să fie atât de multe și cuprinzătoare încât te oprești și te întrebi cum într-o viață de om, fie ea și de 85 de ani ca în cazul Sfântului Iosif, să fie posibil să faci atât de multe, cu atâta implicare, determinare, dragoste și blândețe.

Iată că viața Ocrotitorului Banatului vine să arate că se poate.

Pentru a sublinia și mai mult rolul sfânt al mamei în viața copiilor, trebuie spus că cea care i-a făcut cunoștință cu Dumnezeu a fost chiar mama lui, care crescându-l în duhul Lui Hristos, un duh al bucuriei și al dragostei față de toți și toate, i-a deschis practic calea spre Omul și Sfântul care avea să devină.

Un drum deschis la vârsta de 15 ani când, mișcat de dumnezeiasca chemare, a ales calea monahismului. Ajuns schimonah la doar 21 de ani ajunge să uimescă pe toți sihaștrii Sfântului Munte cu desăvârșita lepădare de sine, cu smerita cugetare, cu totala neagoniseală cea de bună voie și cu multa-i înțelepciune, viață pentru care Dumnezeu l-a înzestrat cu darul facerii de minuni.

Făcător de minuni, blând și plin de dragoste, ajunsese să fie iubit deopotrivă atât de creștini cât și de musulmani care îl aveau la mare cinste, mulți dintre ei ajungând chiar să primească Sfântul Botez.

Bun păstor, bun învățător, bun organizator al vieții monahale, ajunge să fie numit egumen atât la marea lavră a Sfântului Ștefan din Adrianopol cât și la marea lavră românească Cutlumuș, veche ctitorie voievodală a domnitorilor români, începând cu Vlaicu Vodă, iar în acea vreme puternic susținută de domnitorii Matei Basarab si Vasile Lupu, iar când, cărunțit de ani, a vrut a se retrage în liniștea unei chilii din Vatoped, este cerut de românii bănățeni pentru a le fi Mitropolit.

Așadar, fără a sa voie, este hirotonit arhiereu și ridicat la rangul de mitropolit al românilor din Țara Banatului unde, printr-o dăruire rar întâlnită, devine și rămâne pentru veșnicie FĂCLIA CARE LUMINEAZĂ BANATUL.

Purtat în sufletele credincioşilor bănăţeni ca sfânt făcător de minuni, a fost trecut în rândul sfinţilor prin hotărârea sinodală din 28 februarie 1950. Canonizarea lui solemnă s-a făcut la 6 - 8 octombrie 1956, în Catedrala Mitropolitană din Timişoara, unde i-au fost aşezate moaştele, făcătoare de minuni, izvor de daruri nesfârşite pentru cei ce se aproprie de ea cu credinţă şi pietate, ci exemplul, modelul, timpul şi simbolul vieţii trăite în Hristos, cu Hristos şi pentru Hristos.

Sfântul Iosif de la Partoș nu este doar ocrotitorul Banatului ci și al pompierilor, cadrele serviciilor pentru situaţii de urgenţă alegându-l ca ocrotitor şi izbăvitor pe datorită calităţilor sale de bun ascultător, de viteaz şi biruitor în lupta cu puterea focului. La fel cum Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş a stat dârz în faţa turcilor cotropitori şi a focului nemilos, prin rugăciuni şi smerenie, şi pompierii români au fost de neclintit în faţa asupririi turcilor, la 13 septembrie 1848, în lupta din Dealul Spirii. Ei nu s-au temut de foc, dându-şi chiar şi viaţa în slujba patriei lor.

”Toţi credincioşii Mitropoliei Banatului, având nădejde către tine, în orice împrejurare grea nu se vor ruşina, Părinte Iosif, tu fiind mare folositor tuturor. Pentru aceea, nu trece cu vederea şi ale noastre rugăciuni de acum, ci ne izbăveşte din toate nevoile şi ne apără de toate necazurile care pentru păcatele noastre sunt asupra noastră; ca să cântăm împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!”