Național Din Arad Sănătate Utile Ultima oră
Școala pentru părinți. Patologia de toamnă - Boala ulceroasă la copil
Școala pentru părinți. Patologia de toamnă - Boala ulceroasă  la copil
11/09/2020 ⋅ 0 comentarii

Bună să vă fie Inima! Am intrat cu bucurie în atmosfera de toamnă: revărsare de culori, senzații, culegere de  roade.Din păcate, toamna aduce pe lângă recolte și abundență, început de An Bisericesc și Școală, și un anumit tip de patologie.

Ne vom opri azi asupra bolii ulceroase la copil, boală legată de o periodicitate sezonieră, cu recrudescență în lunile de primăvară și toamnă.

Ulcerul peptic este o entitate caracterizată prin discontinuități la nivelul mucoasei stomacului sau duodenului, ca urmare a dereglării echilibrului dintre factorii protectori și cei agresivi de la acest nivel, cumulați cu cei ereditari și psihosociali.

Deși ulcerul peptic înregistrează în populația pediatrică o incidență redusă față de cea adultă, morbiditatea în creștere reiterează importanța diagnosticului precoce și a tratamentului adecvat.

Patogeneza ulcerului peptic este complexă și multifactorială - leziunile apar ca urmare a unui dezechilibru între mecanismele de apărare ale mucoasei (secreția de mucus, bicarbonat) și factorii iritativi - acidul clorhidric, pepsina, medicamente, etc.

Printre cei mai importanți factori de agresiune se numără infecția cu Helicobacter Pylori, o bacterie Gram negativă, care se transmite prin cale oral-orală sau fecal-orală. Bacteria se localizează în stratul de mucus al stomacului, unde eliberează anumite enzime cu diferite acțiuni, din care specifică este producția de urează. Factorii de risc sunt contextul socio-economic precar și prezența infecției în familie. 

Toți copiii infectați cu Helicobacter pylori dezvoltă o gastrită cronică, dar cu expresie clinică silențioasă. Organizația Mondială a Sănătății a clasificat H. Pylori ca agent cancerigen de grup I - riscul relativ de carcinom gastric este de 2,3 - 8,7 ori mai mare la adulții infectați față de cei neinfectați.

Care sunt manifestările cele mai frecvente

Se vorbește de o mare periodicitate a ulcerului peptic.. apariția lui sezonieră - primăvara și toamna, dar și despre mica periodicitate - durerile apar legate de ingestia de alimente... simptomele debutează după un interval între 30 minute și 3 ore.

Sunt importante și alte elemente din anamneză – tipul alimentației, masticație deficitară,  preferințele culinare, suferința gastrică în familie, consumul de medicamente iritante ale mucoasei gastrice, fumatul activ si pasiv. 

Principalele semne sunt:

•Vărsături frecvente, acide, sau cu conținut bilios sau sangvinolent

•Greața

•Scăderea poftei de mâncare

•Senzația de plenitudine gastrică la cantități mici de alimente

•Senzația de balonare după mâncare

•Borborisme intestinale

•Eructații

•Dureri abdominale după alimentație

•Arsuri

•Dureri nocturne

•Senzația de foame imperioasă nocturnă

•Senzație de disconfort și dureri abdominale imediat dupa ingestia de alimente

•Toleranță scăzută la alimente cu temperaturi extreme - prea reci sau prea fierbinți, la dulciuri concentrate

•Toleranță scăzută la alimente celulozice dure sau nemasticate, la alimentație acidă - acrituri sau condimente.

De reținut!

•Durerea epigastrică este cel mai frecvent simptom apărut imediat după masă în ulcerele gastrice și la 2-3 ore în cazul ulcerelor duodenale. 

•La copiii sub 10 ani sau la cei cu capacitate cognitivă redusă, durerea nu poate fi localizată cu precizie - sediul identificat fiind cel din jurul ombilicului.

•Copiii sub 4 ani acuză mai ales refuz alimentar sau iritabilitate după primele linguri de mâncare. 

 

Semne de alarmă

•Hemoragie digestivă tradusă prin vărsături cu sânge roșu sau aspect de ”zaț de cafea”

•Scaune negre ca păcura

•Paloare marcată

•Anemie severă depistată prin probe de laborator

•Vărsături frecvente, care nu răspund la tratament

•Sațietate precoce

•Refuz alimentar

•Dureri abdominale violente

•Scădere ponderală inexplicabilă

•Tulburări la înghițire apărute brusc sau progresiv

•Istoric familial de cancer gastric

Simptome extragastrice ale infecției cu Helicobacter Pylori

•Anemie

•Purpura trombocitopenică idiopatică

•Hipostatură

Diagnostic

Există mai multe modalități de depistare a infecției cu Helicobacter Pylori - de la cele invazive, foarte eficiente, care necesită o procedură mai traumatică - fibroscopia sau endoscopia digestivă superioară - urmată de cultură, testul ureazei și examenul microscopic, la cele neinvazive - depistarea antigenului fecal, testul respirator cu uree marcată cu carbon 13 sau 14. În general,  testele neinvazive nu se recomandă de rutină, fiind utile mai ales în monitorizarea eradicării infecției.

Nivelul anticorpilor anti Helicobacter Pylori din sânge, salivă sau urină persistă câteva luni după dispariția infecției, nefiind markeri eficienți ai infecției active sau succesului terapiei antibacteriene.

 

Complicații

•Hemoragii digestive; copilul varsă sânge sau are scaunul negru

•Perforații 

•Stenozări ale căii de evacuare ale stomacului

•Evoluția spre ulcer sau malignizare (neoplasm sau limfom), foarte rară la copil

Dieta

Actual, dieta este mult mai facilă față de acum 20 de ani... se merge pe tatonarea toleranței gastrice, selectându-se acele alimente care nu provoacă durere. Apariția unor semne de disconfort la introducerea unora va fi urmată de excluderea lor din alimentație pentru o perioadă.

Se vor evita condimentele, acriturile, dulciurile hiperconcentrate.

Se are în vedere protejarea mecanică a mucoasei gastrice prin excluderea alimentelor abrazive, dure, celulozice și se va insista pe o masticație eficientă, cu evitarea meselor luate în grabă   sau ... în fața televizorului.

Protejarea termică se referă la ingestia de alimente și lichide cu temperaturi optime, cu evitarea celor extrem de reci sau fierbinți.

Sunt permise - carnea slabă, iaurtul, pastele făinoase, legumele fierte și compoturile. Ulterior alimentele vor fi introduse progresiv și testată toleranța lor.

Se vor evita  mesele copioase, multiple combinații gastronomice, grăsimile, rântașurile, bulionul, condimentele, cafeaua, ceaiul concentrat, băuturile alcoolice la adolescenți.

Se vor evita anumite medicamente de tip antiinflamatorii nesteroidiene, corticoterapie, tratament antianemic, administrarea nejustificată de antibiotice.

Este contraindicat fumatul.

Tratamentul medicamentos vizează   administrarea de antibiotice eficiente pentru infecția cu Helicobacter Pylori, de obicei se asociază Amoxicilina și Claritromicina, timp de 10-14 zile.

Ca terapie antisecretorie se folosesc cu precădere inhibitorii de pompă de protoni de tipul - Omeprazol, Esomeprazol, Pantoprazol.

Sfaturi pentru părinți

•Deși sună ciudat, ulcerul peptic are o componentă infecțioasă în peste două treimi din cazuri, fiind corelat cu Helicobacter pylori.

•Tablou clinic variază de la atenuat la dramatic - vărsături, dureri abdominale atroce, senzația de arsură, refuz alimentar.

•Uneori semnele de expresie sunt fruste, atipice, extradigestive - paloare sau anemie rebelă la tratament, falimentul creșterii.

•Imprimarea obiceiurilor alimentare sănătoase se face de la vârstă mică - mese liniștite în sânul familiei, alimente cu temperaturi suportabile, masticația riguroasă de minim 20 de ori a bolului alimentar.

•Nu obișnuiți copilul să mănânce în fața televizorului, tabletei sau telefonului mobil.

•Alimentația este personalizată în funcție de toleranța digestivă a copilului, renunțându-se la schemele alimentare rigide din ultimii ani.

•Vărsăturile cu sânge sau scaunul negru ca păcura sunt simptome care trădează o hemoragie digestivă - adresați-vă de urgență medicului.

•Diagnosticul, selecția investigațiilor necesare, precum și impunerea introducerii terapiei antimicrobiene se fac doar de către medic.

•Nu solicitați testări neinvazive și nu inițiați terapie după forumuri doar la prezența unor anticorpi antiHelicobacter Pylori crescuți în ser.

•Tratamentul cu inhibitori de pompă de protoni necesită asocierea de probiotice

În speranța că sfaturile vă sunt de folos, să aveți o toamnă plină de culoare în Lumina și Iubirea Lui!

Dr. Simona Dumitra

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.