Național Cultură Ultima oră
Veteranul de război Ioan Gheorghe Cotîrlă, aniversat la împlinirea vârstei de 101 ani
Veteranul de război Ioan Gheorghe Cotîrlă, aniversat la împlinirea vârstei de 101 ani
03/09/2020 ⋅ 0 comentarii

Ioan Gheorghe Cotîrlă, cel mai vârstnic veteran de război din județul Mureș, a împlinit 101 de ani. Evenimentul a fost celebrat în cadrul unei festivități organizate de Comandamentul Garnizoanei Târgu Mureş şi filiala Mureş a Asociaţiei Veteranilor de Război.

Comandantul Comenduirii de garnizoană Târgu Mureş, locotenent colonel Sergiu Colceriu, a arătat că la aniversarea din acest an a veteranului de război prezenţa participanţilor a fost foarte redusă, comparativ cu anul trecut, când familia i-a organizat lui Ioan Gheorghe Cotîrlă o petrecere cu tot satul la împlinirea vârstei de 100 de ani.

"Situaţia actuală a fost reclamată de măsurile impuse pentru limitarea cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2. Au fost prezenţi reprezentanţii comandantului Garnizoanei, respectiv subsemnatul şi colegul meu plt. adj. Sorin Archiudean de la Comenduirea garnizoanei, preşedintele filialei Mureş a Asociaţiei Veteranilor de Război - general-maior în retragere Gheorghe Popa, iar dintre membrii familiei, fiica Maria cu soţul Traian Tulbure şi fiul Ioan Cotîrlă cu soţia Maria. L-am găsit pe aniversatul nostru într-o formă de invidiat, pentru un om de vârsta lui, gătit cu haine de sărbătoare, aşteptând cu nerăbdare sosirea noastră. La 101 ani, 'Agentu' se consideră un om împlinit, care şi-a făcut datoria faţă de familie, comunitate şi inclusiv faţă de ţară, în condiţiile date de situaţia paradoxală creată ca urmare a aplicării Dictatului de la Viena, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Trecând peste toate relele provocate de situaţiile inumane din timpul războiului, se consideră totuşi un om norocos, pentru că, spre deosebire de alţii, care şi-au găsit sfârşitul pe câmpurile de luptă din ţară sau din afara acesteia, el a reuşit să se întoarcă la familie, să-şi vadă fiul născut după plecarea sa în război şi să-şi construiască o viaţă model, cu care se poate mândri acum la bătrâneţe", a arătat lt.col. Sergiu Colceriu, într-un comunicat de presă remis Agerpres.

Comandantul Comenduirii de garnizoană Târgu Mureş a arătat că această aniversare este cu atât mai importantă cu cât Ioan Gheorghe Cotîrlă se numără printre puţinii veterani de război care mai sunt în viaţă.


"Activitatea face parte dintr-un proiect mai amplu al Garnizoanei Târgu Mureş intitulat sugestiv 'Recunoştinţă veteranilor mureşeni' care se va derula până la sfârşitul anului 2020. Suita de proiecte dedicate veteranilor de război se desfăşoară neîntrerupt din anul 2015, an care a fost declarat 'Anul veteranilor de război' cu prilejul aniversării a 70 de ani de la terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial. Dacă la data demarării primului proiect, în luna februarie 2015, în judeţul Mureş mai trăiau 414 veterani de război, la jumătatea lunii august 2020, numărul acestora s-a redus la doar 64 de veterani de război, conform datelor furnizate de Casa de Pensii Mureş. De asemenea mai sunt în viaţă două văduve de război şi 964 de văduve de veterani de război", a mai arătat lt. col. Sergiu Colceriu.

Portret de veteran

Dintr-un articol semnat de regretatul colonel Constantin TRANDAFIR în 2015, intitulat ,,PORTRET DE VETERAN”, putem afla despre veteranul sărbătorit la împlinirea celor 101 ani de la naștere.

          ”…Veteranul de război COTÎRLĂ GHEORGHE IOAN din satul HABIC, com. PETELEA, născut la 27 august 1919, la 23 de ani a fost încorporat în data de 18.10.1942 la Batalionul 8 Grenadieri din armata Ungară.(…) a participat cu  Batalionul 8 Grenadieri la lupte în Cehoslovacia, în zona orașului CIOT, unde a căzut prizonier în noiembrie 1944.

În timpul prizonieratului (5 ani la MATEIANSCA, din UCRAINA )a lucrat la o fabrică de armament, în construcții și în agricultură. Acolo nu primea decât o masă pe zi, și aceea era o ciorbă de varză acră cu mămăligă, iar seara și dimineața o cană cu ceai care era mai mult apă caldă, cu o felie de pâine neagră din tărâțe.

După război și prizonierat, din nou la muncă și împreună cu soția FIRONUCA, au avut trei copii. Copiii trebuiau crescuți, trimiși la școală, așa că Badea IOAN (zis „Agentul”), a fost pe rând agent agricol la primăria din comuna Beica, președinte la cooperativa de consum timp de 19 ani și apoi viceprimar al comunei PETELEA, de unde a ieșit la pensie în 1981. Soția FIRONUCA, după o viață de muncă alături de un om drept ca bradul, și-a dat obștescul sfârșit, lăsându-i moșului grija gospodăriei, lucru de care acesta nu s-a plâns niciodată. Și acum urmărește la televizor știrile, este la curent cu cele mai importante evenimente și nu lipsește niciodată duminica de la slujbele ținute la sfânta biserică.

Secretul longevității sale este o enigmă, declarând ”Am mâncat ce se mănâncă, nu am mâncat numai miei și găini, ce s-a putut în familie, de am ajuns la 97 de ani”, În dimineața zilei când am fost la dânsul, l-am găsit la micul dejun, de la care nu lipsea veșnicul pahar cu vin, dar nu mai mult.(…)Drept recompensă pentru cei doi ani de război și cinci ani de prizonierat, are o indemnizație lunară de veteran de război de 112 lei.”

 

 Foto: plt.adj. Sorin Archiudean

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.