Religie Ultima oră
Sfinții Adrian și Natalia, neînvinși mucenici ai lui Hristos
Sfinții Adrian și Natalia, neînvinși mucenici ai lui Hristos
26/08/2020 ⋅ 0 comentarii

”Credința cea mântuitoare comoară nerăpită ai socotit-o, de trei ori fericite, păgânătatea cea părintească părăsind-o și, urmând Stăpânului, te-ai îmbogățit cu darurile cele dumnezeiești. Adriane mărite, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre” (Tropar)

În fiecare an, în data de 26 august se face pomenirea Sfinților Mucenici Adrian și Natalia, soția sa. 

Născut din neam ales, Adrian avea douăzeci şi opt de ani, fiind în floarea tinereţii, puternic şi chipeş, bine chivernisit în slujba împărătească. Avea o soţie tânără şi frumoasă, numită Natalia, cu care era căsătorit de treisprezece luni.

Cei doi soți erau din cetatea Nicomidiei şi au pătimit în zilele împăratului Maximian Galeriu (293-311). Ajungând în Nicomidia şi intrând în templul idolilor, împăratul s-a închinat necuraţilor zei, aducându-le jertfe împreună cu tot poporul, după care a poruncit ca pe cei ce cred în Hristos să-i caute şi să-i aducă la chinuri.

Atunci, un oarecare păgân s-a apropiat de mai-marele oştilor şi i-a zis: „Iată, creştinii s-au ascuns în peşteri. Acolo i-am auzit eu, în noaptea aceasta, citind şi rugându-se Dumnezeului lor”.

Deci, trimiţând mai-marele oștirilor ostaşi, au prins 23 de bărbaţi creştini ascunşi în peşteri şi, legându-i în lanţuri, i-au adus în cetate ca să-i înfăţişeze înaintea împăratului. Mărturisind că sunt creştini, Sfinţii Mucenici au fost crunt bătuţi de ostaşi, iar împăratul a poruncit ca numele şi cuvintele lor să fie scrise în cartea de judecată.

Şi, pe când se făcea scrierea numelui lor, Adrian, un bărbat cinstit dintre mai-marii cetăţii, care încă era păgân, i-a întrebat: „Pentru ce, fraţilor, răbdaţi aceste nesuferite şi grele pătimiri?”. Şi, răspunzând, i-au zis: „Ca să dobândim bunătăţile pregătite de Dumnezeu celor ce pătimesc pentru El, pe care urechea nu poate să le audă, nici cuvântul să le grăiască”.

Auzind Adrian unele ca acestea, le-a zis să scrie şi numele lui alături de ale creştinilor, arătând că este bucuros să moară şi el împreună cu aceia. 

Când împăratul a auzit aceasta, l-a întrebat: „Ţi-ai pierdut minţile?“ Adrian a răspuns: „Nu mi le-am pierdut, ci mi le-am aflat!“ Astfel că a fost întemniţat împreună cu ceilalţi.

Aflând de aceasta, Natalia, soţia lui, care era în ascuns creştină, la început s-a îngrijorat din pricina întemniţării lui, dar, mai pe urmă, înştiinţându-se că l-au pus în lanţuri pentru Hristos, s-a îmbrăcat îndată în haine luminate, a alergat la temniţă şi, intrând înlăuntru, i-a sărutat cu bucurie lanţurile de pe grumaji şi-l fericea pentru alegerea sa, şi-l învăţa să stea neclintit în chinuri şi-i ruga pe Sfinţii din temniţă ca să se roage pentru el.

Şi s-a întors Natalia la casa ei, iar Adrian a încredinţat-o că-i va da de ştire, ca să vină să vadă sfârşitul său. Şi era fericitul Adrian tânăr cu vârsta, având numai 28 de ani, şi nu trecuseră decât 13 luni de când se căsătorise cu Natalia, iar amândoi erau de neam bogat şi slăvit.

Deci, aflând ziua când va fi adus spre chinuire înaintea tiranului împărat, Adrian, plătind păzitorilor, a ieşit şi s-a dus să dea el însuşi de ştire Nataliei despre ziua sfârşitului său. Dar ea, văzându-l, i-a închis uşa, gândind că a fugit de chinuri şi s-a lepădat de Hristos, şi-l mustra, numindu-l fricos şi iubitor de dezmierdări.

Şi zicea: „Ce voi face eu, care m-am însoţit cu un păgân? Nu m-am învrednicit de cinstea de a mă numi soţia unui Mucenic, ci, iată, sunt o femeie ticăloasă a unui bărbat lepădat de Dumnezeu”. Iar fericitul Adrian, bătând în uşă, zicea: „Natalia, doamna mea, deschide, că n-am fugit de chinuri. Am venit, precum ţi-am făgăduit, să te iau ca să vezi sfârşitul nostru, mijlocind Mucenicii pentru mine, şi trebuie să fiu acolo la ceasul hotărât”.

Acestea auzindu-le, Natalia i-a deschis uşa îndată cu bucurie şi, îmbrăţişându-l, a mers cu el. Apoi, intrând în temniţă, Natalia săruta lanţurile Sfinţilor Mucenici şi le ştergea cu pânză curată rănile, aducându-le uşurare durerilor.

A venit şi ziua când Adrian avea să îndure bătăile pe care ceilalţi le primiseră. Toţi l-au îmbărbătat: „Du-te cu îndrăznire şi ruşinează-l pe tiran!”, iar Natalia îl îndemna şi ea: „Îndreaptă-ţi mintea, stăpâne, numai către unul Dumnezeu, şi inima ta să nu se teamă de nimic! Scurte sunt caznele, dar cele ce urmează sunt fără de sfârşit; scurtă este suferinţa, dar slava muceniciei veşnică. Suferă durerea numai puţină vreme şi curând te vei bucura cu îngerii. Dacă slujind pe împăratul cel pământesc, te-ai îngrijit să aduni şi dajdia cea mai mică, necruţându-ţi sănătatea şi fiind gata să mori în luptă, oare nu ţi se cade acum să înduri tot felul de cazne cu încă mai multă vitejie, şi să mori pentru Impăratul ceresc, cu care tu însuţi ai să împărăţeşti?”

Îndurând cu vitejie bătăile şi răspunzând cu linişte şi iscusinţă cuvintelor zeflemitoare ale împăratului, Adrian a primit loviturile călăului cu asemenea seninătate, încât împăratul s-a înfuriat. Când pântecele lui Adrian a plesnit de bătăi, Maximian a pus capăt caznelor şi l-a trimis împreună cu ceilalţi înapoi în temniţă.

Din nou binecuvântata Natalia l-a îmbărbătat şi l-a mângâiat. Îmbrăţişându-l, ea îi spunea: „Fericit eşti tu, stăpâne, că te-ai învrednicit a fi în rândul sfinţilor mucenici!”

Iar împăratul a fost înştiinţat că cei legaţi au slăbit cu totul şi sunt aproape de moarte. Atunci, a dat poruncă ca să se aducă în temniţă o nicovală şi un ciocan de fier, ca să le zdrobească fluierele picioarelor, ca ei să moară în chinuri.

Văzând acestea, Natalia îi ruga pe ucigaşi să înceapă cu Adrian. Şi ucigaşii au ascultat-o. Iar ea îl ruga pe fericitul Adrian să rabde cu tărie. Deci, după ce i-au zdrobit fluierele picioarelor, i-au tăiat şi o mână; şi îndată, din pricina acelei mari dureri, Sfântul Adrian şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Poruncind împăratul ca trupurile Mucenicilor să fie aruncate în foc, fericita Natalia a ascuns, în taină, mâna soţului ei. Şi, stingându-se focul din pricina unui potop de ploaie, cu tunete şi fulgere înfricoşătoare, unii slujitori împărăteşti au fugit.

Iar un om credincios, anume Eusebiu, luând moaştele Sfinţilor Mucenici şi punându-le într-o corabie mică, le-a dus la Arghiropole, în apropiere de Bizanţ, şi le-a aşezat într-o biserică. Apoi un oarecare tribun păgân a cerut-o în căsătorie pe Natalia, dar ea, rugându-se, a fugit din Nicomidia la Arghiropole, unde erau moaştele Sfântului ei soţ.

Ajungând acolo cu mâna Sfântului, s-a rugat mult, apoi şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, sfârşindu-şi alergarea ei mucenicească fără de sânge, ca una care a pătimit slujind pe Mucenici şi fugind din casa ei pentru desăvârşita curăţie. Şi, a fost îngropată lângă moaştele Sfinţilor Mucenici.

 

Rugăciune către Sfinții Mucenici Adrian și Natalia

O, sfințit Cuplu, sfinților mucenici ai lui Hristos, Adrian și Natalie, fericiți soți și străluciți purtători de chinuri! Ascultați-ne pe noi ce ne rugăm și mijlociți pentru noi, ca să ni se dea toate cele de folos trupurilor și sufletelor, și rugați pe Hristos Dumnezeu, să ne miluiască și să facă cu noi după îndurările Sale, ca să nu pierim în păcatele noastre. Așa sfinților mucenici, primiți glasul rugăciunilor noastre și cu mijlocirile voastre, izbăviți-ne de foamete, de ciumă, de cutremur, de potop, foc și grindină, de sabie și de năvălirea celor de alt neam, de războiul cel dintre noi, de moartea cea năpraznică și de toate nenorocirile, scârbele și durerile; ca întotdeauna prin mijlocirile voastre fiind întăriți, să slăvim pe Domnul Iisus Hristos, Căruia I se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, cu Cel Fără de început al Său Părinte și Preasfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.