Național Cultură Ultima oră
În 22 august 1875 s-a pus piatra de temelie a Castelului Peleș, în prezența Principelui Suveran Carol I și a Principesei Elisabeta
În 22 august 1875 s-a pus piatra de temelie a Castelului Peleș, în prezența Principelui Suveran Carol I și a Principesei Elisabeta
22/08/2020 ⋅ 0 comentarii

În ziua de 22 august a anului 1875 era pusă piatra de temelie a Castelului Peleș, în prezența Principelui Suveran Carol I și a Principesei Elisabeta.

Profund impresionat de frumusețea Văii Prahovei încă de la venirea sa în țară, în 1866, Principele domnitor Carol I a reușit să cumpere în 1872, din banii săi, un domeniu de 1.000 de pogoane. Încă din anul următor, trei arhitecți renumiți (Johannes Schultz, Carol Benesh și Karel Liman) au început pregătirile pentru construcția catelului de la Sinaia. Nu era doar o construcția ci ea trebuia să exprime măreția României și prestigiul european al monarhilor români.

Cu cele 160 de camere și multe intrări și scări interioare, sala de teatru, sălile de consiliu, biroul de lucru al lui Carol, Castelul Peleș reușise să se ridice la nivelul așteptărilor, devenind unul dintre cele mai moderne edificii aristocratice din Europa: avea propria sa uzină electrică și propriul său sistem de încălzire central, plafonul de sticlă care acoperă Holul de Onoare putând fi deplasat cu ajutorul unui motor electric.

Revenind la momentul petrecut în urmă cu 145 de ani, punerea pietrei de temelie, puteam vedea cu ochii minții în adunați pentru a sărbători marele eveniment reprezentanții Statului și ai Bisericii, precum și un mare număr de oameni.

După ceremonia religioasă, un document comemorativ este iscălit de Suverani și de toate persoanele asistente și apoi închis într-un tub de sticlă și plumb. Prințul și Prințesa își pun șorțuri și cu mistria întind tencuiala pe piatra de fundament; după cele trei lovituri tradiționale de ciocan, Vodă Carol spune cu glas tare următoarele cuvinte: ”Să se ridice acest castel și să fie cu bine terminat, pentru a deveni leagănul dinastiei mele, al dinastiei naționale.”

În timp ce se intona imnul național, trupele prezentau armele, iar jos în vale poporul izbucnea în lungi și repetate ovații, prințul Dimitrie Ghica, primul Efor al Spitalelor Civile din București, dădea citire următorului act de fundație:

”Carol I

Prin grația lui Dumnezeu și voința națională Domn al Românilor,

La toți de față și viitori sănătate;

Astăzi, Duminecă, la 10(22) august, 1875, Noi Carol de Hohenzollern Domn al Românilor, în al treizeci și șaselea an al nașterii Noastre dimpreună cu Elisabeta Doamna, scumpa noastră soție, și cu ajutorul Celui a Tot-Puternic, am pus temelia Castelului Peleș pe moșia noastră Piatra Arsă, în vecinătatea sfintei mănăstiri Sinaia, zidită la anul 1695, de către Spătarul Mihai Cantacuzino.

Clădirea acestui castel s’a început în anul al zecilea al Domniei Noastre, fiind președinte al Consiliului de Miniștri D. Lascăr Catargi, președinte al Senatului Î.P.S.S. Mitropolitul Primat Calinic Miclescu și președinte al Adunărei Deputaților principele Dumitru Ghica; iar Stariț al Sfintei Mănăstiri Sinaia S.S. Archimandritul Onofrei. În acelaș an s’a început și construcția drumului de fier, care va lega orașul Ploiești cu Brașovul, prin Valea Prahovei.

Drept care am subscris aceasta, spre a noastră pomenire în veacurile viitoare".

În cartea ”Poveștile Peleșului”, Regina poetă Elisabeta, Carmen Sylva, ca o invitație venită peste vremuri, scria: ”am stat ceasuri multe și îndelungate lângă el și am ascultat spusele lui, și câteodată parcă  vedeam vârful degetului vreunei zâne, ori piciorul trandafiriu, ori plete din părul ei. Și am auzit adeseori cântări minunate: acum să vi le povestesc toate. Căci nu e taină ceea ce Peleș a spus: o știe o mulțime de lume, o știu feriga și mușchiul și floarea ”Nu mă uita!” și fagii și brazii, iar acelora care n-o știu le-o spune vântul ce scutură mereu frunzele până ce nu le spun toate, ca păsările să ducă vorba mai departe peste nouă mări și nouă țări, până acolo unde nu mai sunt furtuni, fiindcă nu mai este nici aer. Fiindcă eu nu am aripi nu pot purta poveștile departe în lume, ci trebuie să le spun pentru ca să mergeți și voi să vedeși Peleșul… Poate că el are să vă povestească mult mai multe ca mine, iar acelora, care nu au avut nici un cuget rău în sufletul lor, li se vor arăta și zânele…”

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.